Copiii se intalnesc cu tema mortii inca de cand sunt mici. Povestile sunt pline de personaje care mor iar in jur mor rude, vecini, animale de companie etc. Copiii au tendinta naturala de a intreba: "Ce se intampla cu cei care mor?", "De ce mor?", "Unde se duc dupa ce mor?". "Si noi o sa murim?", "Cum este cand mori?" etc.
Chiar daca parintii ascund evenimentul mortii, in special in cazul unei rude, copiii simt starea lor, suferinta lor, le vad lacrimile, tristetea, observa absenta celui mort si simt ca ceva nu este intocmai cum li se spune. Atunci frica lor creste si mai mult pentru ca se simt speriati si singuri. Parintii lor ii mint, se ascund de ei, nu accepta sa vorbeasca despre asta, nu le permit copiilor sa puna intrebari, nu sunt alaturi de ei.
De multe ori, copiii insa se si invinovatesc pentru moartea celor dragi, fie ei oameni sau animale. Nu putinele sunt cazurile cand parintii au fost cei care au spus: "Din cauza ta a murit pentru ca n-ai fost cuminte, pentru ca nu ai ascultat, pentru ca n-ai avut grija". Povara aceasta este mult prea grea pentru un copil care nu cunosate inca consecintele faptelor sale si deci nu poate aprecia daca el este cauza sau nu. In plus, atunci cand ceva li se ascunde, copiii cred in mod justificat ca exista o legatura cu ei, deoarece acest lucru nu li se spune.
Este drept ca, fie provocata de o boala, fie de un accident, moartea ne lasa pe toti fara cuvinte, nu stim "De ce?", nu stim "Cum am fi putut face mai mult?", nu stim "Daca am fi putut-o impiedica?". In acest context, este greu sa ne raspundem propriilor intrebari, si cu atat mai greu sa raspundem intrebarilor copiilor nostri.
Cel mai important in cazul unei pierderi este sa fim alaturi de copil, sa ne simta langa el pentru a nu-i fii si mai frica decat ii este. Inevitabil, la orice moarte, copii intreaba: "De ce a murit?", "Noi o sa murim?", Tu o sa mori? Cand?", "Eu o sa mor?", "Unde ne ducem dupa ce murim?", "Te doare cand mori?", "Si copiii mor?". Ei vor sa-si recapete siguranta si incredere ca nu sunt in pericol, ca nu-i vor pierde pe cei dragi, in special pe parinti.
Moartea brusca si inexplicabila, moartea copiilor sunt fara explicatie atat pentru adulti cat si pentru copii, astfel incat sunt foarte greu de abordat. In general, copiii afla si accepta ca cei care sunt batrani mor pentru ca au terminat de trait.
Posibilitatea de a exprima ceea ce simt, tristete, regret, dor, disperare, furie, revolta, posibilitatea de a aminti despre cei morti, de a intreba diferite lucruri despre asta, de a vorbi despre temerile lor ii ajuta sa faca ceea ce se numeste "doliu", adica travaliul prin care acceptam lipsa celui care a murit si ne putem continua viata si activitatea.
Perioada de doliu este necesara atat adultilor cat si copiilor, fiind contraindicat sa ne facem ca am uita, sa refuzam sa discutam, sa plangem sau sa ne amintim si sa ne fie dor de cel ce nu mai este. De asemenea, in perioada de doliu, nu incercam sa-l "inlocuim" pe cel pierdut, fie ca este vorba despre un animal, fie ca este vorba despre un om.
Poate va surprinde ca vorbesc de moartea animalelor si a oamenilor intr-un mod asemanator si fac asta intrucat pentru copii suferinta este aceeasi. Ei se ataseaza de animalele de companie la fel ca si de persoane si nu este indicat sa ii luam in ras sau sa ne suparam ca pun pe picior de egalitate o bunica si un catel. Copiii nu fac diferenta intre diferite forme de viata si pentru ei moartea inseamna incetarea vietii. Toate celelalte lucruri legate de religie, ritualuri, teorii despre moarte apar mai tarziu.
Psiholog Anca Pietraru
Ii puteti adresa intrebari autorului AICI