A gandi pozitiv, intr-o relatie inseamna a proiecta asteptari pozitive, atat in ceea ce te priveste, cat si in ceea ce il priveste pe celalalt. Acest lucru determina folosirea unei gandiri, a unui limbaj si a unor actiuni, intr-o maniera pozitiva. Sensul acestora este unul constructiv si nu distructiv.
Referitor la anumite cazuri si anumite cupluri, ma gandesc insa ca nu intotdeauna este constructiva o astfel de gandire, deoarece ar putea favoriza o "relaxare" comportamentala a partenerului. Acesta va spune in sinea sa: "Nu voi avea necazuri daca imi permit mai multe aventuri, deoarece partenera gandeste pozitiv, adica nu-si va face probleme si nu o voi pierde niciodata".
De cele mai multe ori, barbatii infideli se folosesc de acest mod de gandire, care de fapt reprezinta o gandire pozitiva din partea lor, referitor la "vanatoarea" neintrerupta nici macar de "pirostriile" casatoriei sau fidelitatii. Se poate remarca insa ca se sprijina pe gandirea pozitiva a partenerei, de cele mai multe ori.
Daca se intampla astfel, consecintele sunt nedorite pentru tine, motiv pentru care incerc sa te fac sa constientizezi situatia si sa te sfatuiesc cum trebuie sa procedezi ca sa o eviti pe cat posibil. Aceleasi sfaturi pot fi urmate si pentru prevenirea infidelitatii partenerului.
1. Incearca sa mentii sentimentul de iubire in timp
Elementele care pot mentine sentimentul de iubire sunt diferite pe parcursul timpului, permanent putand interveni unele noi, simultan cu disparitia altora mai vechi. Pe parcurs, sentimentul se poate modifica, in general in sens negativ si mai rar in sensul accentuarii. Acesta nu mai necesita acelasi fundament, ca la inceput. Anii trec, viata isi pune amprenta asupra ta si a lui... asupra relatiei...
Unii spun ca intervine obisnuinta. Intr-adevar, aceasta este "buruiana" care trebuie transformata. In acest sens, este important sa descoperi ceea ce este nou in gandirea si simtamintele partenerului, pentru a-i satisface aceste trebuinte, sa-i reactualizezi profilul afectiv-emotional pentru a descoperi cum anume il poti face sa se simta iubit si implinit alaturi de tine.
2. Incearca sa-i sustii partenerului respectul de sine
Aceasta actiune porneste de la faptul ca trebuintele se transforma in timp, sub incidenta mai multor factori, insa cele care trebuie tot timpul sustiunute de catre tine sunt legate de increderea si respectul de sine al partenerului tau. Iata ce este bine sa faci in acest sens:
- sa-l determini sa simta ca ai incredere in el;
- sa-i acorzi intelegere ori de cate ori este necesar;
- sa il admiri, prin cuvinte si gesturi;
- sa il aprobi direct si/sau indirect, dupa caz;
- sa il incurajezi in ceea ce crede el ca este bun.