Tu: ai dublat profitul saloanelor de infrumusetare, faci curat pana la ultima scama, copilul e cu lectiile facute la timp si pe toate acestea reusesti sa le imbini cu jobul pe care nu l-ai da pe nimic! El: primeste mesaje suspecte, mail-uri si dedicatii de la domnisoare sau doamne indraznete... Intrebarea pare infantila: "De ce?"
Cum "trebuie" sa primesc vestea?
Este de preferat ca intr-o relatie sau in felul nostru de a gandi/raporta la ceilalti sa il lasam deoparte pe "trebuie". Reactia noastra este indicat sa fie una de tip asertiv, adica intr-o maniera nonagresiva, sa ii impartasim faptul ca actiunile lui ne afecteaza (durere, suferinta, manie, dezamagire), dar ca suntem deschise dialogului. Este adevarat faptul ca nu exista o reteta de manifestare perfecta intr-o astfel de situatie, ci doar reactii tipice noua, conforme cu felului nostru de a fi. Sa ne amintim faptul ca in situatii tensionate se spun foarte multe lucruri care mai tarziu pot fi regretate. De aceea, este util sa ne acordam acel timp sau spatiu necesar unei discutii "la rece".
Cum se simte femeia inselata?
Femeia inselata... cum s-ar putea simti? Mai putin femeie?! Unele femei dezvolta ceea ce se numeste dependenta de partenerii lor, constient sau inconstient. Barbatul poate deveni centrul universului lor. Ce se intampla cand acest univers este distrus si dispare? Se simt golite, vidate pe interior, fara pofta de viata, fara sens sau scop. Altele umplu acest gol cu furie, cu sete de razbunare pe cel ce le-a "distrus" fericirea sau pe cea care le-a rapit dragostea celui pe care ele il iubeau.
Sunt femei care o iau de la capat, constiente de potentialul lor si de ceea ce isi doresc pentru ele. Si sunt femei care uita de ele, de propria viata (odata "parasite"/ "abandonate"). Viata nu mai are sens! Ele nu mai au sens pentru ca nu-si concep viata fara cel care brusc, nu le mai iubeste. Nici nu stiu cand s-a intamplat asta, de ce anume s-a intamplat. Sunt dezorientate, sufera enorm, se inchid in ele sau isi fac cunoscuta durerea. Uneori accepta sprijin exterior, alteori se izoleaza, considerand ca au parte de ceea ce "merita". Si se invinovatesc, se culpabilizeaza si nu reusesc sa-si recapete increderea in ele si in barbati, in general.
Victimizarea se simte ca la ea acasa in cazul in care ai fost inselata! Nimic nu mai este ca inainte. Fiecare lucru te irita, te enerveaza, parca nu ai stare, rabdare cu ceilalti si cu tine insati. Uneori chiar fugi de tine insati, alteori te minti, cauti explicatii, justificari si cu fiecare zi care trece, observi din ce in ce mai mult ca viata nu are sens, gust. Nimic nu te mai bucura, nimic nu-ti mai place. Ai dormi non-stop! Iti e indiferent daca te trezesti sau nu. Veselia celorlalti te doare, te irita. Preferi sa te retragi intr-o realitate a propriilor amintir sau sa uiti ca a existat vreodata iubire in viata ta, un barbat pe care sa-l fi iubit.
Daca il iert?
Oricand exista diverse "riscuri" intr-o relatie, ca de exemplu riscul de a nu afla niciodata ca ai fost inselata. Se intampla sa ai puterea sa ierti! Este la fel de adevarat ca adesea nu uiti! Ce se intampla atunci? Alegi sa ai increderea din nou in el sau in tine ca femeie, ca sotie? Si una si alta! Iti gasesti scuze, explicatii rezonabile, cu care puteti convietui in continuare impreuna. Cat de ecologica este alegerea? Se verifica odata cu trecerea timpului! Este de preferat ca acele alegeri, acea "iertare" sa fie una in acord si cu sufletul tau si nu una auto-impusa, din obligatie, din sacrificiu de sine (pentru relatie, pentru copil, pentru societate, pentru ca trebuie). Fiecare dintre noi avem dreptul la iubire: sa fim iubite si sa iubim la randul nostru.
Cum va fi stima mea de sine daca am fost tradat?
Sunt importante raspunsurile pe care ti le dai si cele pe care le primesti, deopotriva. Cand stima de sine depinde prea mult de exterior si nu mai reusesti sa te simti femeie decat prin barbatul si pentru barbatul cu care esti in relatie este destul de dificil sa treci peste minciuna si inselaciune. Este ca si cum pierzandu-ti increderea in el, iti pierzi si increderea in tine. Acesta este doar unul dintre scenariile posibile. Fiecare dintre noi suntem unici prin felul nostru de a fi si a simti si prin urmare cand ni se intampla cate ceva, avem adesea puternicul sentiment ca nimanui nu i s-a mai intamplat. Si apare inevitabila si dureroasa intrebare: de ce tocmai noua? Nu cred ca e femeie care sa nu fi fost inselata intr-un fel sau altul! Multe dintre noi ne dorim sa nu aflam niciodata ca ne-a inselat.
Cum sa fac sa ma afecteze din ce in ce mai putin?
Ne este util ca sufletul nostru sa cunoasca cine suntem, ce ne dorim pentru noi insine si pentru cei din jur. Sa fim constiente de propriile noastre nevoi si care sunt acele nevoi care ne ghideaza intr-o relatie. Si restul vine de la sine. Cand suntem suspicioase atragem spre noi informatii care ne hranesc suspiciunile pentru ca asta si vrem! Este ideal sa avem puterea sa spunem "stop" suspiciunilor sau relatiei. Dar cel mai corect este sa spunem stop suspiciunilor insa nu inainte de a descoperi de unde se nasc ele: din neincredere in celalalt, in noi, din propria nostra instabilitate relationala.
"Daca a facut-o o data, sigur o va face si a doua oara"?
Putin probabil, dar depinde de motivatia lui! Daca el se scuza cu "asta sunt eu" sau "astia sunt barbatii", se va intampla si a doua si a treia oara, pentru ca asa gandeste el. Dar este util sa existe un echilibru sau o flexibilitate a lor in gandire, o negociere in relatie. Sa simta ca este nevoie de el! Uneori in cuplu se intampla sa se vorbeasca limbi diferite: el sa nu o iubeasca, iar ea sa nu poata trai fara el, de aceea trebuie rezolvata aceasta nesincronizare. Noi avem nevoie si de pasiune, nu doar de iubire!
Care sunt principalele motive pentru care insala un barbat?
Barbatii pot iubi si insela in acelasi timp pentru ca vor, isi doresc senzatii tari, vor sa isi demonstreze ca inca mai sunt pe val, cei mai tari. O femeie poate cocheta, poate atrage; barbatul in schimb, pentru a-si demonstra ca mai poate sa cucereasca este "obligatoriu" sa ajunga pana in dormitor. Din pacate pentru noi, asa isi confirma ei masculinitatea!