Cei doi formează un cuplu de mai bine de un an, însă luni au trimis primele semnale că o logodnă se întrevede la orizont, după ce au fost filmaţi şi fotografiaţi la prima ieşire oficială împreună, notează revista People, citată de Mediafax.
Membrii familiei regale britanice îşi arată foarte rar afecţiunea în public, la evenimente oficiale, iar apariţia lor e cu atât mai neobişnuită cu cât cei doi nu sunt căsătoriţi, notează agenţia citată.
"Cred că o logodnă este iminentă", a declarat Myka Meier, fondator şi director al Beaumont Etiquette şi expert în ceea ce ţine de eticheta familiei regale britanice. "Cred că să arăţi afecţiune în public, la un eveniment atât de intens mediatizat, arată cât de serioasă este relaţia. În mod clar vor să transmită un mesaj, unul aşteptat de mulţi", a adăugat ea.
Recent, într-un interviu pentru Vanity Fair, Meghan Markle a declarat, referindu-se la relaţia cu prinţul Harry: "Suntem doi oameni cu adevărat fericiţi şi îndrăgostiţi".
Jocurile Invictus au fost lansate de prinţul Harry în 2014 şi reprezintă un eveniment internaţional de genul jocurilor paralimpice, pentru a sprijini militarii şi veteranii răniţi.
Foto: Hepta
Prinţul Harry şi iubita sa, văzuţi pentru prima dată ţinându-se de mână
Prinţul Harry (33 de ani) şi iubita lui, actriţa Meghan Markle (36 de ani), au fost văzuţi pentru prima dată ţinându-se de mână, la Jocurile Invictus din Toronto, unde au avut prima apariţie publică împreună, la ceremonia de deschidere.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
29 Septembrie 2017
Posteaza comentariu