Poate pentru ca la un moment dat simt ca timpul nu le ajunge, ca nu pot sa-l imparta intre copilul pe care si-l doresc si cariera pe care vor s-o aiba... Multe dintre ele considera ca perioada sarcinii sau cea in care vor sta acasa cu bebelusul sunt perioade "pierdute" din punct de vedere profesional.
Astfel cele mai firesti lucruri, par sa devina o dificultate daca le privim ca pe niste alegeri sau chiar "sacrificii". De cate ori nu am auzit fraze de genul: "M-am sacrificat pentru copil", "Nu mi-am urmat vocatia, am ales sa fiu mama", "As fi putut sa fac o facultate daca n-as fi avut copilul".
Acesta este un mod predominant cantitativ in care putem privi lucrurile. Anii se impart intre copil si meserie, orele din zi intre acasa si serviciu. Daca ne punem in situatia de a alege, va exista o singura varianta. Este un fel de "ori...ori...".
Daca insa ne uitam mai bine, vedem femei care pun problema altfel, incercand sa nu aleaga sau mai precis sa nu excluda. "Exista timp pentru tot ce iti propui", spun ele. Ele se centreaza predominant pe latura calitativa si nu pe cea cantitativa, astfel incat problema alegerii dispare. Va exista un timp in care partea profesionala este predominanta, apoi altul cand sarcina sau bebelusul este pe primul plan. Si intr-o perioada si in cealalta, activitatile se impletesc, se imbina, nu renunta la una din ele in favoarea celeilalte.
Putem face o asemanare cu activitatile din viata unui copil. El se duce la scoala, dar se si joaca, isi face temele, se uita la desene animate, iese afara cu prietenii. Uneori, cand are lucrare la matematica, nu poate iesi la sanius, alteori cand are putine teme, ii ramane mai mult timp de joaca.
De fapt, problema nu este una a timpului ci una a investitiei afective. Sunt parinti care petrec mult timp cu copiii lor si altii care ii vad doar 2 ore pe zi. Fireste ca micutul are nevoie de parintii sai, dar are nevoie de parinti care vor sa stea cu el, sa se joace cu el, sa-l invete lucruri noi, sa-i raspunda la intrebari, nu doar de prezenta lor fizica. Este asadar posibil sa fii mama si sa ai o viata profesionala care sa te multumeasca? Asteptam parerile voastre.
de Anca Pietraru, psiholog
© Copyright:
Cariera sau copil?
Adesea ne intalnim cu aceasta alegere pe care femeile vor sa o faca. Imposibila alegere si totusi... De ce majoritatea dintre ele ajung la a-si pune aceasta intrebare?
Comentarii (6)
am facut faculttea de biochimie,este o meserie pe care o ador chiar daca nu am exersato,dupa fac.m-am casatorit,am ramas insarcinata,am un copil splendid si de 2ani stau si fac mama,imi place mult dar vreau si altceva,sunt disperata ca sotul meu mai vrea un bebe,il vreau si eu doar ca nu voi avea timp sa-mi curez si latul profesional al vietii mele.Ce este intelept sa aleg,ptr a nu-mi strica armonia in familie?
dupa cum v-am mai spus am fost poerata de gusa nodulara si nu mi s-a spus cand am voie sa fac un copil.imi doresc foarte mult cu toate ca nu as renunta nici la servici 2ani de zile.sper sa reusesc sa fac un copil . si sa ma impac bine cu serviciul meu actual si cu cel de mama.
Aveam 22 de ani si aveam 2 copii cu varsta pana in 2 ani, lucram la birou, si i-am cerut sefului sa ma lese sa merg la ala mai mic sa il alaptez (stiti ca pe atunci aveai 3 luni voie sa stai cu copilul)si cand am depus cererea pe ea a scris - concediu pana la varsta de 6 ani sa isi creasca copii - adica m-a disponibilizat. Nu regret nimic, 2 ani am stat cu copii, atunci am simtit sa sunt mama lor, atunci i-am format, casa mea era gradinita, si casa ca o floare, si am doi copii studenti in Bucuresti care sunt foarte mandra de ei,asa , cum va cresteti copii asa ii aveti.
Nu cred ca se pote pune problema alegerii. Am 2 copii de 3 ani si 1 an si sunt lumina ochilor mei. Am stat acasa 3 ani in concediu pentru cresterea copilului si nu am resimtit asta ca pe o renuntare la serviciu si nici intoarcerea la munca ca pe un abandon al copiilor. Sincera sa fiu am bunicii copiilor, toti 4 pensionari si ma ajuta tare mult ( altfel nu faceam copii cu diferenta asa mica de varsta), de altfel cred ca daca nu ar fi fost ele, in special bunicile as fi facut doar un copil. Nu mi-as dori sa fiu o carierista fara copii si nici o mama intretinuta, asa ca adevarul e intotdeauna la mijloc... E vorba de doua planuri diferite ale satisfactiei si implinirii in viata noastra si unul nu cred ca il exclude pe altul, ci il completeaza. Noi am fost crescuti de mame cu 3 luni concediu de crestere a copilului si suntem mai valorosi moral decat generatiile astea, parca, nu? Nu vi se pare??? Avem mult de furca cu educarea generatiei actuale...asa ca succes dragi mamici!!!
eu cred k se poate dar dupa o anumita perioada in care reusesti sa devii ceea ce ti-ai propus si ajungi sa iti satisfaci planul profesional. dupa acest moment te poti gandi mult mai mult la o familie sau poate la un copil. asta e parerea mea acum poate gresesc dar sper sa nu:)
Eu cred ca se mai poate vedea si alta problema aici adica cea cu care ma confrunt eu acum. Pe scurt , ma intreb de multe ori daca e bine sa merg sambata la nu stiu ce curs de perfectionare la care am fost convocata , sau sa renunt si sa ma gandesc ca e mai important sa stau cu copilul meu acum cand are nevoie de mine. Pe de alta parte cariera mea tine de aceste perfectionari pe care le "pasesc". Cum le rezolv pe toate? Pana acum am incercat sa le impac pe toate in sensul ca am mers o sambata la cursurile respective, la cateva am lipsit si uite asa am lungit-o eu cumva dar ma simt vinovata in ambele locuri adica si fata de copil si la serviciu.Asta e o problema la care va trebui sa ma decid cum voi alege.
Posteaza comentariu