Cordon bleu cu piure de mazare by Chef Paul Siserman

Cordon Bleu cu piure de mazăre şi sos de ardei by Chef Paul Siserman

Franţa, patria modei, a parfumurilor şi a mâncărurilor rafinate. Nu trebuie să fii un “connaisseur” în materie de istorie gastronomică pentru a identifica provenienţa “Le Cordon Bleu”.
Considerat un preparat de înalta clasa, produsul a generat cărţi, iar o renumită şcoală franceză de gătit îi poartă numele.
Dar, cum a luat naştere acest preparat şi de unde denumirea de “panglică albastră”? După ce am gătit pentru prima dată acest preparat, am fost curios să îi aflu istoria. De altfel, aşa cum va mărturiseam şi cu altă ocazie, sunt pasionat de acest domeniu, cu atât mai mult cu cât a ne cunoaşte trecutul ne ajută enorm să ne construin prezentul. Cam aşa stau lucrurile şi în gastronomie. Citind, am aflat că povestea lui “Le Cordon Bleu” datează din secolul al XVI-lea când regele Franţei, Henry al III-lea, a înfiinţat “L'Ordre des Chevaliers du Saint Esprit” (Ordinul Cavalerilor Sfântului Duh).
Timp de 200 de ani a fost cel mai exclusivist ordin, membrii săi primind “Crucea Sfântului Duh” care era ataşată unei panglici albastre, numită “Le Cordon Bleu”. Legătura dintre o panglică şi un preparat s-a creat datorită meselor festive organizate pentru cavalerii Ordinului după ceremoniile oficiale. În timp, ideea de “panglică albastră” a devenit sinonimul calităţii desăvârşite. Termenul a fost asociat şi cu mâncărurile fine.

Există o legandă conform căreia un pariu dintre regele Ludovic al XV-lea şi amanta sa, Madame du Barry, stă la baza Le Cordon Bleu că fel de mâncare. Se spune că regele susţinea că doar bărbaţii sunt cei mai desăvârşiţi bucătari. Într-o zi, Madame du Barry i-a servit un preparat pe bază de carne atât de bun încât regele a exclamat: “Cine este bărbatul care a gătit azi pentru tine? Este la fel de bun că orice bucătar al Palatului!” Atunci, iubita i-a replicat: “Este o bucătăreasă, Maiestate! Şi cred că ar trebui să o onoraţi cu Le Cordon Bleu!”.
 

Astfel, doamnelor, domnilor, haideţi să vedem cum se prepară şi care sunt ingredientele unui Cordon Bleu… cu piure de mazăre şi sos de ardei. Doar ştiţi că îmi place să personalizez fiecare preparat.

Ingrediente:

  • 50 g şuncă presată
  • 2 linguri crema de brânză dietetică
  • 4 linguriţe ulei de măsline
  • 1 lingură verdeaţă tocată fin (pătrunjel, mărar, cimbru)
  • 50 g pesmet Panco
  • 100 g caşcaval (eu am folosit Delaco)
  • 250gr piept de curcan
  • 250gr de mazăre congelată
  • 150ml smântână de gătit
  • 70gr de unt
  • 2 ardei copţi (pe grătar cu cărbuni au un gust demenţial)
  • Sare şi piper

Mod de preparare:

Carnea de curcan se spală bine, se scurge şi se tamponează cu un şervet de hârtie, apoi se condimentează cu sare şi piper. Brânză rasă se amestecă cu crema de brânză, până se obţine o pastă omogenă.
Separat, se amestecă pesmetul cu verdeaţă şi cu 2 linguriţe de ulei de măsline.
Într-o tigaie, se pun la încins celelalte 2 linguriţe de ulei, la foc potrivit. Se pun la prăjit piepţii de curcan, câte 2 minute pe fiecare parte. Se ia de pe foc, se aşază carnea către centrul tigăii. Se întinde pastă de brânză, uniform, peste carne, se adaugă şuncă tocată, apoi se acoperă totul cu amestecul din pesmet şi verdeaţă. Se introduce totul la cuptor, la 160C’, aproximativ 10 minute.
Pentru piure, fierbeţi mazărea în apă cu sare apoi blenduiti cu ajutorul unui blender vertical - după ce codimentaţi cu sare şi piper, împreună cu untul şi smântână de gătit. Daţi tot piure-ul prin sită, pentru a avea un piure fin, asemănător untului.
Îndepărtaţi de pe ardeii copţi coajă şi sâmburii împreună cu coceanul.
Blenduiţi cu ajutorul unui blender vertical, după ce codimentaţi cu sare şi piper, şi adăugaţi 10 ml de ulei de măsline.

Până dată viitoare, fiţi inspiraţi în bucătărie şi în viaţă!
Chef Paul Siserman
(InkChef)
chef-paul-siserman
chef-paul-siserman
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod