© Copyright:
Dezamagirea din dragoste: de ce se produce?
"Nefericit in dragoste", "deprimat dupa o despartire", "cu inima zdrobita", "dezamagit de partener", "fara rost" - iata cateva dintre expresiile pe care le auzim cand vine vorba despre iubire si relatii care nu merg bine. Cum se ajunge la aceste sentimente, in ce a constat respectiva relatie si care este cauza suferintei - aceastea sunt intrebarile la care astazi incercam sa raspundem impreuna.
Magia inceputului
Asa cum stim, orice poveste incepe frumos. Si orice poveste de dragoste incepe frumos. Poate nu in realitate, dar in interiorul nostru cu siguranta. Aceasta frumusete a inceputului este compusa din multe sperante, vise, idealuri, dorinte care au sau nu legatura cu perceptia reala a partenerului sau a propriei persoane.
Fiecare considera ca iubirea transforma broscoiul cel urat in printul cel frumos. Chiar daca vedem ceva ce nu ne place, reusim imediat sa negam, sa spunem ca ni s-a parut, ca se va schimba cu timpul. Pastram iluzia pentru ca fara ea, dragostea nu apare, inceputul nu poate avea loc. Este un moment de irealitate cand lucrurile par altfel decat asa cum sunt. Este motivul pentru care se spune ca dragostea este oarba.
Cand printul se transforma in broscoi...
Apoi, dupa ce aceasta perioada a trecut, iluzia incepe incet-incet sa se imprastie si lucruri obiective, din realitatea celuilalt, a relatiei, a comportamentului sau ori din cel propriu apar din ce in ce mai clar. Este un moment greu cand nu ne mai putem face ca nu vedem. Singura varianta ramane aceea de a vedea si de a arata si partenerului, de a vorbi despre ce vedem, despre ce simtim.
Doar ca uneori acest lucru este dificil pentru ca nu putem sa exprimam ceea ce este dureros sau neplacut. Si atunci evitam, ascundem atat fata de noi insine cat si fata de partener.
Pe masura ce timpul trece, diferenta dintre vis si realitate creste. Sperantele pe care le aveam sunt mai departe de ceea ce vedem infaptuindu-se in realitate. Pe de o parte, in interiorul nostru apar sentimente opuse celor de la inceput. In locul increderii apare neincrederea, in locul sperantei apare deprimarea, entuziasmul este inlocuit de abandon.
Incepem sa simtim stari care ne eram complet straine la inceput: frustrare, neimplinire, lipsa, teama, disconfort, nefericire, inutilitate. Iata originea acestor sentimente care nu au aparut din senin, ci din transformarea altora. La intrebarea "Cand te-ai simti nefericit?", auzim raspunsuri precum: "Cand nu am mai avut incredere in ea", "Cand mi-am dat seama ca ceea ce visasem, nu se va implini", "Cand am simti ca nu e langa mine, ca nu ma sustine". Si cu acest ultim raspuns intram intr-o alta parte a ceea ce inseamna o relatie de iubire - nevoia de sprijin.
Relatia de iubire sau nevoia de sprijin
Ne referim la sprijin pentru ca dupa ce o relatie se termina, partenerii par complet incapabili sa traiasca, sa supravietuiasca despartirii. "Ceva din mine s-a rupt", "Nu mai sunt ca inainte", "Nu ma mai pot bucura". Putem vorbi despre o depresie consecutiva despartirii, pe care adesea partenerii o descriu ca fiind o profunda dezamagire.
Aceasta lipsire de sprijinul asteptat, acest gol care pare sa apara si care este uneori extrem de adanc da senzatia de "imposibil de vindecat". Suntem surprinsi adesea de lipsa totala de speranta in discursul unui tanar de 20 de ani. Pare ca lumea intreaga s-a naruit, ca nimic nu mai are sens in absenta relatiei sau a partenerului. De cele mai multe ori, atat impacarea sau continuarea relatiei, cat si despartirea sunt la fel de rele. Nici impreuna nu mai pot sta, nici despartirea nu se poate produce.
Despartiti, dar impreuna!
Intre cei doi parteneri exista o suferinta, o lipsa, o rana care nu le permite sa fie nici separati, nici impreuna. Paradoxal, avem impresia ca suferinta este cea care ii tine impreuna intrucat nu se pot desparti. Sunt cupluri care urmeaza un sir nesfarsit de certuri si impacari, de despartiri si reveniri, ca si cum mereu ar repeta ceva.
Despartirea e dureroasa si dupa ea linistea nu apare, ceva lipseste si fiecare dintre ei nu este complet. Se reunesc si totul pare o clipa ca la inceput dar nu pentru mult timp pentru ca "ceva"-ul dintre ei nu-i lasa sa traiasca impreuna. Nici impreuna, nici separati - pare sa fie singurul mod in care putem exprima suferinta lor. Dezamagirea joaca aici un rol important pentru ca desi cel putin unul dintre parteneri o simte sau o exprima, nu gaseste nicio solutie.
Ce poti face cand esti dezamagit? Care sunt mecanismele psihice prin care ne aparam de dezamagire? Putem considera ca ne-am amagit si ca ceea ce am vrut sa vedem, nu era deloc asa, dar asta inseamna sa recunoastem ca ne-am inselat. Putem insa sa ramanem in aceasta oscilatie dintre speranta si dezamagire pe care o intalnim atat de des la multe cupluri.
Cu atat mai mult in adolescenta cand sperantele si visele sunt foarte mari, cand fiecare vrea sa construiasca ceva maret, trairea frustrarii, dezamagirii, lipsei, intarzierii satisfactiei sunt si ele pe masura. Toata energia se investeste in partener, celelalte activitati si persoane intrand intr-un con de umbra. "El este totul", "Ea este viata mea", "Nu putem trai unul fara altul" - asa se exprima aceasta investire masiva si adesea exclusiva a partenerului. Este firesc ca odata ce lipsa, suferinta, neimplinirea apar in relatie, lumea sa para ca se prabuseste, ca atunci cand miza este pe o singura carte.
Comentarii (19)
Dar...asa e el...un om rau si frustrat...insa eu sunt tot mai rau , numai reusesc sa imi revin, sunt intre divort si sa tot acord sanse la nesfarsit...il iubesc dar u pot sa trec peste rautatile lui , nush ce sa fac... Este foarte zgarcit si ne certam si de la 10lei( daca imi cumpara ceva, imi reproseaza dupa) si tot felul de alte lucruri si certuri, plus ca se supara din orice, nici numai stiu cum sa-l abordez ca sa nu tipe la mine. Sunt intr-o situatie oribile, nu-i doresc nimanui asa ceva, dupoa ju, dupa un an de casatorie cand viata ar trebui sa fie roz si totul frumos, iubire multa, la noi e tot mai rece.
Sunt casatorita din anul 2011( dupa 4 ani jumate de relatie am hotarat sa ne casatorim). Inainte de nunta am intampinat greutati cu socrii mei insa am sperat ca dupa casatorie sa treaca aceste lucruri. Cu sotul meu m-am inteles bine jumatate de an de la casatorie dupa care s-a schimbat radical fata de mine...se poate urat, tipa din orice comentariu,o zi din viata noastra arata in felul urmator: fiecare pleaca la lucru la or a 18.00 vine ma ia de la lucru, mancam impreuna, apoi eu merg sus in camera, el ramane jos , fiecare cu treaba lui si la 22 noapte ne culcam. Cand iispun de ce nu sta cu mine, sa mai vb unele lucruri, motiveaza ca are mult de lucru pe calculator. Cu parinti lui si fratele lui numai discut de jumatate de an pentru ca fratele lui a sarit sa ma bata si numai vreau sa-i vad in fata ochiilor. Eu am crezut ca din acest motiv se poarta urat cu mine dar
de cele mai multe ori omul pe care il iubesti cel mai mult si-l consideri sufletul tau pereche se adevereste a fii cel mai meschin si chiar "diavolul "in persoana,cel care iti spune ca esti iubirea vietii lui si toate cele ca va fii sprijinul tau mereu este de fapt cel ce te "ucide"te termina fizic si psihic si apoi tot el iti spune ca de fapt este vina ta ca nu l-ai inteles pe el.Trec prin aceste momente,din cauza lui nu am nu am nici o prietena nu am job nu am familie.MA TERORIZEAZA SI MA CONTROLEAZA MEREU
dar eu ce sa zic??? m-am pastrat pina la 22 de ani fecioara, am intilnit un arab perfect expert in actorie ...si ... totul s-a spulberat de parca am fost vrajita... culmea e ca nu ma lasa, nu pleaca, da nici cu mine nu e.... isi bate joc la propriu , si nu m-a facut sa cunosc iubirea atit cit suferinta de a fi umilita....:(
Este adevarat ca iubirea nu o ceri, i-a vine si la fel cum vine si pleaca.Sunt casatorit de 10 ani si acum cateva luni totul s-a schimbat.Eu m-am scimbat ,dar in bine adica sant numai acasa dupa servici,nu mai merg cu prietenii la bar decat foarte rar,dar ea (adica sotia mea)pe zi ce trece se schimba in mai rau ptr. mine,adica are alte prietene,se imbraca tot mai sexi,provocator cate o data si este din ce in ce mai rece cu mine.Avem DOI COPII.Ajutatima cu o solutie daca stie cineva asa ceva,dar in afara de psiholog,ptr.ca am fost si nu este decat o iluzie.Va multumesc celor care a-ti citi si astept raspunsuri ,daca ele exista.
