Iata numai cateva simple exemple in acest sens: pe parcurs, copilasul afla ca unele obiecte se invartesc, iar altele nu; unele scot sunete ascutite, altele emit semnale luminoase si asa mai departe. Metaforic vorbind, micutul poate fi asemanat cu un mic burete, care absoarbe orice informatie. Nu e mirare ca in fiecare zi, emotiile tale sunt tot mai intense, doar descoperi lumea a doua oara, impreuna cu el!
Fii in permanenta alaturi de micul explorator si incurajeaza-i fiecare demers. A fi aprobat in ceea ce face este vital pentru dezvoltarea copilului din punct de vedere emotional.
Asadar, nu uita nici un moment ca, in primele luni de viata, pentru bebelusi jocul este echivalent cu invatatura. In acelasi timp, explorarea lumii inconjuratoare constituie un stimul pentru ei, incitandu-le curiozitatea si deci, dorinta de a afla mai multe, despre orice. Daca il incurajezi inca de acum in acest sens, copilasul tau va fi mereu vioi, curios, neobosit. Si care parinte nu si-ar dori asa ceva?
Cu fiecare noua descoperire, copilasul este tot mai incantat, isi consolideaza aptitudinile si dezvolta unele noi. Ai grija ca jucariile sa fie potrivite varstei sale (mai dureaza putin pana cand veti construi impreuna casute Lego...).
In context, se impune precizat ca unul dintre cele mai importante aspecte de care este bine sa tii cont este acela de a nu asteptari nerealiste. Daca jucariile nu sunt potrivite varstei, ar putea aparea confuzii: un copilas in varsta de opt-noua luni nu mai manifesta prea mult interes pentru cutia muzicala, de exemplu, si viceversa.