Anumite vitamine si minerale sunt vitale pentru frumusetea ta: vitamina A (caise, produse lactate) este necesara pentru regenerarea celulara, acizii grasi esentiali (pesti grasi, nuci) sunt importanti pentru sanatatea parului, iar deficitul de zinc (carne rosie) iti lasa unghiile fragile si pielea uscata. Afla de ce nutrienti are nevoie pielea ta pentru a-si pastra sanatatea.
Piele uscata
"Pielea uscata poate aparea ca drept rezultat al deficitului de vitamina A si E si de acizi grasi esentiali," declara pentru DailyMail Maryon Stewart, reprezentant al Serviciului de Sfaturi Nutritionale pentru Femei din SUA. Aceasta recomanda consumul de legume bogate in beta caroten (brocoli, morcovi, caise uscate), care este transformat de catre ficat in vitamina A.
De asemenea, din dieta ta nu trebuie sa lipseasca pestii grasi (sardine sau macrou) pentru a obtine necesarul de acizi grasi. Acestia ajuta la reducerea rosetii si inflamatiilor produse de eczeme sau dermatite, dar si la hidratarea pielii.
Pete si acnee
Desi, potrivit specialistilor, alimentatia nu provoaca aparitia acneei, alimentatia poate ajuta la tratarea acesteia.
Studiile arata ca zincul ajuta in lupta impotriva acneei la adulti. Zincul este important pentru regenerarea celulara la nivelul pielii, dand pielii un aspect mai proaspat. Il poti gasi in alimente precum carnea rosie, stridii si nuci. De asemenea, poti apela si la suplimente. O doza de 30 mg este suficient, recomanda specialistii.
Riduri si linii fine
"Ridurile pot fi provocate de lipsa vitaminelor A, C, E si a seleniului sau zincului," explica Maryon Stewart.
Vitamina C ajuta organismul sa produca colagen, important pentru mentinerea elasticitatii pielii. De asemenea, vitamina C este si un antioxidant puternic care ajuta la repararea diferitelor probleme ale pielii. O poti gasi in cantitati mari in citrice, kiwi, ardei rosu, coacaze.
Un alt antioxidant puternic este si vitamina E care ajuta la vindecare si la prevenirea cicatricilor. Vitamina E este foarte importanta pentru eliminarea ridurilor si vindecarea petelor provocate de acnee. Poate fi gasita in semintele de floarea-soarelui, uleiul de masline si legume precum spanacul.
Seleniul (oua, paine integrala) actioneaza ca un antioxidant si ajuta la reglarea metabolismului.
Daca din dieta ta zilnica nu lipsesc legumele si fructele, pe langa aceste vitamine vei beneficia si de altele, la fel de importante pentru sanatatea ta.
Iata ce mai poti face pentru a-ti mentine pielea frumoasa si sanatoasa:
- Redu consumul de alcool. Consumul de alcool deshidrateaza pielea si favorizeaza aparitia ridurilor;
- Nu sari peste orele de somn. In timp ce dormi, corpul tau "repara" raul facut de anumiti factori, cum sunt razele UV.
- Fara tutun! Pe langa nenumaratele probleme de sanatate pe care le provoaca, fumatul opreste absorbtia de vitamina C, antioxidant necesar in producerea de colagen;
- Nu exagera cu spalarea fetei. Daca iti speli fata foarte des, vei obtine o piele uscata, mai ales daca folosesti de fiecare data un produs pentru curatare. Indepartand bariera naturala creata de uleiurile secretate de pielea ta vei favoriza formarea ridurilor;
- Foloseste cremele hidratante. Pielea hidratata are un aspect mai frumos, iar liniile si ridurile fine devin mai greu de observat;
- Consuma cat mai multa apa! Consumul de apa te va ajuta sa-ti pastrezi pielea hidratata si fara riduri;
- Expune-te la soare cu moderatie! Lumina soarelui este esentiala pentru sanatate. Trebuie sa te expui cate putin, in mod regulat, astfel incat pielea sa poate produce vitamina D. Atentie! Expunerea indelungata la soare poate fi daunatore si poate chiar provoca diferite forme de cancer de piele, iar razele UVA favorizeaza imbatranirea prematura a pielii.