- "Nu vorbeste cu mine"
- "Nu ma asculta"
- "Nu respecta ce-l rog"
- "Pare ca nu ma aude"
- "Nu-mi raspunde la intrebari"
- "Raspunde monosilabic sau deloc"
- "Raspunde in doi peri…"
- "E obraznic, imi intoarce vorbele cum ii convine lui"
- "Nu ma aude, e mereu cu castile in urechi"
- "Nu vine la masa, nu mai mananca cu noi"
- "Prefera sa stea singur acasa decat sa mearga cu noi, parintii lui, in concediu, in vizita sau la cumparaturi"
- "Tot timpul e in fata calculatorului"
- "Trece pe langa noi de parca nici nu ne vede"
- "Vorbeste cu noi doar cand are nevoie de bani"
- "Vine cand vrea, pleaca cand vrea, nu spune cand se intoarce, nu respecta nicio ora ".
Si lista ar putea continua…
Parintii sunt nemultumiti, ingrijorati, frustrati, revoltati si intreaba: "Ce sa fac?", "Dati-mi un sfat ca nu mai stiu cum sa procedez", "Am incercat toate metodele…si cu frumosul…l-am si pedepsit….dar totul e in zadar, tot ce vrea el face".
O parte dintre ei ar vrea doar sa le dam dreptate, sa fim de accord cu ei ca generatiile de azi sunt altfel decat cele precedente, ca nu mai exista aceleasi valori, ca e prea multa "libertate". Altii insa cer ajutor, ar vrea sa reia comunicarea cu copiii lor, sunt dispusi sa isi aminteasca momentul cand au inceput sa se indeparteze, sa inteleaga ce s-a intamplat atunci, sa descopere cauzele si chiar sa repare daca au gresit ceva.
Din punctul de vedere al adolescentilor, in mod surprinzator, intalnim tot revendicari, nemultumiri, tristete si deruta.
- "As vrea sa vorbesc cu mama dar nu pot sa-i spun ce simt, ce gandesc ca s-ar supara"
- "Ma tem de reactia parintilor mei daca le-as spune ca…"
- "Parintii mei nu ar fi de accord cu asta. Pe vremea lor era altfel decat acum…"
- "Daca le spun, nu ma inteleg, vor sa fac doar cum spun ei"
- "N-am cui sa cer un sfat, cu mama nu pot vorbi despre asta".
Si aceasta lista ar putea continua pe mai multe pagini…
Intelegem citindu-le ca atat adolescentii cat si parintii se cauta unii pe altii dar nu se gasesc. Poate pentru ca se cauta in locuri diferite. Poate ca avand ritmuri diferite, pana ajung parintii, adolescentii se plictisesc si pleaca…, poate ca este vorba despre cuplul rigiditate - flexibilitate, poate ca si atunci cand se intalnesc, isi vorbesc in limbi diferite.
Asadar incercam sa raspundem catorva intrebari
1.Exista o cale prin care adolescentii sa se re-intalneasca cu parintii lor?
2.Pot parintii sa-si "descopere" copilul, sa-l inteleaga, sa-l asculte, sa faca eforturi pentru a se pune in pielea lui?
3.Desi diferiti ca generatie, istorie personala, evenimente de viata, preocupari, pot gasi momente in care sa fie "impreuna" intr-un mod autentic, placut si folositor pentru fiecare dintre ei?
Psiholog Anca Pietraru
Ii puteti adresa intrebari autorului AICI
Comentarii (3)
Si eu sunt adolescenta, am terminat acum gimnaziul, si eu cand cer un sfat parintilor mei, ma resping si imi spun ca sunt destul de mare ca stiu ce sa fac, dar poate eu nu stiu daca e bine sau nu ce sa fac si caut in alta parte informatii..e destul de normal nu credeti?Ar fi bine sa ne intzleleaga si pe noi...
Ar fii bine sa ne inteleaga pentru ca si ei au fost adolescenti,deoarece acum in timpul adolescentei, adolescentii se cred foarte importanti si pe deasupra nu mai suporta ca mamica si taticu sa se bage in viata lor....deja nu mai sunt fetita/baiatul mamei.Ei incearca sa se maturizeze,iar acest pas este ceva foarte important pentru ei, iar acest lucru ii impinge sa fie mai singuri si sa nu se mai bage nimeni in viatza lor.
Ar trebui sa ne amintim de ce avem nevoie c
Posteaza comentariu