Paranormal: Blestemul care mi-a paralizat fiul

Toate mamele ştiu că blestemul părinţilor e cel mai grav pentru că se împlineşte, spun oamenii. Asta n-a împiedicat-o pe mama să mă blesteme şi să-mi distrugă viaţa pentru faptul că i-am nesocotit ultima dorinţă. Aceea de a o duce la groapă din casa ei.
 
Întotdeauna mama a iubit garsoniera aia nenorocită cu care se alesese după despărţirea de tata. Era într-un bloc oarecare din Pantelimon, nu avea nimic special, dar mama o aranjase cu sufletul ei şi pusese în ea tot ce-i mai rămăsese, după ce tata o părăsise pentru alta mai tânără, iar eu mă măritasem şi plecasem în casa socrilor.

Garsoniera mamei era sanctuarul ei. Acolo putea să-şi impună toate regulile pe care altfel nu reuşise să ni le inoculeze mie şi fratelui meu cât am fost copii. Strălucea de curăţenie la orice oră şi niciodaă nu găseai un fir de aţă în dezordine prin casă.

Înainte de a se îmbolnăvi, mama mi-a spus că acea garsonieră, care-i fusese cămin în ultimii zece de ani de viaţă, trebuie să fie şi capela ei. „Să nu cumva să mă duci la cea din cimitir. Vreau să ies cu picioarele înainte din casa mea. Să ştii că te blestem de dincolo de mormânt dacă nu faci asta!”, mi-a zis mama într-o duminică după amiaza, când am vizitat-o ca să luăm prânzul.

Eu cu Andy şi cu băiatul nostru Daniel aveam această regulă, măcar la două duminici să o vizităm pe mama, ca să nu se simtă singură. În general, relaţiile erau bune, chiar dacă nu foarte drăgăstoase. Eu şi mama n-am fost apropiate, din pricina diferenţelor de viziuni asupra vieţii. Nici după ce eu am devenit mamă nu am ajuns la părerile ei, prin urmare păstram relaţiile mamă-fiică, dar cu rezerve.
 
Ea şi tata s-au despărţit destul de târziu, aşa că eu şi fratele meu, fiind deja studenţi, nu am fost ceea ce se cheamă „copii traumatizaţi de divorţul părinţilor”. Aşa a fost să fie, amândoi ne-am văzut de studiile noastre, de cariere şi de viaţă după această despărţire. Ulterior tata a emigrat cu soţia lui, şi la câţiva ani l-a luat în Canada şi pe fratele meu. Aşa că am rămas singurul ajutor pentru mama.

Când mi-a zis că mă blesteamă i-am spus că exagerează, şi am trecut mai departe. După un timp, mama s-a îmbolnăvit. Avea 70 de ani şi boala a evoluat rapid. În ultimele săptămâni mi-a fost greu să tot fac naveta între job şi casa ei din Pantelimon, aşa că am adus-o să locuiască într-una dintre camerele libere din vila socrilor. Îmi era mai uşor să am grijă de ea, în plus, era monitorizată permanent de soacra mea, care era pensionară.
 
În ciuda condiţiilor bune, mama a închis ochii cu oful că nu e în patul ei.

După ce a murit, la nouă luni de zile, Daniel, băiatul nostru de 13 ani a avut un accident de maşină. De fapt de scuter. Era la nişte prieteni, s-a urcat pe scuterul unuia mai mare, probabil a fost teribilist şi a tăiat faţa unei dubiţe. Medicii spun că a avut noroc că a supravieţuit. El spune acum că noroc ar fi fost să moară. Pentru că e paralizat de la brâu în jos şi depinde în totalitate de noi. Când viaţa ar fi trebuit să-i dea tot ce e mai frumos, i-a luat picioarele.

Eu, ca mamă sunt distrusă, vă imaginaţi. Dar gândesc optimist. Ştiu că sunt oameni care au reuşit să aibă o viaţă împlinită şi din scaunul cu rotile. Şi am încredere că şi Daniel o să depăşească perioada asta de depresie în care se află chiar şi la un an după accident.

Însă eu nu pot să trec peste gândul că totul ni se trage de la blestemul mamei mele. Am tot auzit că e cel mai rău, dar nu ştiu dacă ea ar fi putut să aibă sufletul ăsta şi să lovească într-un copil. Şi mă mai întreb, dacă a fost aşa, oare se va opri aici, sau mă va urmări câte zile voi mai avea? Cum aş putea oare să scap de blestem?

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată.

Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redacţie@eva.ro.