Realitate
Uneori aceste situatii presupun calcul, plan, ratiune. Problemele de acest gen sunt destul de diverse si cele mai multe tin de realitatea sociala. Cumpararea unei case, achizitionarea unei mobile sau a alteia, distributia bugetelor familiei sunt probleme care tin de latura financiara, ele apartin realitatii si sunt date de existenta sumelor necesare. Atunci cand se implica situatia financiara ne situam in lumea realitatii si, implicit acestea presupun decizii. Deciziile de acest gen sunt luate in familii de diferite persoane, in care fiecare are un mod de organizare propriu.
Timpul este un alt aspect care tine de realitate. Aici vorbim de limitarea timpului de cele 24 de ore ale unei zile si de cele 7 zile si nopti din cadrul unei saptamani. In cele 24 de ore probabil ca exista necesitatea distribuirii activitatii intr-un anumit sens dar ora 9, de exemplu va ramane in acelasi moment si se va manifesta inevitabil atunci cand ea va aparea. Acest fapt odata acceptat devine un element de realitate si de situare in concretul social al persoanei respective.
Spatiul ca oras, ca si locuinta, spatiul biroului de munca sunt elemente de realitate. Aici ne situam in realitatea curenta. Existenta acestor spatii asigura prezenta noastra intr-un loc dat. Ele sunt ca atare si sunt elemente pe care nu le putem schimba, decat printr-un efort situat tot in planul realitatii.
Oamenii, in special vecinii, necunoscutii, persoanele cu care intram in contact exista in plan real. Existenta lor asigura posibilitatea ca societatea sa functioneze, sa existe, iar nevoile si dorintele noastre sa se raporteze la obiecte prin care toate acestea sa se poata situa.
In aceasta constructie a realitatii in care incerc sa va introduc, mai exista si alte obiecte - copaci, masini, caini comunitari, firme, magazine, computere, flori, pisici, etc. Toate formeaza o lume reala in care existam si in care reusim sa intram in contact cu ceilalti. Practic, aceasta realitate in sine nu exista niciodata ca atare pentru noi. Ea functioneaza ca un fundal pentru noi toti, in schimb in ea existam noi ca si fiinte, atat individual cat si in cuplu.
Aceasta realitate daca ar fi receptata si cautata ca atare, adica in mod obiectiv nu ar fi decat o lume de cauciuc in care nimic nu se poate intampla. Cautarea acestei realitati in sine, situarea cu orice pret intr-o obiectivitate nu poate decat sa ne contureze o imagine de obsesionalitate in care "perfectul", "adevarul", "in sinele lucrurilor" sa fie mereu cautate.
Tot aceasta realitate presupune atunci cand apar probleme multa ratiune si multa gandire. Ne gandim la oamenii de langa noi, ne gandim la probleme sau reusitele financiare, actionam in baza planurilor.
Totusi in aceasta realitate se introduce si o alta problema - ceea ce simtim cu adevarat, cea in care lucrurile pot sa fie negate ca atare. Sa mergem intr-o semirealitate. In aceasta semirealitate, realitatea nu dispare (daca ea ar disparea am vorbi despre psihoza), ci este acceptata ca si cadru, ca si existenta, iar noi ne putem manifesta asa cum simtim nevoia. Realitatea bruta, cea descrisa pana aici nu permite de cele mai multe ori acest lucru. Este ca si cum ai juca monopoly, aparent totul seamana cu realitatea financiara, dar este un joc, ne manifestam ca intr-un joc si in acelasi timp traim emotional senzatiile jocului in sine.
Similar se produce si cu timpul - avem uneori senzatia ca timpul nu conteaza, ca lucrurile pot sa fie eterne. Cand dormim visul se manifesta ca o asemenea eternitate. Visul este o forma de semirealitate aparte, in care starea de veghe este suspendata. Cand simtim stari speciale, ne raportam astfel la timp ca si cum ar fi semireal. Intram practic in acest joc al iesirii din realitate concomitent cu simtirea ramanerii noastre in ea. Oricui i se intampla sa simta ca timpul a trecut mai repede sau mai incet decat in mod real, iar singurul criteriu ramane ceea ce a simtit cu adevarat in acest interval.
Spatiul poate fi receptat in mod direct, locul de munca, parcul sau dormitorul ca niste zone in care se intampla ceva, insa exista uneori momente in care acest spatiu este refacut prin ceea ce simte o persoana. Un parc poate sa fie doar un loc de traversat, o trecere de pe o strada pe alta. In acest caz suntem in realitate asa cum este ea. Dar atunci cand in acest parc simtim o stare speciala, in care emotiile sunt foarte puternice - cei doi care se plimba de mana poate sa sune romantic la un moment dat. Insa, in aceste momente cei doi nu sunt in realitatea curenta, ci in semirealitatea indusa de propriile lor stari in care parcul joaca locul unui mediu, unui decor sau cadru de manifestare. Cand se intampla acest lucru asepctele legate de rational, cognitiv, gandire este de asteptat sa treaca pe un plan secund, iar in locul sau sa se manifeste cele legate de emotie, spontaneitate, dorinta, placere.
Jocul dintre realitate si semirealitate este foarte important pentru ca daca realitatea antreneaza in primul rand ganidrea, semirealitatea antreneaza simtirea, emotia, spontaneitatea. Cei doi sunt intr-un magazin si vor sa isi cumpere mobila pentru viitoarea locuinta, poate ca ceea ce este necesar acum este legat de calcule, metri, kilograme sau alte numere. Cei doi s-au plimbat, se simt atrasi unul de celelalt a inceput ploaia si sau refugiat intr-un magazin, nu vor sa isi cumpere ceva. Este un joc al semirealitatii in care se gasesc "aici si acum", ca urmare pot sa puna pe primul plan ceea ce simt unul pentru celalalt, unul pentru ceea ce au in jur. Este un soi de "libertate" construita si determinata de absenta presiunii realitatii ca problema de rezolvat.
In mod normal, unicele noastre probleme de rezolvat tin de realitate. Cand problemele se muta de la realitate la semirealitate, la ceea ce simtim vorbim in special de nevroza, probleme de cuplu, disfunctii, tulburari, simptoame, etc. Dar aceste lucruri care tin de realitate de multe ori sunt investite suficient de puternic emotional pentru a fi mutate intr-un plan al dificultatilor. Spre exemplu, in aceasta situatie cumpararea unei mobile noi nu mai este o problema care tine de estetic si matematic, ci devine o modalitate de manifestare a emotiilor, geloziei, reprosurilor, intr-un cuvant de scoatere la lumina a ceea ce este simptom, suferinta, durere in acea persoana si in acel cuplu.
Posteaza comentariu