După trei nopți consecutive lucrate în schimbul de noapte, impactul asupra activității creierului nu a fost semnificativ, în schimb a creat un haos în felul în care funcționează sistemul digestiv, decalând ciclul natural cu 12 ore.
Această descoperire arată cât de puternic este impactul pe care schimburile de noapte îl poate avea asupra felului în care funcționează diferitele părți ale organismului uman.
Disfuncționalitățile care apar în timpul nopții și al zilei explică de ce oamenii care lucrează noaptea sau cei care călătoresc cu avionul pe distanțe lungi pot acuza dureri de stomac sau alte probleme intestinale, care se rezolvă după ce corpul se adaptează.
„Unul dintre primele simptome pe care le acuză persoanele care călătoresc cu avionul pe distanțe lungi este disconfortul gastrointestinal și asta se întâmplă pentru că intervine o disfuncționalite între ceasul biologic și cel al sistemului digestiv”, declară Hans van Dongen, director al Sleep and Performance Research Center, de la Washington State University, citat de The Guardian.
Pentru acest studiu au fost selectați 14 voluntari sănătoși, cu vârste cuprinse între 22 și 34 de ani.
Aceștia au fost împărțiți în două grupuri. Voluntarii din primul grup au petrecut trei zile într-un schimb de zi simulat și au dormit în fiecare seară, de la 22:00 până a doua zi dimineață, la 06:00. Voluntarii din celălalt grup au stat treji trei nopți la rând și au avut voie să doarmă de la 10:00 dimineața la 18:00. În următoarele 24 de ore, voluntarilor le-au fost recoltate mai multe probe de sânge care au fost trimise pentru analize la Universitatea din Surrey. Acolo, cercetătorii au măsurat nivelul de melatonină și cortizol, care cresc și coboară în funcție de ceasul intern al organismului, împreună cu nivelul hormonilor legați de procesul digestiv.
Rezultatele au arătat că cele trei nopți de ritm modificat au schimbat ceasul intern al creierului cu aproximativ două ore.
Dar impactul asupra sistemul digestiv a fost mult mai puternic, dereglând ritmul obișnuit cu 12 ore.Organismul are un ceas intern în interiorul creierului care se bazează pe alternanța zi-noapte pentru a controla momentul când trebuie să mergem la culcare și cel în care ne trezim. Dar multe dintre organele corpului omenesc, inclusiv sistemul digestiv, au propriul lor ceas.
„Atunci când am analizat datele, am descoperit această mare schimbare de 12 ore. Cu siguranță nu ne așteptam la așa ceva”, a declarant Van Dongen. Această schimbare a întrerupt și ritmul a doi metaboliți digestivi care sunt în legătură cu activitatea rinichilor.
Debra Skene, autoarea acestui studiu și profesor de neuroendocrinologie la Universitatea din Surrey, a declarat că aceste descoperiri îi vor ajuta pe oamenii de știință să afle mai multe lucruri despre felul în care schimbările de program afectează funcționarea organismului omenesc.
Alte studii au legat aceste schimbări de apariția obezității dar și a altor probleme digestive care pot crește riscul apariției bolilor cardiace, a anevrismelor cerebrale și a cancerului.