Aspecte sociologice ale argoului

De ce argoul?

Omul este construit ca sa ocupe un loc in cadrul unui grup social. Sentimentul de apartenenta la grup ne asigura un sentiment de securitate (de cele mai multe ori, singuraratea este perceputa ca vulnerabilitate), dar si de valorizare in cadrul acestuia. Si, in mod paradoxal, acesta este un mod de a ne castiga individualitatea. Odata ce ne-am stabilit individualitatea ca si grup, avem o fundatie pe care ne este mai usor sa ne afirmam. Odata ce se stie cine suntem, e mai simplu "sa devenim".

Acest lucru se observa de la cel mai mic pana la cel mai mare nivel: cand ne scriem meritele academice, ne insiram si titlurile organizatiilor din care facem parte si suntem mandri de asta, facem parte din grupuri religioase, politice, grupari pe varsta, sex sau orientare sexuala. Ne mandrim cu prietenii nostri pe care ii putem suna la patru dimineata, ne mandrim cu familia din care facem parte.

Este evident ca indivizii dintr-unul din grupurile pe care noi le numim de subcultura (nu pe criterii culturale numaidecat, ci pentru ca sunt la limita normelor sociale cu care suntem obisnuiti): borfasii, vagabonzii, studentii, gastile de cartier, gruparile de muzica mai putin obisnuita sau ale unor credinte spirituale care intra in conflict cu normele sociale (satanisti) isi manifesta apartenenta la o astfel de diviziune, dorind sa evidentieze prin acest lucru detasarea, nepasarea sau spiritul contra fata de sistemul cultural general.

"Insemnele" apartenentei la un grup se realizeaza atat la nivel superficial prin aparenta vestimentara si fizica, cat si la nivel profund prin limbaj si impartasirea unor idei si credinte comune. La nivelul limbajului, grupurile integrate social au termeni specializati prin care se transmit de obicei cunostinte si informatii specifice grupului (Ex: limbajul medical intr-un spital). La fel, in cadrul grupurilor de subcultura, putem descoperi un limbaj specific.

Argoul devine o acolada pentru un grup social restrans, iar oamenii care acced cate o asemenea lume se simt in interiorul ei intelesi, apropiati fata de ceilalti membri. Argoul devine simultan un act de apartenenta, dar si de impunere a sinelui in interiorul unui grup prin intelepciune, control, satira sau chiar prin agresiune.

Se pare ca psihodinamica profunda a argoului se confrunta cu doua lucruri:

1. Apararea ego-ului (eu-lui) impotriva superego-ului (supraeu-lui).
2. Dorinta vie, setea noastra de a face parte dintr-un grup social.

Societatea, tinerii si argoul

Argoul poate fi interpretat, inteles, privit si ca un remediu al eu-lui nostru ranit, ca un anumit tip de terapie pe care ne-o administram singuri. Familia ca si societatea impune o ierarhie a puterilor si a drepturilor impotriva careia sinele copilului are nevoie de anumiti factori prin care sa-si compenseze slabiciunile si greselile. Argoul este remediul care leaga slabiciunile si slaveste "pacatele", "greselile". Si nu in ultimul rand este strigatul adolescentului care isi revendica individualitatea.

Acesta este si motivul pentru care perioada adolescentei este cea mai labila in raport cu adeziunea la grupuri neagreate de normele sociale. Pentru a afla cine sunt, multi tineri merg in directii extreme. Unii revin, altii se descopera acolo si fac ulterior un drum mult mai lung pentru a se recupera social, altii se pierd definitiv.

Din punct de vedere terapeutic, argoul este necesar pentru dezvoltarea sinelui. Existenta societatii ar deveni imposibila fara existenta acestuia. Este curios si surprinzator faptul ca argoul, un fenomen lingvistic ce pare atat de superficial si frivol, pentru ca este asociat aproape intotdeauna cu apartenenta la grupuri neacceptate de societate, este in acelasi timp atat de profund si vital dezvoltarii si ordinii umane. Acesta este insa numai unul dintre paradoxurile argoului si reprezinta, de fapt, un surogat pentru actiunile distructive dictate de psihic.

Argoul este limbajul care are de a face cel mai putin cu scopul principal al limbii; el este mai degraba o atitudine, un simtamant, o actiune. Adancimile argoului se coreleaza cu semnificatiile inconstientului Freudian, cu umorul, cu elementele mitice. Este pana la urma un joc inteligent la care nu poti participa daca nu cunosti regulile fie pentru ca nu intelegi, fie pentru ca esti ridiculizat (imagineaza-ti un politician iesind in strada si incepand a vorbi ca niste baieti de cartier, pentru a le castiga voturile).

Majoritatea oamenilor nu pot fi constanti in joburile, orasele si vocabularele lor, precum nu pot fi constanti intelectual, spiritual si emotional. Ei au mai multe redacini religioase, regionale, familiale, psiholgice si filosofice. Loialitatea lor este de moment, directionata catre acele grupuri sau subgrupuri sociale din care ajung sa faca parte la un moment dat. Aceasta schimbare permanenta a devenit in timp un factor primordial in promovarea, raspandirea si reinnoirea argoului.

Cu toate ca alegerea unui cuvant din marea varietate a vocabularului poate fi de multe ori un reflex, cateodata alegem voluntar cate un termen argotic pentru ca avem credinta ca astfel putem comunica mai simplu, mai rapid si personalizat decat daca am folosi un cuvant standard. Un vocabular al unui subgrup indica faptul ca apartinem unui grup social, suntem "cineva in el", iar outsiderii ar face bine sa ne respecte.

Argoul e folosit pentru a arata altora (si pentru a ne reaminti noua insine) fondul nostru biografic, mental si psihologic. Cateodata il utilizam  pentru a scapa de familiaritatea "posaca" a unor cuvinte standard, pentru a sugera o escapada din rutina vietii de zi cu zi.


Categorii argotice

Multe categorii argotice (incluzand tabu-urile, sexul, femeile, munca, banii, viciile, politica, sportul etc.) ilustreaza interesul si comportamentul masculine. Barbatii apartin mai multor subgrupuri fata de femei. Ei creeaza si folosesc jargonul ocupational. Femeile inca au tendinta de a se limita la familie si la prietenii apropiati. Ele au un argou destul de restrans. Surprinzator, termenii referitori la imbracaminte, hair-style, casa, ustensile din bucatarie sunt creati de obicei tot de barbati.

Mancarea este probabil cea mai populara imagine argotica. Alimentele din ferma, bucatarie, de pe masa, forma, culoarea, gustul lor sugereaza multe metafore argotice. Asta pentru ca mancarea implica patru din cele cinci simturi: gust, miros, atingere si privire; in general, barbatii muncesc pentru a putea face rost de hrana, femeile dedica o mare parte din timp pentru a o cumpara si prepara.

Se presupune ca in viitor, vechile hotare, granite, bariere impuse in domeniul diverselor grupuri creatoare de argou vor disparea, cuvintele se vor imbina, argoul ajungand mai degraba o problema de intelepciune, discernamant (ratiune/logica) si amuzament propriu, nu definirea apartenentei in breasla X.


Articol scris in colaborare cu Lena Rusti, psihoterapeut