Dezamagirea din dragoste: de ce se produce?

Magia inceputului

Asa cum stim, orice poveste incepe frumos. Si orice poveste de dragoste incepe frumos. Poate nu in realitate, dar in interiorul nostru cu siguranta. Aceasta frumusete a inceputului este compusa din multe sperante, vise, idealuri, dorinte care au sau nu legatura cu perceptia reala a partenerului sau a propriei persoane.

Fiecare considera ca iubirea transforma broscoiul cel urat in printul cel frumos. Chiar daca vedem ceva ce nu ne place, reusim imediat sa negam, sa spunem ca ni s-a parut, ca se va schimba cu timpul. Pastram iluzia pentru ca fara ea, dragostea nu apare, inceputul nu poate avea loc. Este un moment de irealitate cand lucrurile par altfel decat asa cum sunt. Este motivul pentru care se spune ca dragostea este oarba.


Cand printul se transforma in broscoi...

Apoi, dupa ce aceasta perioada a trecut, iluzia incepe incet-incet sa se imprastie si lucruri obiective, din realitatea celuilalt, a relatiei, a comportamentului sau ori din cel propriu apar din ce in ce mai clar. Este un moment greu cand nu ne mai putem face ca nu vedem. Singura varianta ramane aceea de a vedea si de a arata si partenerului, de a vorbi despre ce vedem, despre ce simtim.

Doar ca uneori acest lucru este dificil pentru ca nu putem sa exprimam ceea ce este dureros sau neplacut. Si atunci evitam, ascundem atat fata de noi insine cat si fata de partener.

Pe masura ce timpul trece, diferenta dintre vis si realitate creste. Sperantele pe care le aveam sunt mai departe de ceea ce vedem infaptuindu-se in realitate. Pe de o parte, in interiorul nostru apar sentimente opuse celor de la inceput. In locul increderii apare neincrederea, in locul sperantei apare deprimarea, entuziasmul este inlocuit de abandon.

Incepem sa simtim stari care ne eram complet straine la inceput: frustrare, neimplinire, lipsa, teama, disconfort, nefericire, inutilitate. Iata originea acestor sentimente care nu au aparut din senin, ci din transformarea altora. La intrebarea "Cand te-ai simti nefericit?", auzim raspunsuri precum: "Cand nu am mai avut incredere in ea", "Cand mi-am dat seama ca ceea ce visasem, nu se va implini", "Cand am simti ca nu e langa mine, ca nu ma sustine". Si cu acest ultim raspuns intram intr-o alta parte a ceea ce inseamna o relatie de iubire - nevoia de sprijin.


Relatia de iubire sau nevoia de sprijin

Ne referim la sprijin pentru ca dupa ce o relatie se termina, partenerii par complet incapabili sa traiasca, sa supravietuiasca despartirii. "Ceva din mine s-a rupt", "Nu mai sunt ca inainte", "Nu ma mai pot bucura". Putem vorbi despre o depresie consecutiva despartirii, pe care adesea partenerii o descriu ca fiind o profunda dezamagire.

Aceasta lipsire de sprijinul asteptat, acest gol care pare sa apara si care este uneori extrem de adanc da senzatia de "imposibil de vindecat". Suntem surprinsi adesea de lipsa totala de speranta in discursul unui tanar de 20 de ani. Pare ca lumea intreaga s-a naruit, ca nimic nu mai are sens in absenta relatiei sau a partenerului. De cele mai multe ori, atat impacarea sau continuarea relatiei, cat si despartirea sunt la fel de rele. Nici impreuna nu mai pot sta, nici despartirea nu se poate produce.


Despartiti, dar impreuna!

Intre cei doi parteneri exista o suferinta, o lipsa, o rana care nu le permite sa fie nici separati, nici impreuna. Paradoxal, avem impresia ca suferinta este cea care ii tine impreuna intrucat nu se pot desparti. Sunt cupluri care urmeaza un sir nesfarsit de certuri si impacari, de despartiri si reveniri, ca si cum mereu ar repeta ceva.

Despartirea e dureroasa si dupa ea linistea nu apare, ceva lipseste si fiecare dintre ei nu este complet. Se reunesc si totul pare o clipa ca la inceput dar nu pentru mult timp pentru ca "ceva"-ul dintre ei nu-i lasa sa traiasca impreuna. Nici impreuna, nici separati - pare sa fie singurul mod in care putem exprima suferinta lor. Dezamagirea joaca aici un rol important pentru ca desi cel putin unul dintre parteneri o simte sau o exprima, nu gaseste nicio solutie.

Ce poti face cand esti dezamagit? Care sunt mecanismele psihice prin care ne aparam de dezamagire? Putem considera ca ne-am amagit si ca ceea ce am vrut sa vedem, nu era deloc asa, dar asta inseamna sa recunoastem ca ne-am inselat. Putem insa sa ramanem in aceasta oscilatie dintre speranta si dezamagire pe care o intalnim atat de des la multe cupluri.

Cu atat mai mult in adolescenta cand sperantele si visele sunt foarte mari, cand fiecare vrea sa construiasca ceva maret, trairea frustrarii, dezamagirii, lipsei, intarzierii satisfactiei sunt si ele pe masura. Toata energia se investeste in partener, celelalte activitati si persoane intrand intr-un con de umbra. "El este totul", "Ea este viata mea", "Nu putem trai unul fara altul" - asa se exprima aceasta investire masiva si adesea exclusiva a partenerului. Este firesc ca odata ce lipsa, suferinta, neimplinirea apar in relatie, lumea sa para ca se prabuseste, ca atunci cand miza este pe o singura carte.