Cu toate acestea ne gandim la efectul pe termen scurt si mediu pe care mutarile il au asupra copiilor, mai ales ca exista multe reactii ale lor din punct de vedere psihologic, diferite tulburari cum ar fi cele de comportament, alimentatie, somn, adaptare la noul loc, incapacitate de comunicare, dificultati scolare, anxietate, depresie, nervozitate etc.
In afara de mutarile dorite de parinti despre care aminteam mai sus, sa nu uitam ca multe mutari si schimbari sunt provocate de diferite evenimente nu foarte placute. Divortul, decesul, dezastrele naturale sunt principalele cauze pentru care copiii sunt mutati dintr-un loc in altul si ajung sa schimbe casa, gradinita, scoala sau orasul.
Indiferent de motivele mutarii, reactiile copilului sunt adesea cele de dezorientare, tristete, regret, dezinteres, tulburarea ritmurilor de alimentatie si somn, cosmaruri nocturne, uneori enuresis, refuz de a merge la noua gradinita sau scoala, singuratate, incapacitate de a-si face noi prieteni.
De ce apar aceste reactii?
De ce pentru copil o mutare si schimbarile care ii urmeaza sunt atat de tulburatoare?
Cum putem face ca aceste efecte sa se reduca sau sa nu apara?
Sunt intrebari pe care parintii si le pun fie inainte de a face schimbarea, fie atunci cand sesizeaza aparitia manifestarilor si le leaga de momentul mutarii. Unii dintre ei considera ca este inutil sa vorbeasca celui mic despre toate acestea intrucat nu poate intelege. Altii ii explica dar ii interzic sa-si exprime trairile fata de aceasta mutare.
Majoritatea copiilor se opun cu vehementa in timp ce adultii din jur stiu cat de benefica este mutarea. Astfel apare un conflict in care parintele explica reactia de refuz a copilului prin faptul ca el nu intelege, nu-si da seama, nu poate sa aiba o imagine asupra consecintelor pe termen lung.
Fireste ca adultii au dreptate si ca este nevoie de o dezvoltare intelectuala suficienta pentru a realiza un rationament de tipul "oricat de incomoda ar fi aceasta mutare, ea este utila pe termen lung" sau "acolo sunt conditii mai bune, ne vom simti mult mai bine" etc. De fapt, copiii refuza sa paraseasca ceva cunoscut, familiar, casa, cartierul, vecinii, prietenii, colegii, imprejurimile de care s-au atasat.
Amintirile din primii ani sunt foarte puternice si vii pentru ca o mare parte dintre ele nu sunt exprimate in cuvinte ci doar in stari afective sau in imagini. Multi adulti "revad" cu ochii mintii parculetul in care se plimbau cand erau foarte mici, simt mirosul prajiturilor facute de bunica sau isi amintesc detalii pe care parintii lor nu le-au stiut niciodata. Unele dintre aceste detalii sunt in concordanta cu inaltimea de atunci a copilului, adica foarte aproape de sol. Toate aceste "nimicuri" dragi sunt greu de parasit, impreuna cu persoanele asociate acelui loc, copii, vecini, vanzatori etc.
In momentul mutarii, lumea se schimba total pentru copil, el neavand repere spatiale majore si neputand aprecia ca este in acelasi oras sau in acelasi cartier. Pentru el schimbarea este totala, incepand de la locul mobilelor in camera si pana la privelistea care se vede pe geam... De aceea, unii au nevoie de mult timp pentru a nu se mai trezi din somn speriati sau a nu mai intreba "Unde sunt?"
De altfel, copiii au o mare capacitate de adaptare si pot suporta foarte bine mutarile cu conditia sa li se vorbeasca despre ele, sa fie lasati sa exprime ce simt, sa fie tristi, sa regrete, sa le fie dor de prietenii de acolo sau pur si simplu de locul acela. In cazul in care este posibil, este bine sa pastreze pentru o vreme legatura macar telefonica cu cunoscutii vechi sau sa mai mearga din cand in cand pe-acolo astfel incat ruptura sa nu fie totala.
De asemenea, sa vorbim cu el despre noul loc si vechiul loc, despre caracteristicile lor atat cat poate copilul la varsta lui. Unii copii spun: "Casa veche era mai mica, acum avem mai multe camere" sau "Imi placea mai mult acolo dar aici am mai multi prieteni" etc.
Psiholog Anca Pietraru
Ii puteti adresa intrebari autorului AICI
Posteaza comentariu