Termenul de bulimie nervoasa se refera la episoade de supraalimentare masiva care apar de obicei cand individul este singur. Bulimia este un simptom de foame excesiva, mult dincolo de necesitatile organice si cauzat de o perturbare neuropsihica.
Pacienta tipica pentru sindromul bulimic este o tanara femeie in jurul varstei de 20 de ani care se plange de comportamentul alimentar asupra caruia a pierdut controlul. Adeseori prezinta zilnic episoade de bulimie insotite de suferinta psihica si urmate de vomismente autoinduse.
Alimentarea haotica poate ocupa cea mai mare parte a timpului si o poate impiedica in desfasurarea normala a activitatilor sociale, ocupationale si academice.
Gandurile ei se indreapta frecvent inspre alimente, dieta, forma corpului, prezentand simptome depresive, cum ar fi stima de sine scazuta, tristete, tulburari de somn, lipsa sperantei si uneori ideatie suicidara.
Episoadele bulimice pot fi spontane sau planificate. In cea de-a doua varianta, poate sa viziteze deliberat magazine alimentare pentru a-si cumpara dulciuri, carne sau alte alimente. Unele femei care nu le pot cumpara, pot ajunge sa le si fure. Uneori, bulimia nervoasa poate fi asociata cleptomaniei.
Intorcandu-se acasa si asigurandu-si pe cat posibil intimitatea, pacienta trece la o ingestie alimentara pana apare disconfortul abdominal care ii poate provoca dureri. Ingestia alimentara poate fi insotita initial de placere, dar, dupa un timp, alimentele isi pierd gustul si sunt ingerate cat se poate de rapid, de obicei cu sentimente coplesitoare de dezgust de sine si panica.
Dupa episodul bulimic, sentimentele de vina persista si ele se pot accentua generand varsaturi autoinduse sau alte comportamente de eliberare, post sau excesul exercitiului fizic.
Pentru a induce vomismentele, pacienta isi introduce degetele sau un instrument corespunzator in gat. Dupa cateva saptamani sau luni, descopera ca isi poate provoca vomismente doar prin simpla aplecare aupra chiuvetei sau toaletei, uneori cu o usoara presiune abdominala.
Varsaturile au loc exact dupa episodul bulimic sau dupa o perioada scurta de timp, de obicei dupa maxim 30 de minute. Adeseori, imediat dupa varsaturi apare alt episod bulimic.
Bulimia nervoasa - cum se declanseaza?
Aparitia bulimiei este de obicei asociata interventiei unor factori stresanti, simptomul bulimic fiind precipitat de interactiunea a cel putin doi dintre factorii:
- Conflicte sexuale, indeseobi cele centrate pe inceputul sau sfarsitul unei relatii afective majore;
- O schimbare substantiala in ocupatie sau in localizarea geografica, astfel incat pacienta se simte dezradacinata sau in nesiguranta;
- Pierderea - implicand un deces, o instrainare sau o separare de un membru al familiei sau de un prieten apropiat.
Acesti factori precipitanti se adauga altor factori ca: dubii majore privind feminitatea, implicand indoieli asupra atractivitatii lor, suferinta asociata unei discrepante majore intre conceptul de sine si conceptul unei femei "ideale" stereotipe, relatii precare cu parintii, stima de sine extrem de scazuta, relatii precare cu persoane de aceeasi varsta. Indiferent de factorii implicati, pacientele se simt ratate ca femei si proiecteaza acest aspect asupra corpului lor, tinand dieta si incercand sa-si modifice forma corpului.
Starea mentala a bulimicei
In propriile descrieri, bulimica foloseste adjective ca "grotesc", "gras" sau "dezgustator" si, adeseori, imaginea corporala nu corespunde realitatii, astfel incat pacienta cu o greutate normala se considera ca fiind foarte grasa. De asemenea au fost observate simptome afective, incluzand autodeprecierea, tulburarile de concentrare, pierderea interesului, lipsa de speranta, tulburarile de somn si ideatia suicidara.
Tratamentul bulimiei
In tratamentul bulimei trebuie tinut cont de faptul ca aceasta tulburare se asociaza adeseori cu alte probleme medicale fiziologice si psihologice. De aceea tratamentul bulimiei trebuie sa includa si tratamentul tulburarilor asociate. Apelul la psihoterapie ramane o metoda eficienta in tratamentul acestei boli. Totodata abordarea nutritionala si cea medicamentoasa nu trebuie neglijate nici ele iar o atentie speciala trebuie acordata reintegrarii sociale a persoanei afectate.
Comentariile 1-50 din 55
Buna ! Vreau sa va zic un lucru , nu stiu care a fost motivul de am ajuns bulimica aveam o viata buna si linistita, mama cu tata nu se cearta , am prieteni mai bine zis aveam de un an nu mai prea ies afara :( .. calvarul asta a inceput cand am mancat o supa si dupa mi-a venit in gat m-am dus la toaleta . dar nu ma interesat in prima saptamana .. dupa m-am oprit o zi iar dupa o faceam de repetate randuri ... imi era mila de mancarea mamei ca o facea si buna si eu o sticam arancunduio la wc.. mama mea tot nu stie ce mi se intampla .. De obicei imi venea menstruatia mereu in fiecare luna..dar de 2 luni nu imi mai vine.. acum m-am mutat in anglia eu cu mama mea niciodata nu am vorbit deschis chiar daca erau seri cand ea se ruga de mine sa ii zic orice mi se intampla....nici acum nu pot recunoaste ca sunt bulimica.. De ceva zile fac sport alerg mananc nu mai verzituri.. ieri am mancat cartofi prajiti cu niste aripioare prajite bineinteles am mancat cu toata familia .. stiind ca in orice moment pot sa ma ridic de la masa sa ma duc sus la wc .. m-am abtinut m-am abtinut cat am putut iar dupa ce au plecat toti de la masa m-am indopat cu detoate ce era in frigider sau pe bufet... iar dupa m-am dus repede la wc.. Vreau sa intelege-ti un lucru din mesajul meuu nu stati asa spune-ti ce fi se intampla oricui mamei tatei .. va jucati cu viata voastra asa cum fac eu in acest moment :( daca vreti sa iesiti din corpul ala plin de rau si demoni care va trag in jos faceti bine si spune-ti mamei :( facebookul meu este https://www.facebook.com/alexandra.movilaru.alex daca vreti sa vorbim dati-mi un mesaj raspund oricui care are problema asta
Manac de dimineata pana la pranz doar fructe. Mananc o masa de pranz mai consistenta. Am desfintat masa de seara. Am 1,83 m si 69 kg.