am avut 6 ani impreuna...a fost frumos pana mai acum 2 luni,dar dupaia un cosmar cel putin pt mn,m a lovit putin criza si de atunci nu mai mere cum trebuie,in loc sa imi fie alaturi atunci cand am nevoie prefera sa stea mai mult cu varasa,si nu am mai suportat,am pus punct.am incercat in acesti ani sa ii arat cat de mult o iubesc dar degeaba,iubirea mea sa sters cu ea la fund,e prima oara cand trec prin asa ceva simt ca nu am aer...cum as putea sa fac ca simt ca nu mai am putere...
da..trist insa adevarat..traiesc si eu o dezamagire din dragoste..insa ma ajut singura..incerc sa retraiesc toate dezamagirile avute de-a lungul relatiei si stiti ce?e dureros ca mi-a inselat asteptarile insa ma ajuta sa nu-l mai vad un print..e asa si nu se va schimba..nu ma pot minti pe mineil iubesc dar mai mult ma iubesc pe mine ca sa ma compromit la nesfarsit si sa raman dezamagita!am trecut prin toate..impacari despartiri..asta e ultima..gata am pus punct definitiv..cui pe cui va scoate!!
dak poate cineva sa-mi spuna cum pot uita un baiat pe care-il iubesc nespus de mult dar nu putem fi inpreuna din cauza parintilor mei.
...acum sunt dezamagita de un om pe care l'am primit in viata mea fiindca am crezut ca el este salvatorul nefericirii mele...in realitate,nu a facut altceva decat sa ma ingroape mai mult in propria singuratate si neincredere
Eu trec printr-o astfel de perioada si imi este foarte greu,suferinta e mare si desi incerc sa nu ma mai gandesc,imi este aproape imposibil sa o fac...pentru k imi lipseste ceva,iar acest ceva nu-mi da pacea si linistea de kre am nevoie!Mi-ar placea sa citesc un articol despre cum sa treci peste o astfel de perioada!:(:(
este ft greu ...........fiecare despartire reprezinta o trauma psihica,din punct de vedere psihiatric,durerea este coplsesitoare,dar viata are pasteluri,idealuri inca nedescoperite.Asa ca haideti sa ne bucuram de viata!
Eu cred k are dreptate..asa este..despartirea este cruda
Eu cred că așa și trbuea să fie , noi simțim acest lucru cu mult înainte dar nu vrem să ne destăinuim, să acceptăm acest fapt- Sigur de cînd începem să simțim ar trebui să ne înarmăm bine psihologic- este greu dar asta e un nimic pe lîngă o viață întreagă- nu ne-a făcut pe noi acest lucru l-am făcut noi pe el- noi suntem vinovați și ntrebue să acceptăm așa viața cum e ea- baftă
Intradevar un adevar crud.. din pacate asta e realitatea...doare...dar trebuie sa intelegem ca asta e........ sincer...chiar acum trec prin cosmarul acesta.. si ma doare totul enorm......
E chiar purul adevar...asa se intampla...pt k am simtit pe pielea mea acest lucru..dar totusi trebuie sa facem cumva sa nu se ajunga la dezamagire..pt k e rau de tot dak se ajunge..!!!
E purul adevar. Excelent articolul...
Totul frumos... zane si regi. Dar iata... acum dupa 2 ani cred ca totul va lua sfarsit. Nu mai locuim impreuna dar totusi ne mai vedem. E greu pentru ca eu il iubesc nespus de mult. El crede ca eu nu sunt multumita de nimic. Dar nu accepta sa avem o conversatie. Simt ca o sa ajung la spitalul de nebuni. Nu stiu ce sa mai fac.
Chestia asta cu iubirea e un virus care se instaleaza in creier; e un fel de energie captiva si pe care cel indragostit nu o poate elibera sau nu vrea sa o elibereze. E ca la computere; iei virusul si poti trai cu el dar nu mai functionezi ca inainte :)
Intr-adevar este foarte adevarat, dupa ce ne daspartim de o persoana suntem foarte dezamagiti. Dar asta este trebuie sa trecem peste toate, tot timpul apare cineva mai bun.
Posteaza comentariu