Avem in minte fie o dorinta arzatoare, irezistibila de a face ceva, fie o dorinta de a intrece pe cineva. De multe ori, ambitia ajunge sa fie inversunare, cand niciun pret nu este prea mic pentru a obtine rezultatul dorit.
Ambitia este cultivata din frageda copilarie, adultii ii incurajeaza pe cei mici sa isi propuna diferite scopuri si sa lupte pentru atingerea lor. Uneori este legata de perseverenta, chiar de rabdare, de concentrarea pe un anumit obiectiv, pe disciplina de a termina ce ai inceput sau pe ideea de castig, de intrecere, de competitie, de concurenta. Asa se formeaza ambitiile celor mici izvorate din ale adultilor din jurul lor.
Alteori insa aceste ambitii sunt prea mari. La origine sunt intr-adevar asa cum am spus, venite de la adulti dar devin ale copiilor si problema apare atunci cand depasesc posiblitatile de realizare ale obiectivelor.
Pentru a evita asta ar trebui sa ne cunoastem foarte bine posibilitatile cat si pe cele ale copiilor nostri. Lucru deloc usor dat fiind faptul ca o mare contributie o au starile afective si sentimentele. Adesea ne facem o imagine despre cineva care nu este in concordanta cu posibilitatile lui reale, cu talentele sau aptitudinile lui ci este doar legata de dorintele noastre. Cu copiii si adolescentii acest lucru se intampla foarte des.
Parintii dar si bunicii, educatorii si profesorii au anumite dorinte pe care le proiecteaza asupra copiilor. Ar vrea sa faca ceva anume si, din pacate, copilul din fata loc cu caracteristicile lui reale, cu propriile lui dorinte, capacitati nu are nimic de spus.
Intalnim mame care "vor" ca micutul lor sa devina muzician, pictor, inginer, medic, actor, fotbalist, informatician, profesor universitar, sa castige mult, sa aiba o casa mare, sa aiba o sotie gospodina si cate si mai cate, inca de la o varsta cand cel mic nu stie nici cum il cheama. Este ambitia mamei si ea nu tine cont de cum vor evolua lucrurile, cum va deveni copilul ei, daca si el isi va dori tot ce-si doreste ea pentru el etc.
Atunci cand aceste dorinte se transforma in ambitii, apare o traire speciala si o energie in plus pusa in joc. Am putea spune ca apare o miza. Adultii nu-si dau seama de cum simte copilul aceasta presiune si nici cat de mare este miza. Copilul nu reuseste sa "scape" de ceea ce este pus sa faca si, desi poate fi un lucru placut, tensiunea il va face de nesuportat. Se intampla de multe ori cu diferite materii de la scoala dar si cu activitati extrascolare sau pur si simplu cu rezultatele pe care adultii i le pretind.
Alteori si copilul ajunge sa se ambitioneze, fie pentru a obtine cu tot dinadinsul ceva, sfidandu-si posibilitatile sau capacitatea de efort, fie pentru a demonstra ceva cuiva, pentru a nu se lasa mai prejos, pentru a satisface dorinta cuiva. Astfel de copii intalnim de la gradinita pana dupa facultate, care depund mult efort pentru o activitate din care nu obtin o satisfactie personala. Cele mai izbitoare sunt cazurile de adolescenti care se trezesc ca fac un lucru care nu le place sau ca si-ar dori sa faca cu totul altceva.
A face ceva doar din ambitie, a avea mereu nevoie sa faci anume lucruri pentru a-ti demonstra ca le poti face, a vrea sa arati mereu cuiva de ce esti in stare duce la o mare satisfactie pe moment si la dezamagire, zadarnicie, neimplinire sau senzatie de inutilitate in timp.
"Am facut asta ca sa-i multumesc pe ai mei", "N-am facut facultatea asta pentru mine ci pentru ca sa-i fac placere tatalui meu", "Am vrut mereu sa-i demonstrez sotului meu ca pot castiga mai mult ca el" si multe altele ne duc mai aproape de pericolul de a face altceva decat poti, decat iti doresti, decat vrei.