Buna! Am nevoie de ajutor...am 20 de ani si de o luna mananc intr.una ..inainte eram f pretentioasa la mancare,nu mancam dulciuri..acum manaanc de toate si in exces.. m.am ingrasat 4kg si nu ma mai suport..nu stiu cum sa renunt la pofta nebuna de mancare care o am,cum sa o controlez??!! Exagerez,am zile cand zic GATA si nu mai mananc aproape nimic..dupa care revin,o i.au de la capat...:(
anorexie-bulimie.ro. Cei de aici (parinti, pacienti) au organizat un grup de suport pentru cei care au astfel de boli, sub coordonare de specialitate, sunt directionati catre tratament specific si sunt sustinuti in timpul acesta. E o comunitate bine informata acolo, care a acordat ajutor multor persoane cu tulburari de alimentatie. Ajutor real, faptic, nu doar verbal.
sunt bulimica de 5 ANI de zile...in copilarie pana la varsta de 14 ani am ajuns la 90 dekg,,..am slabit in 2 ani pana la 60..apoi fiind respinsa si sufeind dupa niste imbecilii..am inkeput sa mananc pe baza nervoasa si sa omit dupa iekre masa si daca manca o salata vomitam,,,,,eram obsedata...tot timpul spuneamca de maine..si am ajuns dela 59 de kg la 76...va dati seama am fost distrusa...aveam depresie,,,luam pastile,,beam,,,ma drogam...era groasnik ma apukasem de fumat...plekasem de akasa..nu mai suportam pe nimeni..ma luam de orikine...bateam fetele pana le vedeam ca dau sange afara...eram un gen de satanista si vroiam sa ma razbun pe oamenii pt ce mi se intamplamie,zikeam eu era din vina lor deoarece ei ma judecau,..am fost internata intrun spital psihiatrik...iar in ziua de azi..pot sa spun ca suntmai bijne..nu am mai slabit inka amobsesia asta..insa nu mai am aceasi vointa ca inainte sa slabesc..e trist!:*
fetelor!! sunteti minunate si meritati sa va iubiti si sa fiti iubite!! pur si simplu zambiti, luati o atitudine pozitiva... cum faceti asta? uneori starea ti-o induci..pana si daca te fortezi sa zambesti...parca iti vine pe bune sa zambesti.. sunt atatea lucruri frumoase in lume..si e pacat sa va pierdeti viata gandindu-va ca uite cum arat.. ca ce oribila sunt..etc... sunteti perfecte asa cum sunteti!!! AM INCREDERE IN VOI!!! SUNTETI FRUMOASEEEE!!
foarte buna bun sfat ganduri nune dar dati si un ceai de tratatpofta asta de mancare la nerviiii
am 1,65m si 60 de kg si mereu am pofta de mancare,si de un timp am inceput sa vomit tot ce mananc dar nu am niciun rezultat,sunt la fel de grasa?cum pot slabi unele persoane cu asta si eu nu?
e greu sa revii la normal
ma gandesc cum as putea sa mananc ceva apoi intervine o pofta nebuna de a pregatii ceea ce am pofta ,incerc sa ma abtin dar nu reusect mereu.am aproape 21 de ani si imi este frica de kilogramele pe care le pot adauga .sunt studenta si cel mai mare factor este stresul dar si probabil pentru ca sexul dispare din graficul meu .stiu cum ma pot ajuta dar este mult mai greu de pus in practica .plus ca evit aproape orice iesire din comoditate preferand sa mai lucrez ceva pentru facultate .(lipsa exercitiului fizic )
Am inceput de vreo 1 saptamana sa mananc iar dupa sa-mi provoc varsatura...dar chiar am nevoie de asta,am 17 ani si vreo 96 de kg...nici o dieta nu ma ajuta...sportul doar partial...sper ca dupa ce scap de aceste chinuitoare kilograme sa ma pot opri!
Inteleg pe toata lumea!!!Parca esti intr-o alta lume unde cel mai nesemnificativ rol il are VOINTA:(( as vrea sa vb cu persoane care sufera de aceasta boala.Id meu:rocsana7979
de ceva timp nu ma simt prea bine. nu pot sa mananc orice cand vad o mancare{chiar daca imi placea inainte}imi vine sa vomit{dar nu vomit}mananc foarte mult si multe dulciuri in special seara. dupa ce mananc uneori imi vine sa vomit sau am niste dureri ingrozitoare de stomac. eu cred ca e bulimie deoarece am trecut peste kg care ar fi trebuit sa le am la varsta mea{53 la 13 ani}si am cunostinte mult mai in varsta care au 52 la 35 de ani. iar eu ma urasc. astept pareri si pe adresa mea de mess liana_will. va rog datimi un sfat
nu stiu ce sa cred
Deci am dat search pe google asa mio venit ca de ceva timp ma speriu de mine mananc fara oprire vomez si de 5-6-7 ori pe zii... ma consider grasa. Am 1,69 si 53 kg si visu imi e sa am 45... nu... consum si bauturi alcoolice aproape zilnic... chiar si altele... is oricum razna in cap... nuj care din toate astea is motivu principal. Aaa si am 20 de ani... ce parere aveti?
Va rog din suflet ajutati-ma... nu pot sa mai fac nimic... si stiu ca sunt pe moarte! Dupa un an de anorexie am ajuns in extrema cealalta. Recent parca nu mai am control sa ma abtin de la mancare, si mananc exagerat si vomit, se intampla pe putin 1 data pe zi... ma dor toate: psihicul, fizicul, am destule probleme de sanatate dar nu ma pot opri. Prima oara am vomitat la 13 ani, dar se intampla rar, de un an sunt un dezastru.. De la 63 kg am ajuns la 47. Sunt o simpla fata de 17 ani... pot fi prietena ta, vecina ta de peste strada, pot fi copilul retras din ultima banca pe care nu'l baga nimeni in seama, pot fi oricine, pot fi tu! toate care va regasiti in aceasta descriere. Va rog ajutati-ma. id meu de contact este mia_naughty_girl. Nu ignorati acest mesaj.
Va rog din suflet ajutati-ma... nu pot sa mai fac nimic si stiu ca sunt pe moarte! Dupa un an de anorexie am ajuns in extrema cealalta. Recent parca nu mai am control sa ma abtin de la mancare, si mananc exagerat si vomit, se intampla pe putin 1 data pe zi... ma dor toate: psihicul, fizicul, am destule probleme de sanatate dar nu ma pot opri. Prima oara am vomitat la 13 ani, dar se intampla rar, de un an sunt un dezastru. De la 63 kg am ajuns la 47. Sunt o simpla fata de 17 ani... pot fi prietena ta, vecina ta de peste strada, pot fi copilul retras din ultima banca pe care nu-l baga nimeni in seama, pot fi oricine, pot fi tu! Toate care va regasiti in aceasta descriere... va rog ajutati-ma. id meu de contact este mia_naughty_girl... nu ignorati acest mesaj.
Bulimia se poate forma si datoria drogurilor caci unele iti afecteaza stomacul, el incercand sa le elimine din organism, elimina tot ce mananci prin voma. Si nu tine mult asta, doar ca te obishnuieshti si ajungi sa ti-o provoci si singur considerand ca asa iti va fi mai bine.
La mine totul a inceput in vara, cand am aflat ca am ramas corigenta. Am fost dezamagita de mine insami si desi pana atunci mancam exemplar, am devenit anorexica. Slabisem enorm si intr-un mod ciudat ma simteam mandra de mine. Oricum anorexia nu ma facea sa ma simt in halul in care ma simt acum. E adevarat ca nu mai ieseam din casa si amanam orice activitate relaxanta pentru momentul "cand voi fii destul de slaba". Peste doar 7 luni, am clacat. Anorexia s-a transformat in bulimie, care mi se pare mult mai grava. Cred ca schimbarea s-a produs in perioada examenelor de corigente cand am mancat destul de mult din cauza stresului. Desi am trecut cu bine peste odata ce am descoperit ca pot manca pentru a ma simti mai bine, am inceput sa fac asta rar, dar regulat. Nu stiu cum dar din anorexica, am ajuns bulimica, iau laxative si vomit zilnic. Imi este sila de mine, stiu ca ma degradez si ca o sa ajung sa arat putreda ca o moarta dar nu ma pot opri. Nu credeam ca o sa spun asta vreodata, dar mi-e dor de anorexie.
ma numar si eu printre fetele care au aceasta problema,cel putin asa cred...totul a inceput acum un an,cand am inceput sa ma ingras,eu nu aveam treaba cu asta...mi se parea ca arat destul de bine,nu-mi faceam complexe si apoi "te-ai ingrasat""ai burta,esti grasa" si tot asa,cand le mai auzeam si pe colegele mele,care au d ex 1,65 si 53 d kg,cand le auzeam k ziceam d ele k sunt graseeee ma gandeam dak ea e grasa eu ce sunt la 1,64 si 58 d kg...si de atunci a inceput totul,am zis intr-o dimineata de azi ma apuc sa slabesc,tineam 1-2 zile ,faceam foamea mai exact,apoi incepeam si mancam enorm d mult...nu-mi mai trebuia dar mancam,mnacam,apoi sentiment de vinovatie...am incercat sa-mi provoc voma..n-am reusit decat d cateva ori dar am renuntat sa mai fac asta,apoi cand manac asa in disperare,ma pun si fac in continuu 1 -2 h d sport pana la epuizare,pana mi se face rau pur si simplu...n-am reusit sa slabesc...uneori cred k n-am dc sa-mi fac griji,f rar dar imi amintesc iar ce sp x sau y...si imi vine sa plang,am ajuns sa mananc d nervi,cand sunt suparata,mananc...inca mai imi doresc sa slabesc,sunt grasa...am un jurnal in care am pur si simplu pagini mazgalite...in care ma jignesc eu singura,imi vine sa-mi scr4iu p frunte k sunt o vaca grasa...ma detest!!!Mi-am dat seama k se intampla ceva cu mine..am citit ceva depsre bulimie si m-am regsit,inclusiv la partea cu gandurile sinucigase...da,m-am gandit si eu la asta...am inceput sa ma izolez d oameni,nu mai pot sa invat,ma simt un gunoi,cand ies p strada am impresia k toata lumea trece p langa mine si zice "vai ce grasa oribila e si asta" ... :(( Da,stiu,am nevoie de ajutor dar nu-l cer...cred k o sa reusesc sa ma vindec eu singura...M-am gandit sa vb cu mama,dar ea e mereu plecata dak vb 5 min cu ea intr-o zi ce faci si atat cum a fost la munca...Cred k daca i-as spune ,n-ar intelege...de fapt nu stiu cine ar intelege...poate voi...care treceti prin ce trec si eu.mi se intampla k desi imi place un baiat si lui d mine,il resping pt k cred k nu sunt demna d el,k sunt grasa...cum sa umble el cu o persoana asa d grasa k mine..si sufar,da SUFAR!!!Uneori nici nu stiu de la ce a pornit totul...dar vreau sa se opreasca...am zile cand nu mananc absolut nimic ca apoi sa mananc k o disperata ...daca mananc normal,si am pus putin gura p o ciocolata apoi nu ma mai opresc incep si mananc d toate in cantiati industriale doar pt k am gustat putina ciocolata care este interezista cand vrei sa slabesti...la sc nici nu-mi vine sa rasp la intrbarile p care le pun profesoari tot din cazua asta,cum sa-si zica o grasa parerea...ma opresc aici,a inceput sa ma doara capul...si plang din nou...
