Sănătate. Principalii factori de risc care îţi afectează inima

În România, incidența bolilor cardiovasculare crește de la an la an. Aproximativ 47% dintre decese sunt cauzate de bolile cardiovasculare, cu o incidență mai mare în rândul femeilor-52% vs. 42% în rândul bărbaților.
În ultimii ani s-a constatat o scădere semnificativă a vârstei la care debutează bolile cardiovasculare, în special cele cardiovasculare ischemice  precum angina pectorală sau infarctul miocardic acut, de la 45 de ani, cum se observa în trecut, la 35 de ani, în prezent.

Odată cu creșterea incidenței bolilor cardiovasculare și scăderea vârstei de debut a acestora se simte o nevoie acută de tratamente revoluționare care să redea sănătatea pacienților în cât mai scurt timp.
Unul dintre aceste tratamente de ultimă generație este reprezentat de stentul coronarian complet bioresorbabil. Procedura se efectuează în sala de angiografie de către medicul intervenționist, se realizează printr-o puncție de 1-2 mm la nivelul mâinii sau piciorului, iar prin această puncție se introduc catetere de ghidaj (tuburi subțiri de plastic). Prin aceste catetere se livrează și se montează stenturile pe arterele inimii. Beneficiul imens al procedurii este că tratează afecțiunea ischemică (îngustarea sau blocarea vaselor de sânge), iar pacientul se externează după doar 24 de ore
.“, a declarat Dr.
Marin Postu, medic specialist cardiolog, supraspecializat în Cardiologie Intervențională la Centrele de Excelență ARES București.

În ceea ce privește beneficiile stentului, acestea sunt caracterizate prin cele trei metode de comportament ale acestuia:

La un an sau doi ani de la montare, acesta se dizolvă transformându-se în dioxid de carbon și apă, elemente biocompatibile.
După montare se comportă ca o structură prin care poate circula liber sangele, tratând astfel afecțiunea cardiovasculară ischemică.
Eliberează timp de cateva luni un medicament antiproliferativ, adică împiedică creșterea excesivă a țesutului în interiorul stentului.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod