In primul rand sperietura, apoi durerea, investigatile medicale si purtarea ghipsului care atrage dupa sine imobilizarea totala sau partiala sunt pietre de incercare pentru un copil sau un adolescent. In functie de varsta lui, de accidentul in care s-a produs fractura si de incisivitatea manevrelor medicale.
Care sunt efectele in plan psihologic?
Sigur ca circumstantele in care se produc fracturile sunt extrem de numeroase. Cu toate acestea, cand un copil cade sau se loveste des, ne putem pune un semn de intrebare asupra capacitatilor sale motorii sau asupra altor coordonate legate de vaz, echilibru, musculatura, atentie, prudenta sau chiar incapacitatea de estimare a distantei, a propriilor miscari etc.
Efectele in plan psihologic sunt diferite in functie de personalitatea copilului si de varsta lui.
Atitudinea parintilor variaza
Atitudinea parintilor variaza si ea foarte mult, de la cei care se alarmeaza exagerat, cearta si pedepsesc copilul pentru imprudenta sau neatentia lui pana la cei care il trateaza cu raceala sau considera ca “asa ii trebuie daca nu se astampara”.
Putini se intreaba ce simte copilul, ce gandeste si cum percepe cele intamplate si putini sunt cei care vorbesc cu copilul despre toate acestea. Multi copii raman cu ideea ca este o “pedeapsa” pentru neastamparul lor, altii mai timizi sau mai inhibati vor deveni si mai retinuti pe viitor, incercand sa evite asemenea evenimente. Practic orice accident sau boala duce la o interpretare din partea copilului, adica i se atribuie un sens. Foarte adesea copiii considera boala ca o pedeapsa pentru ca nu i-au ascultat pe parintii, pentru “prostiile” pe care le fac sau chiar pentru gandurile si intentiile lor nemanifestate.
Atentie! Copilul asteapta intelegere
In cazul special al accidentelor, soldate cu fracturi de aceasta data, copilul asteapta intelegere din partea parintilor si ajutor in privinta amenajarilor necesare in urmatoarea perioada. De asemenea, necesitatea actului medical indiferent daca este vorba despre o banala radiografie sau despre o interventie chirurgicala trebuie prezentata copilului pe intelesul lui si fara agresivitate.
Amenintarile cu medicul si spitalul produc o lipsa totala de cooperare din partea copilului atunci cand actul medical devine imperios necesar. Un copil speriat, necooperant este foarte aproape de a suferi o noua trauma odata cu ingrijirile medicale data fiind si apropierea in timp de momentul accidentului in sine. Uneori capacitatea lui de a suporta durerea si de a face fata fricii sunt complet depasite si se recurge la manevre brutale din punct de vedere fizic sau psihologic, care au urmari negative pe o lunga perioada de timp.
In functie de modul de functionare psihica, unii copii au nevoie de explicatii mai detaliate, de descrieri anatomice, de aisgurari in privinta vindecarii, pun intrebari privind consecintele si sechelele eventuale, altii trateaza cu mai multa indiferenta, de-abia asteapta sa scape de ghips ca sa-si reia activitatile obisnuite. Preferabil este ca adultul sa inteleaga nevoile lor si sa se adapteze astfel incat sa nu interzica copilului sa puna intrebari sau sa-l refuze dar nici sa nu-i aminteasca obsesiv despre neatentia lui sau pericolul la care s-a expus.