Paranormal: Fantoma din podul meu

Când ne-am mutat în casa bunicilor nu credeam în poveşti cu fantome sau alte prostii. Nici nu ne ardea de astfel de glume pentru că mama şi cu mine eram foarte supărate. Tata murise într-un accident de muncă, iar noi două am fost nevoite să ne mutăm în Ploieşti, pentru că nu ne mai permiteam să plătim chiria la Bucureşti. Părinţii mamei muriseră demult, iar casa lor stătuse nelocuită mai bine de 15 ani. Mama a tot încercat s-o închirieze, dar niciun chiriaş nu rezista mai mult de două luni acolo. Era un mister de ce, dar niciunul nu voia să mai stea.

Primele semne ciudate au apărut la câteva zile după ce ne-am mutat. Se tot auzeau zgomote înfundate venind de undeva de sus, şi în special noaptea. Când era linişte. Am tot zis că e din cauza vântului, că probabil o fi vreun gemuleţ de la pod spart şi noaptea se aude mai abitir, când bate vântul.

Totuşi zgomotele păreau să se înteţească şi să devină cumva articulate, aduceau mai degrabă cu nişte lucruri trântite, zgomote făcute de oameni. M-am urcat într-una din zile în pod, ca să văd ce e pe acolo. Vechituri, boarfe, mobile stricate. Nu ştiu cine şi de ce le păstra acolo. Ar fi fost suficient spaţiu pentru amenajarea unei camere, a unei mansarde. I-am cerut voie mamei să amenajez podul pentru mine, ca birou. Mă gândeam că atunci când voi termina arhitectura pot să-mi deschid acolo un atelier. Mama n-a avut nimic împotrivă, aşa că am început în fiecare zi să arunc câte ceva, să triez şi să debarasez spaţiul din pod.
 
În mod curios nu era niciun geam spart sau deschis acolo, deci încă nu dezlegasem misterul zgomotelor nocturne. Dar când am început să amenajez podul ele au încetat o vreme. Apoi, într-o noapte, se făcuse primăvară şi geamurile erau larg deschise ca să intre mirosul reavăn de pămân de afară, s-au trântit toate cu putere şi s-a stârnit un vânt ciudat în casă. Ne-am speriat. Mama a început să se roage şi să se închine, eu m-am apucat să iau geamurile la rând ca să le închid cum se cuvine. Totuşi se răvăşiseră lucrurile prin casă şi persista un curent ciudat şi un iz de vechi ca atunci când deschizi o încăpere de la subsol, neaerisită.

Mama a insistat în zilele următoare să cheme un preot şi să facă o sfinţire a casei. Omul a venit, şi de cum a intrat pe uşă s-a stârnit iar vântul ăla cu miros de pivniţă şi au început să zăngăne geamurile. Preotul a zis că e o casă bântuită şi că numai rugăciunile lui nu vor rezolva situaţia. Ne-a recomandat să întrăm în vorbă cu spiritul care bântuie casa şi să aflăm de ce e supărat.

Am crezut că-şi bate joc de noi. Cum să spună un preot aşa ceva? Apoi mama, care credea îniţial că la mijloc sunt ceva mesaje de la tata, mort prea devreme, a început să meargă pe la diverşi specialişti în spiritism care tratează cu lumea de dincolo. Personal mi s-a părut o prostie, până într-o zi când m-am trezit că uşa de la baie se trânteşte cu putere şi covoraşul se face sul în dreptul ei. De parcă cineva ar fi vrut să blocheze uşa. Tocmai ieşisem din cadă şi oglinda era aburită. Au apărut ca din senin nişte stropi pe oglindă care s-au prelins şi au format litera N. Nu, nu era ca în filme, cu degete invizibile care-ţi scriu mesaje de groază pe oglindă, iar eu nici n-aş fi remarcat litera aia dacă n-ar fi insistat mama că ăla e un N.

Până la urmă a chemat un spiritist şi a confirmat că stăm într-o casă bântuită. Şi ce-i de făcut? Ne-a recomandat să vedem cine cu litera N a stat cândva în casa asta. Mama şi-a amintit de un străbunic pe nume Nechifor. Omul murise în floarea vârstei, într-un mod necunoscut de familie. Pur şi simplu dispăruse de acasă şi corpul nu i-a fost găsit niciodată. Dar toată lumea a presupus că a murit.

Spiritistul ne-a spus că nu vom avea linişte până când nu-i găsim rămăşiţele şi că el crede că e foarte probabil să fie în casă de vreme ce aici se manifestă spiritul lui. Aşa că nu aveam decât să ne apucăm să sondăm pereţii sau subsolul, ne-am gândit noi. Până la urmă toate căutările s-au dovedit în zadar. Fantoma a apărut într-una din seri chiar în pod, acolo de unde se auzeau zgomotele ciudate când ne mutasem, şi în care eu îmi făcusem obiceiul de a petrece timpul încercând să-l amenajez ca atelier. Într-una din seri am încercat să mut un dulap dintr-un colţ al podului şi în timp ce mă sforţam singură am simţit cum toată greutatea dulapului dispare şi reuşesc să-l mut incredibil de uşor. De pe partea cealaltă un bărbat neras, îmbrăcat într-un cămeşoi din ăla ţărănesc alb, împingea la dulap alături de mine. Am ţipat şi am leşinat. Când m-am trezit eram în pat, cu capul bandajat, şi cu comprese reci pe frunte. Mama mi-a zis că îmi căzuse în cap un vas de ceramică de pe dulapul cu pricina şi că m-a găsit leşinată în pod.

Eu am dat fuga în pod ca să văd totuşi unde era dulapul. Era fix în aceeași poziţie în care mă ajutase fantoma să-l pun. În spatele lui, într-o firidă ascunsă până atunci de dulap, erau nişte unelte vechi înfăşurate într-un ştergar, la picioarele unui schelet.
 
Criminaliştii au conchis că e posibil să fi fost strămoşul nostru, şi au stabilit că moartea lui nu a fost naturală. Era normal de vreme ce fusese ascuns în pod. L-am înmormântat creştinește în cimitir, dar probabil nu vom şti niciodată cine şi de ce l-a omorât, şi cum a reuşit să-l ţină ascuns atâta vreme în podul casei lui. După înmormântare fantoma n-a mai apărut.

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redacţie@eva.ro.