m-am intalnit si eu cu problema aceasta timp de un an,dar mi-am propus sa ma autoeduc si sa ma stapanesc,am zis k sunt destul de puternica sa scap de bulimie,dar....uneori(f rar)inca mai am probleme,sper sa scap de tot de ele,pentru ca e foarte greu sa ma autocontrolez.fetelor iubiti-va asa cum sunteti, pentru ca sa va iubeasca si cei din jur,fiti increzatoare in propria persoana si ganditi-va ca mancarea nu este cel mai important lucru din viata(sa va supraalimentati) si nu poate reprezenta un refugiu benefic.bafta
se poate vindeca.am trecut aproape prin toate etapele prin care trec si fetele si este groaznic dar ma bucur ca Dumnezeu m a vindecat.daca doreste cineva sa vorbeasca mai multe despre asa ceva si sa se vindece astept un telefon la nr 0767304364(nicoleta) multumesc
am ramas foarte surprinsa de ceea ce am citit azi pe forum! nu mi-am putut imagina ca atatea persoane sufera de aceasta BOALA ! de 24 de ani imi tot propun sa ma las si nici azi nu am reusit!mi-e rusine sa spun ca sunt si cadru medical , sunt constienta de boala mea ;in fiecare zima gandesc cum sa-mi mai ocup timpul sa pic seara franta si sa nu mai am puterea sa mai maninc pt ca se intampla ceeace se intampla!nu pot sa cer decat un AJUTORRRRRR!!! dar din pacate nu prea ai de la cine....
Si eu am o poveste la fel ca fiecare...eu am fost la un specialist unde am urmat un tratament medicamentos timp de 6 luni timp in care am scapat putin de bulimie dar dupa ce am intrerupt medicamentele , din cauza efectelo secundare, am revenit la ceea ce eram . Am 1.81 si 68-69 kg, ma cantaresc apropate zilnik, cum am timp, :) uneori si de 3 ori pe zi, probabil sunte-ti familiarizate cu acest fapt si voi. Acum am schimbat jobul si vreau sa spun ca este ceva mai bine, sunt foarte ocupara si mananc doar pranzul, in jur de ora 2, lucrez pana la ora 5 15 timp in care nu mai mananc nimik. Cand ajung acasa sunt deja obosta si nu mai am chef de mancare ..eventual de ceva iaurturi dar cand sunt suparata apelez dinou la frigider si mamanc pana cand imi provoc voma. Nu stiu cand voi scapa de aceasta boala, pentru ca este o boala, insa ma gandesc la faptul ca imi doresc un copil si daca voi continua cu bulimia cred ca ii voi pune si lui viata in pericol. Cred ca trebuie un tratament indelungat plus un echilibru pe toate planurile ca sa fie bine,atata timp cat ne confruntam cu probleme, stres si altele nu vom scapa de bulimie. Bafta celorlalte si daca stie cineva o reteta buna o vreau si eu .
eu nu prea stiu cand a inceput totul...parca am fost aruncata intr-un cosmar.sunt o fata draguta,chiar frumoasa,spun unii,dar de cele maimulte ori eu nu ma vad asa.in momentele in care am stomacul gol si sunt la regim sunt bine dispusa si vesela,dar cand simt ca-mi pierd iar controlul asupra mancarii intru in panica.ma ingras iar pe zi ce trece si in perioada aia aman orice am de facut.trece timpul pe langa mine pt ca eu sunt ocupata...sa mananc si apoi sa elimin(nu mai iau laxative de la inceputul verii,nu vomit,nu am vomitat niciodata,dar beau ceiuri,apa,cafea si rabd de foame).zic ca-i ultima oara,dar o iau de la capat.nu am incredere in mine pt ca sunt plina(1,55 si 63kg).in clasa a 5 cred ca a inceput totul.niciodata nu am fost slaba,dar aatunci aveam cam 50 kg.am forme si colegele mele nu aveau.poate erau geloase,dar ziceau ca-s cam grasa.de atunci am inceput sa cred.eram hotarata sa tin dieta,dar cand mancam ce nu trebuie ziceam k de maine...acum sa mai mananc cat pot si de maine ma pun pe regim.logic k in zilele in care ingurgitam mancare in exces se si depunea si nu slabeam suficient in zilele de regim.asa am ajuns la aproape 70 kg.eram groaznica,de nerecunoscut si imi venea sa mor e oftica,dar si durere pt ca ma stiam altfel ,ma simteam altfel pe dinauntru.eram deprimata si trista.in vara trecuta(2006)am facut mult sport si am tinut regim.mai mancam si mult dar fructe,iaurt,cereale si faceam spotr.nu se punea.am ajuns la vreo 60.m-am mai ingrasat in vacanta asta de craciun vreo cateva kg si iar am intrat in panica.nu stiu ce sa fac,de maine voi tine iaar regim.am mai avut si saptamani consecutive in care am mancat foarte echilibrat,am slabit,sciam totul pe foaie,dar m-am lasat.cred c-o sa o iau de la cap.tre' sa reusesc.niciodata nu am fost slaba,dar poate intr-o zi...craciun fericit!
