Atractia interpersonala tine de mai multi factori care ne determina sa intram sau nu intr-o relatie. Printre acestia se afla atractia fizica, proximitatea, familiaritatea si asemanarea. Infatisarea fizica a unei persoane poate sa determine cat de mult este placuta de cei din jur sau din contra, respinsa. Infatisarea este un factor asupra caruia nu prea avem control, ceea ce face ca sa fie nedrept sa il folosim ca drept criteriu pentru a place sau nu pe cineva. Cateva studii efectuate arata importanta frumusetii fizice la prima intalnire cat si dupa aceea.
Unul dintre motivele pentru care frumusetea fizica este asa de importanta este acela ca reputatia noastra sociala si respectul de sine sunt sporite atunci cand suntem vazuti cu insotitori atragatori. Atat barbatii, cat si femeile sunt apreciati mai favorabil atunci cand au un partener sau un prieten aratos, decat atunci cand se afla in compania unei persoane neatractive. Reversul acestei situatii este faptul ca atat barbatii, cat si femeile sunt dezapreciati atunci cand sunt vazuti impreuna cu un strain, care este fizic mai aratos decat ei. Cu toate ca frumusetea fizica joaca un rol semnificativ, aceasta pare sa nu mai fie un criteriu asa de important atunci cand este vorba de alegerea unui partener permanent.
Un alt factor care intrevine in consolidarea relatiilor de prietenie este proximitatea. Persoanele care locuiesc aproape unele de altele au sanse mult mai mari de a devenii prietene decat cele care se afla la distante mai mari unele de altele. Proximitatea sustine relatia de prietenie, apropiind persoanele intre ele. Cauza pentru care proximitatea creeaza atractie pentru cineva este faptul ca stimuleaza familiaritatea. Cu cat stam mai aproape de o persoana, cu atat cresc sansele de a deveni prieteni cu acea persoana. Proximitatea si familiaritatea sunt cei mai buni factori care contribuie la stabilirea si mentinerea unei relatii de prietenie.
Studiile efectuate au mai aratat ca intre doi parteneri exista o serie de asemanari care contribuie la mentinerea relatiei. In acest caz, vorbim de similaritatea dintre cei doi parteneri in ceea ce priveste interesele pe care le au, nivelul social, varsta, studiile, frumusetea etc. S-a constatat ca in ceea ce priveste frumusetea fizica, oamenii cauta mai degraba parteneri mai putin frumosi pentru ca se asteapta sa fie respinsi de cineva mai frumos decat ei. Un barbat sau o femeie alege mai degraba sa aiba o relatie cu cineva care li se potriveste ca frumusete fizica.
Cu toate acestea, asemanarile de alta natura decat frumusetea fizica sunt mai importante de-a lungul relatiilor de durata. Partenerii care au o personalitate asemanatoare, care se aseamana in privinta preferintelor de petrecere a activitatilor zilnice, sau au aceleasi interese profesionale, au parte de mai multa apropiere, prietenie si satisfactii materiale decat in cazul partenerilor mai putin asemanatori. Dupa cum am vazut, exista mai multi factori care influenteaza posibilitatea de a ne simti atrasi de o persoana. Atractivitatea fizica, proximitatea, familiaritatea si asemanarile sunt cei mai importanti dintre acestia.