Pentru asta va trebui sa descoperim impreuna ca fiecare varsta are jocurile ei si sa nu ramanem cantonati in joaca celor mici. Copiii mai mari, adolescentii, adultii si chiar batranii obisnuiesc sa se joace. Modurile de a ne juca sunt multiple si includ atat o joaca libera cat si jocuri cunoscute tuturor cum ar fi table, sah, domino, carti, rebus, diferite jocuri sportive.
De ce ne jucam?
Sa ne amintim ca in articolele trecute am vorbit despre i-realitatea jocului, despre caracteristicile lui care se opun celor ale realitatii, ale vietii reale. In joc sut posibile lucruri care in realitate sunt imposibile. Asta ne face sa ne bucuram de lucruri de care nu putem beneficia in viata reala.
Daca am vorbi despre o nevoie, ea ar trebui sa corespunda unei necesitati a omului, ceea ce nu este dovedit decat in cazul copiilor, la care jocul reprezinta principala cale de a invata si de a experimenta. Cu toate aceastea, este nevoie sa facem o distinctie intre joc si joaca, considerand ca jocurile de orice tip au reguli si joaca despre care stim ca este complet libera (copiii se joaca cu masinute, papusi, avioane, animale de plus, imita diferite personaje etc).
Vorbind de jocurile la varste mai mari, constatam predominanta jocurilor si una dintre caracteristicile lor este ca au o miza. La jocuri cineva castiga sau este ceva de castigat. Astfel spre deosebire de joaca despre care spunem ca este o placere in sine, ca activitate, jocurile au un beneficiu, un castig pentru care luptam. Sigur va veti aminti cum jucati carti pe porunci, cum existatu diferite beneficii, "castiguri" la jocurile din adolescenta. Mai tarziu, ramane doar placerea castigului, "punctele" acumulate sau scorul la jocurile sportive.
Jocurile video - un tip aparte de jocuri
Ele ridica in contextul actual multe intrebari intrucat o categorie foarte vasta de oameni le joaca, atat copii cat si adulti, din toate clasele sociale, de ambele sexe, de toate meseriile, multi dintre ei cer ajutor pentru ca nu se mai pot desprinde, acorda prea mult timp acestei activitati in detrimentul altora.
Asadar am ajuns sa ne gandim la timpul si importanta pe care le are jocul si in special jocul video in totalul activitatilor intrucat el este adesea prezentat ca fiind foarte acaparator, deosebit de fasciunant, exista persoane care joaca multe ore fara intrerupere, care neglijeaza activitati de auto-ingrijire, lipsesc de la scoala sau de la serviciu.
Asta inseamna ca unele dintre jocuri sunt extrem de facsinante si asa se explica efectul de a nu ne putea desprinde de ele. Asa zisa "dependenta" despre care se vorbeste in ultimul timp se bazeaza pe niste caracteristici atat ale activitatii de joc si ale jocului in sine cat si ale persoanei care este "prinsa" de el. Este adevarat ca si copiilor le este greu sa renunte la joaca pentru a se apuca de teme sau a merge la masa. Discutam despre ceva comun intre jocurile de cand suntem copii si jocurile video din adolescenta sau de la maturitate – fascinatia pe care o exercita si placerea pe care o produc celui care joaca.
Asteptam parerile si amintirile voastre in privinta fascinatiei pe care o produc jocurile.