Adolescentul si pofta de invatat

Parintii devin inamicii adolescentului

De obicei, dificultatile apar dupa scoala primara si parintii au in prima faza o atitudine de nemultumire, revendicare, repros. Apar pedepse sau certuri, conflicte familiale in care parintii sunt inamicii adolescentului iar subiectul sunt notele mici sau rezultatele care nu sunt multumitoare.
Dincolo de aceste note si rezultate, exista insa intotdeauna niste cauze si prima dintre ele este legata de imposibilitatea adolescentilor dar si a parintilor de a se auzi unii pe ceilalti.


Neplacerea este consecinta impunerii

Parintii au in minte un scenariu pentru copilul lor. Ei au niste materii pe care le considera importante, o meserie "de viitor" care li se pare cea mai buna pentru copilul lor. Acest drum pe care vor sa-l urmeze copilul lor este foarte important intrucat este foarte legat de dorintele lor dar uneori nu are legatura cu posibilitatile sau aptitudinile copilului si nici cu ceea ce lui ii place sau si-ar dori sa faca. Astfel incat se ajunge la situatia frecventa in care adolescentul traieste senzatia ca "trebuie sa invete ce nu-i place". In cele mai multe dintre cazuri aceasta neplacere este consecinta impunerii, a unei mize prea mari pusa pe materia  respectiva. Cand ceva este prezentat ca esential, indispensabil, copilul are adesea o reactie de respingere. Asa se intampla adesea in cazul matematicii atunci cand ea este "bagata pe gat".


Calitatea invatarii scade...

Reactia la scaderea notelor: apar restrictii, impuneri si tensiuni mai mari. Parintii apeleaza la meditatii, reduc timpul liber al copiilor, activitatile relaxante sau distractive, incercand sa-l determine sa se concentreze pe scoala. Efectul nu este cel asteptat. Copilul poate reusi sa gaseasca o metoda prin care sa ia note mari, pentru a-si multumi parintii, dar calitatea invatarii scade foarte mult. El nu face altceva decat sa mimeze ca invata si aduce mereu argumentul notelor mari. Atunci parintii isi dau seama ca nu asta este solutia si incearca sa caute alta si sa gaseasca motivele pentru care adolescentul "nu vrea" sa invete.


Transformarile duc la oboseala fizica

Dar de fapt acest "nu vrea" este cel mai adesea un "nu poate" pentru ca este necesar sa tinem seama de multe transformari care se petrec in aceasta perioada. Unele ar fi de natura biologica, recunoscut fiind faptul ca transformarile hormonale si cresterea accelerata duc la o oboseala fizica si intelectuala mult mai mare, iar copilul nu mai este acelasi din scoala primara. Parintii se sperie de aceasta "cadere" si nu fac legatura cu schimbarea copilului lor.


"De ce sa invat?"

In afara de motivele legate de biologic, o schimbare importanta este legata de ceea ce numim motivatie. Copilul mic are anumite motivatii pentru a invata, care se schimba in jur de 10-12 ani. El ajunge sa-si puna intebari despre efectele invatarii, despre utilitatea anumitor informatii, capata o perspectiva mai ampla asupra scolii in general dar nu poate privi ca un adult. Daca parintii ii spun ca anumite materii sunt importante si altele nu, el ajunge sa considere ca unele nu folosesc la nimic si de aici revolta de a merge la acele ore, de a scrie sau a invata.

"De ce sa invat?" este o intrebare importanta la care adultii adesea nu se gandesc. Ea nu este sinonima cu "Nu vreau sa invat" asa cum ei considera adesea, ci este o intrebare referitoare la motivele pentru care invatam, la efectele acestei invatari. Ea poate lua forma unei discutii interesante despre acumularea de informatii, despre modul in care mintea noastra le va folosi, le va uita, le va modifica, despre cum fiecare dintre noi intelege anumite lucruri pe cand altele par de neinteles. Asta pentru ca informatia nu este luata ca atare, asa cum este prezentata si reproducerea informatiilor in aceeasi forma in care au fost predate este adesea complet inutila intrucat ele nu sunt trecute printr-un filtru propriu si ca atare sunt uitate imediat dupa ce au fost reproduce si nota a fost luata. Deci intrebarea copiilor "De ce sa invat?", "La ce-mi foloseste?" reflecta modul in care ei reusesc sa exprime aceasta problema a contributiei personale, a modului in care fiecare intelege anumite parti si altele nu, in care poate folosi informatiile.


Preocuparile, dorintele lui pot fi diferite

Pe de alta parte, ne putem referi la dinamica familiala si la modul de functionare al grupului familial. Discursul de tipul "Eu nu am avut posibilitatea sa invat dar tu o ai" este exprimarea unui conflict parental intre dorinta si frustrare. Astfel copilul ar trebui sa realizeze ceea ce parintele isi doreste sau si-a dorit la aceeasi varsta, ceea ce este imposibil intrucat aceastea nu sunt dorintele sale si daca le indeplineste sunt pentru a umple golul parintelui, pentru a-i da o satisfactie. De altfel se si intampla cazuri cand copiii fac prima facultate, cea dorita de parinte si a doua cea dorita de ei insisi. Ne punem intrebarea in acest context familial: "Cat de dificil este de acceptat ca celalat este diferit?", preocuparile, dorintele, posibilitatile lui sunt diferite. Mamei i-a placut engleza si i-ar place ca eu sa o invat in locul ei dar mie imi place pictura si mama considera ca este inutila si lipsita de viitor. Tata considera ca este bine sa inveti la toate materiile pentru ca nu stii de ce vei avea nevoie in viata. Iata o situatie asa cum sunt multe altele.

Cu un conflict manifest sau nu care ia forma certurilor sau a reprosurilor sau doar pe cea a unei adanci si ne-exprimate suferinte ca celalalt nu te intelege, nu ia in considerare dorintele tale, nu te apreciaza asa cum esti si asa cum gandesti.