Ce faci când ai ameţeli? Trucul simplu care dă rezultate în câteva secunde - VIDEO

O doctoriţă din Statele Unite îţi arată ce trebuie să faci când simţi că totul se învârte în jurul tău.

Oricine a avut măcar o dată ameţeli ştie cât de oribilă este această senzaţie care poate surveni chiar şi atunci când stai pe loc. Ameţelile pot avea mai multe cauze şi pot fi generate de sistemul de reglare a echilibrului localizat în ureche, de creier sau de o problemă senzorială. Milioane de persoane din toată lumea au ameţeli, însă, din fericire, o doctoriţă din SUA a descoperit un truc simplu şi rapid.



Dr. Carol Foster are o metodă proprie prin care tratează senzaţia de vertij, iar filmuleţul postat pe YouTube în care o prezintă a strâns peste 2,3 milioane de vizualizări.

Partea cea mai interesantă este că manevra se dovedeşte foarte uşoară. Mai întâi, trebuie să te aşezi în genunchi, sprijinindu-te în palme, şi să îţi lipeşti fruntea de podea. Apoi începi să priveşti spre cotul stâng.
Aşteaptă ca ameţeala să înceteze, apoi ridică-ţi capul la nivelul spatelui. Dacă ameţeala începe din nou, stai în această poziţie iar după ce senzaţia se opreşte, ridică-te repede.

Sue Rickers a încercat această manevră şi este entuziasmată. Avea ameţeli atât de dese, încât nu mai putea face nimic, decât să le îndure şi să aştepte să-i treacă.
"Nu puteam să conduc, nu puteam să merg, trebuia să mă ţin de pereţi când încercam să mă deplasez. Era foarte înfricoşător", a povestit ea pentru postul de televiziune CBS.

Rickers suferea de ameţeli de ani şi ani. Episoadele de vertij durau şi câteva zile, apoi îi dădeau un răgaz scurt şi reveneau. Ea a descoperit filmuleţul postat de Dr. Foster şi a încerat metoda ei. "A mers.
A mers din prima!"
, a povestit femeia.

Metoda descoperită de Dr. Carol Foster este explicată în această înregistrare video:

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.