Pacientii tratati au fost diagnosticati cu melanom malign, cea mai periculoasa forma de cancer de piele, iar noul tratament a reusit sa reduca marimea tumorii si sa incetineasca raspandirea acesteia. Majoritatea participantilor la studiu prezentau mutatii ale genei BRAF, intalnite in 40-60% din cazurile de melanom malign. Medicamentul, PLX4032, inhiba gena nefunctionala BRAF si previne raspandirea tumorii.
Din cei 48 de pacienti tratati in cadrul studiului, 37 au inregistrat o reducere semnificativa a tumorii. In trei cazuri, s-a observat chiar disparitia totala a tumorii. Studiul a fost publicat in revista medicala americana The New England Journal of Medicine.
Rata de succes a tratamentului: 80%
"Nu am inregistrat niciodata pana acum o rata a raspunsurilor de 80% pentru niciunul dintre tratamentele administrate in cazurile de melanom avansat. Este remarcabil," a declarat dr. Paul Chapman, de la spitalul Memorial Sloan-Kettering din New York, unul dintre principalii autori ai studiului. "Acest studiu marcheaza inceputul medicinei personalizate in combaterea melanomului", a adaugat specialistul, citat de The Telegraph.
Cercetatorii au observat o reducere semnificativa a tumorilor in toate organele in care melanomul se raspandeste. Dintre efectele secundare ale tratamentului fac parte eruptii cutanate, greata si senzatie de oboseala.
Desi rezultatele sunt promitatoare, specialistii atrag atentia ca este nevoie de efectuare mai multor cercetari pana cand medicamentul va putea fi aprobat pentru folosirea in tratarea melanomului.
Melanomul, cea mai agresiva forma de cancer de piele
Melanomul are legatura directa cu expunerea la soare si este o tumora care se dezvolta din celulele care intervin in colorarea pielii, celulele pigmentare. Pentru ca prezinta un risc ridicat de metastazare, melanomul este cea mai agresiva forma de cancer de piele. Statisticile arata ca aproximativ 66.000 de decese sunt provocate anual de cancerul de piele, melanomul fiind responsabil de 80% dintre acestea. Peste jumatate din cazurile diagnosticate cu melanom sunt persoane cu varste sub 50 de ani.
Apare atunci cand melanocitele (celulele din piele responsabile de producerea pigmentului) cresc necontrolat si invadeaza alte tesuturi. Acest tip de cancer poate fi vindecat cand este depistat precoce, dar este fatal cand este lasat sa progreseze. Poate sa apara oriunde pe suprafata corpului, pe piele aparent sanatoasa, dar si pe alunite.
La barbati, apare frecvent pe spate, trunchi, cap sau gat, iar la femei, pe picioare sau trunchi. De asemenea, poate fi observat si in zonele care sunt mai putin expuse la soare: pe talpile picioarelor sau pe palme.
Cine e mai predispus?
Oricine poate sa dezvolte un melanom cutanat, dar riscul este mai mare daca indeplineste una dintre conditiile: tegument sensibil la soare (piele, ochi si par deschise la culoare); factori genetici (prezenta a numeroase alunite peste 100, antecedente personale sau in familie de tumori cutanate); arsuri solare grave si repetate, in special inaintea varstei de 15 ani; obiceiul bronzarii artificiale, la solar.
Daca observi modificari la nivelul unei alunite, este recomandat sa mergi la un consult specializat. Iata care sunt modificarile care trebuie sa te ingrijoreze:
cresterea alunitei in suprafata sau in plan vertical;
- modificari de culoare;
- asimetrie;
- margini neregulate;
- prezenta ulceratiei sau a sangerarii;
- senzatie de mancarime sau usturime.