Ce nu trebuie să faci la vârsta de 30 de ani

Procesul de maturizare este unul dificil. Trebuie să adopți un stil de viață matur, cu toate că îți dorești să copilărești cât mai mult. Trebuie să înveți din propriile greșeli pe măsură ce îmbătrânești și, implicit, apar câteva lucruri pe care nu trebuie să le mai faci la vârsta de 30 de ani. Iată care sunt acestea!
Lucruri pe care să le eviți la vârsta de 30 de ani

1. Să trăiești în trecut

Ai fost concediat de la locul tău de muncă? Ai fost la un interviu pentru jobul visurilor tale și nu ai fost sunat după? Ai încercat ceva pentru prima dată și nu ai reușit? Orice ai făcut în jurul vârstei de 20 de ani și te-a nemulțumit este iertat la vârsta de 30 de ani. Toată lumea are lucruri la care se gândește, dar nu poți lăsa aceste amintiri să te controleze. Regretul îți poate ocupa prea mult timp din viață, așa că este cel mai bine să înveți din greșelile tale, să le accepți, să le îndrepți, după care să mergi mai departe.
Regretul este o stare cognitivă negativă, care implică învinuirea propriei persoane.

2. Să te îngrijorezi cu privire la celelalte persoane

Este mult mai ușor de spus decât de făcut. Această perspectivă s-ar putea să te urmărească toată viața, indiferent ce vârstă ai. În timpul școlii și liceului probabil că ai fost în cercuri sociale în care toată lumea era interesată de ce fac celelalte persoane. Dar la vârsta de 30 de ani ai ajuns să te cunoști mai bine. Și te simți bine în propria piele, așa că de ce iei în calcul părerea celorlalți? Încrederea ar trebui să-ți domine viața de zi cu zi.
Ți-ai pierdut deja toți acei ani în care te-ai îngrijorat cu privire la ce cred ceilalți.

3. Să îți urăști ridurile

Ridurile apar odată cu înaintarea în vârstă. Atunci când ajungi la vârsta de 30 de ani, deja ai trecut prin experiențe stresante și probabil că ai stat și la soare fără protecție solară. Deci ți-au apărut riduri. Dar ai avut parte și de zile minunate în care ai călătorit, ai mâncat preparate delicioase și ai râs. Toate lucrurile duc la apariția ridurilor.
Este momentul să realizezi că acele riduri fine de la râs pot spune o poveste despre momentele frumoase din viața ta. Însă nu uita să aplici creme și loțiuni cu protecție solară în fiecare zi!
iulia-mirica
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod