Tot atunci apare "pacaleala", cand copilul poate distinge intre ceva care este intr-un anume fel si altceva care nu este. Diferentiarea intre minciuna si pacaleala este dificil de facut si umorul ar fi cel care ar reusi sa stabileasca aceasta granita. Se spune adesea ca minciuna are un scop pe cand pacaleala nu. Dar este oare posibil sa facem ceva fara un scop? Pacaleala are si ea un scop doar ca el nu urmareste neaparat obtinerea unui avantaj imediat sau evitarea unei pedepse asa cum se intampla in cazul minciunii.
Sa incercam sa urmarim impreuna constituirea notiunilor de "adevarat" si "neadevarat" la copil. La inceput, cand micutul incepe sa cunoasca lucrurile din jur, fie vazandu-le, fie auzindu-le, bagandu-le in gurita, pipaindu-le etc, tot ce este in contact cu simturile sale este adevarat. In plus el nu are inca notiunea timpului si nu-l poate aprecia ca durata decat in functie de ritmurile biologice si de frustrarea pe care o simte.
Ajungem asadar sa ne dam seama ca lipsa, absenta si starile de frustrare, neajutorare sunt cele care sunt responsabile de diferenta intre "a fi" si "a nu fi". El incepe sa isi dea seama de venirea si plecarea mamei, de prezenta si absenta ei. Dupa ce acest dute-vino devine constient si copilul simte ca are control, incepe sa se joace cucu-bau, adica sa se ascunda pentru a fi gasit si sa caute persoana ascunsa sau acoperita. Acest joc si ritmicitatea intre prezenta si absenta il entuziasmeaza si dupa 6 luni rade in hohote jucand acest joc. La acest nivel, a nu vedea sau a nu fi vazut este echivalent cu a nu fi.
Copii considera ca a nu vedea inseamna a nu fi vazut. De aceea la inceput nici nu se ascund propriu-zis ci doar isi pun mainile la ochisori. De asemenea, in toata prescolaritatea, se pot speria foarte tare daca nu gasesc inr-un timp suficient de scurt adultul cu care sunt. De aceea, glumele cu "te las aici", "plec si tu ramai aici" etc. au un pronuntat caracter traumatic tocmai pentru ca nu tin seama de posibilitatile afective ale copilului.
Si astfel am ajuns la pacalelile pe care adultii le fac copiilor, cu diferite scopuri. Cu aceasta ocazie, copiii isi dau seama ca lucrurile nu sunt mereu asa cum par si invata de la adulti sa spuna altceva decat vad, aud, simt etc. Scopul lor initial nu este acela de a obtine avantaje sau de a evita pedepse ci este acela de a avea o comunicare cu adultii. Conditionarea de care adultii se folosesc in educatie se bazeaza adesea pe o deformare a realitatii sau pe prezentarea a ceva adevarat ca fiind fals si invers. Acest demers, dincolo de incarcatura de "bine" sau "rau" pe care nu o evaluam acum, il ajuta pe micut sa faca diferenta intre datele perceptiilor sale si cuvintele care pot fi cu usurinta altele decat ceea ce percepe imediat.
In privinta adevarului sau falsului, este nevoie de demersuri cognitive mai evaluate. Pentru a aprecia ca ceva este sau nu adevarat, trebuie sa stie despre respectivul lucru. Pentru noi toti este imposibil sa raspundem la aceasta intrebare cand ea vizeaza lucruri despre care nu stim nimic. Este adevarat ca au existat peste 1000 de specii de dinozauri? Cine stie sa raspunda la aceata intrebare? Doar cei care au informatii despre acest domeniu... Asa ajungem sa vorbim nu doar despre adevarat sau fals ci si despre posibil sau imposibil. Vom face asta intrun articol viitor dar pana atunci astept parerile vostre despre cum se constituie la copil notiunea de adevarat.
© Copyright:
Adevarat sau fals?
Se vorbeste despre minciunile copiilor si despre imaginatia lor bogata dar inainte de asta ar fi cazul sa aflam cand si cum apare la copil notiunea de "adevarat". Doar in raport cu ea vom putea aprecia cand un copil spune ceva fals sau minte.
Posteaza comentariu