dupa ce am citit art vostru am avut impresia ca mi-am citit descrierea mea. de cand ma stiu am fost tot timpul mai plinuta , nu am facut nici un sport.in clasa a 11 a in vara am constientizat intr-o zi ca tb sa slabesc. era vara si eu nu ma puteam imbraaca doar in tricou deoarece immi sarea burta si alte cele, si probasem o fusta pe care mi-o luasem cu un an in urma si aceasta acum o puteam incheia doar sub bust va dati seama cum am ramas....apoi mi-am facut curaj si am inceput dieta cu ciorba de varza am tinut-o apropape toata vara tineam o sapt apoi o sapt mancam fructe legume mamaliga lactate si apoi iar ciorba.si va zic ca am slabit vreo20 kg faceam si sala de vreo 5 ori pe sapt.de atunci au trecut 2,5 ani. mi-am schimbat aprox modul de viata dar de sarb sau cand sunt trista mananc f mult nu ma pot controla. fac sala de 4 sau 5 pe sapt,am tinut de atunci tot felul de diete darnu au dat rezultatele astepatate.sunt obsedata.cand vad ca ma umflu apelez la, laxative.sunt obsedata .ma consider urata grasa...nimeni nu ar putea sa se uite la mine nu am incredere in mine,....am slabit dar de atunci mai vreau dar nu mai dau orice asa face chiar daca fac sport..la anul in ian am zis ca voi merge la un ntritionist sa ma ajute..astept craciunul cu mare bucurie dar si cu placerea ca voi manca alimente interzise dar stiu cum ma voi simti atunci voi lua laxative...acum am 64-65kg la 1,67 mai tb sa slabesc destul.acum 2,5 ani aveam 85-86kg. am talia mica nu ma burta aproape deloc dar am picioarele groase si sunt lata in bazin.tota lume ami-a spus ca asta e constructia mea dar nu voi intelege cred niciodata ...m-am tonificat destul am picioare lucrate se vede dar sunt groase....sunt bulimica? cred ca da...va urez un craciun fericit si sa aveti incredere in voi (zic eu)
nu am intrat niciodata pe forum dar azi ceva din ce am citit m-a facut sa va scriu aceste randuri. Am facut sport de performanta din clasa a V-a pana in a XII-a atat la scoala cat si in echipa timp in care eram destul de slaba(mai precis asa cum trebuia),dar dupa ce m-am lasat am inceput sa pun pe mine vreo 16 kg(atentie am 1.60)in timp de vreo 6 luni.Desi am incercat sa mai alerg din cand in cand si sa mananc mai putin eu tot luam in greutate.Acest lucru m-a facut sa imi pierd increderea in mine si cred ca e singurul lucru in viata mea peste care nu pot trece. Sunt foarte optimista si cred ca totul tine de vointa noastra dar cateodata am vrea ca altineva sa ne impinga de la spate sau sa ne aduca totul pe tava,desi in momentul cand este posibil acest lucru nu mai avem nevoie sau nu suntem multumite de rezultat. Eu cred ca pentru mine schimbarea va veni din interior.Nu trebuie sa aratam ca niste papusi de pus in geam important e sa stim cine suntem,cine vrem sa fim si sa credem ca putem schimba ceva(asta doar in cazul in care e nevoie).Pentru toti prietenii mei si sa ma credeti ca am destui contez eu si nu infatisarea mea,conteaza felul meu de a fi si nu infatisarea mea,conteaza bucuria si daruirea mea si nu infatisarea mea.Desi si eu mai am momente de indoiala sunt multumita cu faptul ca sunt o persoana intreaga atat fizic(dupa analizele mele pot zbura)cat si psihic. Va pup si sper ca ceva ceva din ce am scris aici sa va aduca bucurie pe chip. Daca vea cineva sa vorbim(despre orice)va las adresa mea de email:adi74p@yahoo.com
Cred ca am putere, de foarte multe ori am incercat sa ma RIDIC si sa reusec insa cand apar probleme din toate partile parca inloc sa devin mai puternica, imi pierd din elanul pe care il am si cedez prada aceleasi ispite MANCAREA si nu numai. Imi doresc din suflet sa ma schimb in bine, dar crezi tu ANONIMULE ca se poate singur? De ce crezi tu ca pe Pamant nu suntem singuri sau pe o insula pustie? Pentru ca avem nevoie unii de altii... este parerea mea, nu o impun! Eu sunt convinsa ca pot sa ii ajut pe altii, am si facut acest lucru de foarte multe ori,dar nu reusesc sa ma ajut pe mine. Sunt slaba din anumite puncte de vedere... sunt o fire sensibila si atunci totul devine mai coplicat. Cad prada stresului si ma pierd in TOT ce EXISTA. In tot ce este adevrat si ce este MINCIUNA, incat nu mai pot sa le deosebesc aceste "valori"!dieperfektewelle_@hotmail.com
Ma bucur ca am putut citit aceste mesaje i cred ca aceste persoane nu au nevoie de ajutorul altcuiva.Fiecare din noi are puterea de a face ceva pentru el. Puterea este in noi cei care avem probleme.Daca ajungi sa citesti aceste mesaje pe net inseamna ca ai citit si rezolvarea problemelor tale.Incearca singur si o sa constati ca este mai mare bucuria atunci cind rezolvi aceste probleme fara ajutor exterior.Puterea sta in fiecare nu in ajutorul altora.Acei "altii" nu fac altceva decit sa scoata ce e mai bun in fiecare din noi.Daca va placut scrietii anonimosului.
