Sfaturi pentru un abdomen perfect de la trei antrenoare

Un abdomen perfect se obtine in timp si cu un program riguros de sport. Descoperă ce reguli respectă trei antrenoare care au un abdomen de invidiat!
 
Cei mai mulți experți în fitness recomandă fixarea unor obiective care să aibă în vedere formarea unor obiceiuri sănătoase și nu neapărat rezultate vizibile, cum este obținerea unui abdomen perfect, cu „pătrățele”. „Foarte puțini oameni reușesc să obțină acest lucru”, spune Stephen Bell, profesor de nutriție la Universitatea din Missouri.
„Cele mai multe femei care își fixează acest obicei vor eșua și, în cele din urmă, vor renunța la exerciții.”

Acest lucru se întâmplă pentru că mușchiul abdominal de obicei este acoperit de un strat de grăsime de care nu poți scăpa. „Poți să faci toate tipurile de exerciții pentru abdomen, dacă ai un strat de grăsime peste mușchi, acesta nu va fi vizibil. Cei mai mulți oameni au un procentaj de grăsime suficient de mare încât să ascundă acest mușchi.” 

Singura metodă viabilă de a rezolva această problemă este să faci antrenamente de forță și să reduci cantitatea totală de grăsime corporală.
Deși fiecare om răspunde diferit la un anumit regim alimentar și la activitatea sportivă constantă, iată câteva sfaturi care au funcționat în cazul a trei antrenoare care se laudă cu abdomene perfecte:
1 din 4

Jessica Sims, instructor autorizat în antrenamente de forță și specialist în nutriție

Mănâncă carbohidrați înainte de antrenamente
„Mănânc carbohidrați în acel moment al zilei în care simt că am cea mai mare nevoie de energie”, declară Jessica Sims, antrenor licențiat în fitness și nutriție, citată de Harper s Bazaar. În zilele în care are până la 7 clase, ea își completează energia, mâncând un cartof dulce cu unt degresat, o gustare plină de carbohidrați care îi asigură necesarul de energie pentru întreaga zi.


Mănâncă proteine după antrenament
Corpul folosește proteinele pentru a reface mușchii afectați în urma antrenamentului. De aceea, Jessica consumă ouă, pui și ton la 45 de minute după încheierea antrenamentului, deși studiile au arătat că este mai importantă cantitatea de proteine pe care o consumi în zilele de antrenament decât intervalul orar în care se întâmplă acest lucru.

Consumă împreună grăsimile și zaharurile naturale
La micul dejun, Jessica Sims mănâncă ouă și avocado dar și fructe de pădure; pentru gustare alege un măr cu unt de migdale. Ambele combinații conțin carbohidrați simpli, adică energie și grăsimi sănătoase care îți dau satisfacția unei mese gustoase.

Învață să înțelegi felul în care corpul tău reacționează
„Este important să știi ce te balonează. Conopida și varza de Bruxelles nu sunt cele mai bune prietene ale mele întotdeauna, așa că le evit înainte de sesiunile foto.”

Fă mai mult decât abdomene!
Există o multitudine de alte exerciții în afară de banalele abdomene, care îți solicită mușchii. Fă-ți un plan din aceste exerciții combinate și execută-le de câte 3 ori în serii de 10.

MAI MULT DESPRE: sport, sfaturi sport, abdomen perfect
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod