Integrarea intr-un grup a copiilor si adolescentilor

Inca de mici ei merg la gradinita, au grupuri de prieteni cu care se intalnesc la petreceri pentru copii, ajung in grupuri de copii vecini care se joaca sau in grupuri deja formate de copiii din parc, de la diferite cercuri si activitati educative. Pana a ajunge in aceste grupuri, fac parte din grupul familial, ceea ce constituie un bun prilej de a invata sa se integreze in viitoare grupuri straine.
    
Daca este sa ne referim la un grup in adevaratul sens al cuvantului el nu este doar o multime de oameni ci are niste caracteristici ale lui care il deosebesc de alte multitmi. Este vorba in primul rand de o interactiune intre membrii care este verbala si non-verbala dar si emotionala.

Membrii grupului "schimba" intre ei informatii, trairi, afecte, sentimente, cuvinte, impart intre ei diferite stari, placeri, dificultati, le traiesc impreuna, vorbesc despre ele sau comunica in diferite feluri. Putem sa consideram in acest context ca asa cum exista un psihic individual, exista si un psihic grupal.
    
Parintii care fac si ei parte dintr-un grup sau au facut cand erau adolescenti isi amintesc ca uneori grupul se comporta ca un individ, ca este o entitate in sine. De asemenea, ei isi amintesc care sunt trairile la intrarea in grup, care sunt reactiile grupului, care este presiunea impusa de grup si care este sentimental de siguranta  pe care il poti simti intre ceilalti membrii.
    
In functie de toate acestea, parintii isi doresc mai mult sau mai putin ca micutul lor sa faca parte dintr-un grup, sa se joace cu copiii sau sa se integreze in grupul de la gradinita sau de la scoala. A avea prieteni, a da ajutor altor copii, a le solicita ajutorul, a comunica cu ei - iata principalele criterii pentru integrarea intr-un grup.

Unii copii se arata foarte prietenosi si deschisi fata de straini de cand sunt bebelusi, poate si pentru ca parintii lor sunt persoane foarte sociabile. Altii insa se tem de persoane necunoscute si chiar impinsi de parinti, nu se duc sa se joace cu copii din parc, nu reusesc sa pastreze prietenii si nici macar sa vorbeasca cu rude pe care le vad mai rar. Mai tarziu, la scoala si in adolescenta, ei vor fi dintre copiii retrasi, chiar izolati in clasa.

Ne intrebam ce anume le lipseste si cat de dificila le pare apartenenta la un grup?
    
Unii sustin ca le lipseste curajul, altii spun ca increderea in sine si dorinta de afirmare, copiii spun ca nu reusesc sa-si spuna parerea proprie, ca nu sunt de acord cu ce stabileste grupul, ca le este jena de ceilalti membrii, ca se simt inferiori, ca le este greu sa se supuna vointei grupului etc. Este, din punct de vedere psihologic, un amestec intre a nu putea face ceva impreuna cu altii, a nu accepta ceva diferit de al tau si frica de a-ti pierde individualitatea confundandu-te cu psihicul grupului.
    
Parintii cer uneori ajutor pentru copiii lor care sunt respinsi de grup, care nu se integreaza in grupul scolar sau care se inchid in ei insisi si refuza orice persoana straina. Mergand insa inapoi in istoria individuala a copilului sau adolescentului dar si in istoria familiala, putem descoperi evenimente, conjuncture, persoane sau diferite trairi care au dus la aceasta situatie si la aceasta indisponiblitate a copilului de acum pentru a face parte dintr-un grup, aceasta dificultate de integrare, de a fi impreuna cu altii.