De ce nu citeste un medic tot ce scriem aici, de ce nimeni nu face nimic? Daca maine ati afla ca una dintre noi a patit ceva grav... nu v-ar parea rau ca nu ati ridicat nici un deget pentru a da cel mai mic ajutor? DE CE? Este IMPOSIBIL? Va rog...?! In ficare zi intru pe acesta adresa cu speranta sa gasesc o mica SPERANTA.. un gand, un sfat..orice.. dieperfektewelle_@hotmail.com
subiectul este mai mult decat binevenit. sunt afectata grav de aceasta afectiune. pot spera intr-o vindecare? puteti sa-mi furnizati mai multe informatii? am mare nevoie de ajutor. multumesc
Sunt in clasa a 12-a stresul este mai mare ca deobicei, desigur si pofta de mancare! Am excese de manacare de cativa ani, tulburari ale menstruatiei si aproximativ din clasa a 8-a am pus vreo 20 de kilograme.Inca nu sunt obeza, cand ma aranjez as putea sa zic ca sunt draguta, insa simt nevoia de a avea un corp usor, fara burta. Am ales sa dau la o proba din sport,iar intentia mea era de a da vreo 5-7 kg jos. Rezultatul nu a fost pe masura dorintei mele. Mananc enorm de mult si devin tot mai pesimista. Nu ma pot concentra la scoala, nu pot sa invat si vesnic ma gandesc sa imi fac o bucurie cu ceva de mancat(cat mai multa paine si chipsuri,exces de dulce). Nu exista nici o padurice in zona ca sa merg sa alerg, am pus-o pe mama sa imi ia o banda de alergat, pe care insa nu o folosec, deoarece ametesc dupa cateva minute si plus mi se maresc pulpele de la picioare. Nu sunt multumita de mine si realizez ca am o problema psihica. Imi este greu sa continuu. La scoala lumea ma considera normala, desi doar cativa stiu de exesele mele in mancare si fac misto pe tema aceasta, desi eu le zic ca nu pot sa scap de ea. Am nevoie de o schimbare. Daca ar exista un centru in care ar fi niste medici si oameni mereu prezenti langa noi, cu idei as merge chiar si pentru o luna. Nu vreau sa ajung model, dar simt nevoia ca hainele sa stea normal pe mine, sa nu arat ca in luna a 5-a. Am incercat de multe ori sa fac ceva, tratamente naturiste, bai, plimbari..dar ceva lipseste. Persoana care sa fie alaturi de mine, sa ma ajute sa trec peste o problema pe care o consider majora, deoarece nu pot sa ma integrez in lumea aceasta.E-mailul meu este dieperfektewelle_@hotmail.com
daca mai multe fete care au sau care au reusit sa scape de aceasta boala sunt dispuse sa ne intalnim am putea forma un club. am putea sa invatam una de la alta, sa vedem cum au reusit unele dintre noi sa treaca peste asta si mai ales sa ne sustinem reciproc. ar fi minunat, pentru ca numai cineva care a trecut prin asa ceva poate intelege cu adevarat ceea ce se intampla cu noi. adresa mea de mail este: speranta_77@yahoo.com. cine ar vrea sa incercam varianta asta sa-mi scrie. va rog mult fetelor hai sa ne ajutam una pe alta. mie imi este foarte greu pentru ca nu am cu cine vorbi despre asta, si din cauza bulimiei m-am indepartat de prieteni pe care aproape ca nu ii mai am.va pup
de zece ani sufar de aceasta cumplita boala. nu stiu cum sa ma tratez, nu cred de fapt ca ma voi vindeca vreodata. mi-e teama sa ma gandesc la viitor si la felul cum se va inrautati din ce in ce mai rau sanatatea mea. am incercat sa merg la psiholog dar din lipsa banilor am renuntat. am fost practic abandonata de parinti, de fapt nu ii intereseaza de mine, stau cu chirie si nu imi permit sa platesc sedintele. ideea e ca eu in sufletul meu inca sper ca ma voi face bine, nu stiu cum, dar.................aveti mare grija sa nu cadeti in capcana asta ca e foarte dureros cand iti dai seama ca nu mai detii controlul asupra ta
Draga mea, Cred ca si eu sufar de aceiasi problema. Am cateva kilograme in plus pe care tin neaparat sa le dau jos pana la vara (am 1.73cm si 66 de kg - cred ca un 58 kg ar fi perfect). Am tinut dieta la sfarsitul anului trecut (6 saptamani), dupa ce am mers la un medic nutritionist. Dieta mi-a fost prescrisa in functie de grupa de sange. Vreau sa spun ca primele 3 zile (poate chiar prima saptamana) a fost mai grea, apoi insa m-am obisnuit cu dieta si chiar nu imi doream sa mananc altceva. Dupa 6 saptamani de dieta slabisem 5 kg. Este foarte bine, pentru ca nu trebuie sa slabim brusc, pentru ca apoi ne ingrasam la loc foarte repede, plus cateva kg in plus decat aveam initial. Am inceput sa mananc iar, incet incet pana am ajuns la portiile uriase pe care le mancam si inainte de dieta. Am pus la loc totul in 2 luni, iar acum ma chinui din nou sa ma apuc de dieta. Reusesc cateva zile, apoi incep iar sa mananc tot ce prind in mana. De o saptamana am inceput sa si vars tot ce mananc. Din aceiasi teama ca si tine ... sa nu se depuna. Mananc pana simt ca explodez, dupa care mai adaug si niste ciocolata (ma gandesc ca daca tot vomit, acum e momentul sa mananc ciocolata).Problema este ca ieri am facut acelasi lucru. Am mancat foarte foarte mult cu gandul ca voi vomita in cele din urma. Insa nu am putut. Ma saturasem sa imi tot bag degetele pe gat dupa fiecare masa. Asa ca am stat si am "digerat" problema. Apoi am fost la market si m-am aprovizionat pentru dieta pe care o mai tinusem. Am inceput-o de astazi. Este prea devreme sa ma pronunt, insa sunt foarte optimista si stiu ca daca trec peste aceasta saptamana o sa reusesc. Pana la urma mai sunt doar 6 zile!:) Sper sa reusesti si tu! Daca vrei sa mergi la o consultatie unde am mers eu, iata numarul de telefon de la cabinet: 3174341. O consultatie costa 500.000 lei. BAfta!
eu te pot ajuta,am studii in nutritie si te ajut cu cea mai mare placere,cum crezi ca putem lua legatura?iti las adresa mea de mail sau vino tu cu o sollutie cum putem comunica [email]papusika_tm@yahoo.com[/email] adresa mea.si va ajut pe toti cei care aveti nevoie,scrieti-mi doar,o zi buna
Am pofta de mancare, mananc foarte multe dulciuri pe baza de cacao si ciocolata, nu stiu cum sa ma stapanesc.
Si eu sufar de o pofta exagerata pentru mancare, asta dupa ce am reusit sa scad, dupa nastere, de la 80 de kg la 65.Insa eu nu-mi provoc voma si nu mi-a trecut asta prin cap niciodata oricat de mult am mancat.
Trec prin toate etapele prezentate mai sus cu exceptia provocarii vomei. mie imi vine sa vomit de fiecare data cand mananc dulciuri fara sa inteleg de ce. e un semn al bulimiei? am 1.69 unaltime si 59 kg si ma consider extrem de grasa ,uneori nici sa ies din casa nu-mi vine. prietenii imi spun ca nu sunt exagerat de grasa dar eu sunt din ce in ce mai convinsaV de asta. am nevoie de sfatul tau si de retete de slabit!
La fel am patit si eu...incepusem sa manac prea mult incat nu mai puteam desfasura activitati fizice si ma ingrasasem.Am reusit prn vointa sa slabesc,dar devenisem obsedata si slabisem excesiv.Eram groaznic de stresata de toti cei din jurul meu care faceau misto de mine ca eram prea slaba, ca eram foarte atenta la ce mancam,nu manacam carne si grasimi deloc.Din cauza presiunilor celor din jur am inceput sa mananc,m-am mai ingrasat,dar acum mananc excesiv si in general multe dulciuri.Am inceput sa ma trezesc noaptea si sa mananc si asta se petrece de aproape 1 an si nu reusesc sa ma controlez.Si ma enerveaza ca in general mananc dulciuri si o cantitate mult prea mare,imi supraincarc stomacul.Psihicul meu e la pamant si corespunde starilor psihice caracteristice bulimiei,insa eu nu imi provoc vomismente si nu folosesc laxative sau diuretice.Mi s-a dereglat sistemul digestiv.Sunt adeseori balonata si am o senzatie de disconfort.Nu stiu cum sa fac sa ma echilibrez,mi-e si rusine de mine...nu mai am masura.Mananc pe ascuns cantitati mari intr-un timp scurt.Familia mea inca nu a observat chestia asta si oricum nu m-ar intelege,si eu ma macin psihic.Nu m-ar crede daca le-as spune ca am probleme.Va rog sa-mi dati niste sfaturi!
nu stiu daca v-ati dat seama,dar am observat k ma simt f bine atunci cand vb despre aceasta problema...cel mai greu este sa recunosti...eu m-am gandit sa organizez o intalnire,unde putem discuta deschis,nimeni nu se cunoaste,si va asigur k va fi mult mai usor...o sa va las adresa mea d mail:alina_chl@topmail.ro..cine e interesat,ma poate contacta!mult noroc!!
Scumpa mea,Astrit,am fost in situatia ta in urma cu 2 ani, vreau sa te rog sa te gandesti la o intrebare care suna astfel:"Daca ai sti ca mai ai 3 zile de trait, ce ai face?" sunt mai mult decat convinsa ca nu ai manca excesiv in aceste 3 zile.Te rog gandestete poate nu mai ai nici 3 zile si poate vei descoperi ca ti-ai trait viata gandindu-te ce sa mai mananc.ia o pauza si analizeaza ; asta este ceea ce vrei,iubita nu asulta de 'alti' pt ca ei nu traiesc viata asta pt tine.Chiar'Cum te vezi peste 10 ani???'cred k ar trebui sa te maturizezi si sa treci mai departe,sa faci ceva din vita ta.Te rog ai grija de tine si fa in fiecare zi ceva frumos care iti face placere,totul o sa fie ok.Te pupuic
Ma numesc Mona-lisa Magureanu si am 17 ani si jumatate.Eu am avut complexe legate de greutatea mea de cd ma stiu si nu stiu ce sa fac ca sa scap de ele.Am 1.65 si am 60 de kg.Am o problema mare cu dulciurile ptr ca nu ma pot abtine, poftesc f mult si la un timo scurt(la 2-3 zile simt nevoia de ceva dulece si nu pot manca putin asa cum trebuie ci de multe ori mi se intampla sa mananc o ciocolata).Nu stiu dc poate fi o bulime dar ceea ce stiu sigur este ca am nevoie de sfaturi cum slabesc in primul rand si daca paote fi vorba de un inceput de bulimie.Va rog din suflet sa-mi raspundeti deoarece chiar vreau si eu sa fiu la fel ca toate colegele mele:sa pot purta orice, sa nu am complexe.Va multumesc!
Am mai citit mesajele de pe forum si am completari la simptomele mele.Nici eu nu ma pot limita la o bucatica de ceva dulce,nu mai am masura si din cauza celor din jur am ajuns sa inger o cantitate mare intr-un timp scurt,ca si cand mi-ar fi frica sa nu vina sa ma vada cineva,e un fond anxios si vreau sa ma scap de el,sa fiu linistita,sa simt gustul mancarii si sa o savurez limitandu-ma la o portie,la o bucatica de prajitura/ciocolata,la un biscuit nu la un pachet de biscuiti,la o ciocolata si alte cantitati industriale.Totul se petrece pe fond nervos.Incerc sa ma feresc de tot ce e nesanatos si pana la urma ajung sa mananc mai multe alimente nesanatoase si in cantitati mai mari decat cei din jurul meu,care ma stiu obsedata de alimentatia sanatoasa.Multumesc pt mesajul pe care l-am primit si mai astept si altele.Imi doresc si ma chinui din rasputeri sa ma vindec.Mereu imi spun ca am o viata intreaga inainte si ca in fiecare zi pot si trebuie sa mananc,dar echilibrat,ca nu dispare mancarea maine.Am o viata sa gust cu masura din painea Domnului.Credeti-ma ca incerc sa ma autosugestionez in tot felul si vreau sa fiu echilibrata,dar e cel mai greu sa-ti invingi psihicul si sa reusesti sa-ti mentii echilibrul.Am reusit pt perioade scurte sa mentin un echilibru si ma simteam excelent dpv fizic si psihic,dar nu stiu ce anume ma tulbura si ma duce in extrema.
si eu fac asta. nu tot timpul doar cand mananc mult s mise pare extraordinar. fac de 3 ani si nu am nimic.
astrid,am citit mesajul tau,si eu am aceleasi simptome...simt ca nu ma pot controla.ma gandeam daca nu ai vrea sa ne intalnim sau chiar sa incercam sa formam un grup,unde sa putem discuta intre de pb aceasta..uite,iti las adresa mea d e-mail,astept raspuns de la oricine care vrea sa discute si sa inceapa un pas spre vindecare...mult noroc tuturor!!!
Citind acest articol mi-am dat seama ca si eu ma numar printre cei afectati. Cred ca se poate depasi acest greu moment prin realizarea unui program regulat pentru mancare fara a se manca nimic intre mese, si cel mai important prin umplerea programului zilnic.Stimatele mele doamne, plecati de acasa, nu va luati bani decat pentru bilete si astfel incet, incet o sa reusim. Un lucru iarasi pozitiv, ar fi sa va petrceti timpul cu prietenii, sa faceti ceea ce va place iar daca aveti vreo problema incercati sa o rezolvati, nu sa fugiti de ea.Dupa cum se stie fiecare probleme are cel putin o solutie, asa ca depinde de noi sa o alagem pe cea mai buna. Mult succes si nu faceti lucruri dure de la incet, nu va autoimpuneti pentru ca psihicul nu lucreza asa.Totul cu rabdare si in timp.
Eu am 14 ani shi mi se pare k sunt grasa de cand toate colegele au devenit obsedate de silueta lor, shi la un moment dat am incercat shi eu sa tzin o cura de slabire (mancam numai alimente super-slabe in grasimi), dar nu puteam, pt. k dupa vreo 2-3 zile max. nu mai suportam shi incepeam sa bag in mine tot ce imi pica in mana shi "recuperam" in 2-3 ore tot ce nu mancasem alea 2-3 zile cat tzinusem cura. Shi de atunci (de vreo 7 luni), asha o tzin mereu. Mi se pare ca sunt grasa, deshi ceilaltzi zic ca sunt chiar perfecta. Eu ma vad grasa, nu-mi place deloc corpul meu. Vreau sa fiu slaba, slaba... Numai ca, dupa ce ma satur de tzinut cura, incep sa mananc muult, dupa aceea imi pare rau shi mi-e frica sa nu se depuna tot ce am mancat, asha ca incep sa fac foarte mult sport, pana la extenuare. Eu shtiam de pe la 11 ani de existentza bulimiei, vazusem un film, shi mi se parea o prostie sa mananci shi apoi sa vomitzi, shtiam foarte bine efectele acestei boli asupra organismului,ma shi informasem mult de pe net despre aceasta boala, pt. k am o colega anorexica care se trateaza shi incercam sa o ajut, iar bulimia este luata in discutzie mereu impreuna cu anorexia. Cu toate astea, intr-o seara, dupa ce tzinusem cura vreo 2 zile, mi se facuse o foame acuta, pe la 10 seara am intrat in casa, shi cand am vazut ca nu e nimeni acasa, am mancat repede 3 porztii de mancare. Apoi mi-a parut rau shi, cum shtiam ca bulimicele ishi baga degetul pe gat sa vomite, am zis sa fac shi eu asha, sa nu se depuna ce am mancat... shi am vomat tot... Apoi ma simtzeam bine, ma simtzeam mandra ca am mancat ce am vrut shi nici nu exista pericolul sa ma ingrash. A doua zi am facut la fel, toata ziua nu am mancat aproape nimic, iar seara am mancat o groaza shi apoi am vomitat. Asta acum vreo 3 zile... Shi nu mai vreau sa fac asta, pt. k shtiu ca nu e bine! VREAU SA IES DIN CERCUL ASTA VICIOS! NU VREAU SA DEVIN BULIMICA (cred ca inca nu sunt)! Daca mananc normal, ma ingras, pt. k mananc mult, cam o paine la o masa... shi am 1.53 inaltzime! Cand tzin cura, mananc vreo 3 felii de paine pe zi. Profa de sport a spus ca este foarte important sa mananci paine, ca painea nu ingrasa daca nu mananci multa, pt. k contzine amidon, care in combinatzie cu acidul gastric formeaza nu-stiu-ce care arde grasimile. E adevarat? Cum sa fac sa mananc normal? Ca nu pot sa tzin cura toata viatza, shi daca nu tzin cura ma ingrash... De fapt, cum se mananca corect? Trebuie sa mananci de fiecare data cand itzi este foame, pana te saturi? Cate mese trebuie pe zi? Eu shtiu ca trei, shi inca cate una mica intre mese... Dar cum sa mananc inca trei gustari intre mese, ca ma ingrash! Sa-mi zica shi mie cineva cum este o alimentatzie corecta, pls! Ca nu vreau sa incep sa vomit dupa fiecare masa ca sa nu se depuna...! :(((
ce as trebui sa fac ca sa scap de bulimie,am incercat sa fac acest lucru dar nu pot
Cand am ajuns la facultate, in alta localitate,am avut si eu simptome de bulimie,mancam pana vomitam si am trecut prin toate starile descrise mai sus. Neincrederea in mine insami era principalul generator. Tocmai intrasem la facultate si eram speriata de gandul ca ma voi intoarce acasa, nereusind sa-mi promovez examenele. Stateam in gazda si am trecut prin momente groaznice imposibil de descris aici. Am ajuns la concluzia ca stand in camin, cu mai multe fete in camera, imi voi reveni. S-a intamplat cu greu, dar s-a intamplat. Dupa doua luni, devenisem acea persoana joviala si plina de viata care fusesem. Cred ca conteaza foarte mult sa incerci sa-ti constientizezi situatia si sa te straduiesti, in primul rand, prin schimbarea mediului, a stilului de viata, cu ajutorul prietenilor, sa pui capat situatiei si sa revii incet-incet la situatia de dinainte. Nimic nu trebuie lasat sa ne distruga identitatea, personalitatea si intr-un final viata.Nu zic ca terpia initiata nu este, poate, mult mai utila, dar, de cele mai multe, persoanele aflate in astfel de situatii nu sunt prea deschise la o consiliere psihologica de specialitate.
Posteaza comentariu