Un brand de lux şi o celebră fabrică de porţelanuri au creat în 2013 o operă de artă

Desingerul german Tomas Maier şi-a dorit ca prin realizarea clutch-ului Bottega Veneta Knot să celebreze aniversarea de 250 de ani a Koenigliche Porzellan-Manufaktur (KPM). Pentru că anul acesta

Desingerul german Tomas Maier şi-a dorit ca prin realizarea clutch-ului Bottega Veneta Knot să celebreze aniversarea de 250 de ani a Koenigliche Porzellan-Manufaktur (KPM).

Pentru că anul acesta se apropie cu paşi repezi de sfârşit, m-am gândit să răscolesc un pic prin creaţiile lui mai deosebite… Şi uite aşa am dat peste această adevărată operă de artă din “lumea genţilor de lux” – este vorba despre clutch-ul Bottega Veneta Knot lansat în ediţie limitată. Respectiva geantă a fost creată pentru a celebra aniversarea de 250 de ani a celebrului brand de porţelanuri Koenigliche Porzellan-Manufaktur.

“Am decis să lucrăm cu KPM deoarece, la fel ca Bottega Veneta, pun accentul pe tradiţie, calitate şi inovaţie.

Şi, pentru a onora cea de a 250-a aniversare, am vrut să scoatem în evidenţă acest porţelan deosebit într-un mod în care poate nimeni nu se aştepta, demonstrând în acest fel abilităţile de artizani ale celor două mărci - KPM şi Bottega Veneta”, a precizat cu ocazia lansării respectivei genţi, dar şi a unei colecţii de bijuterii, Tomas Maier, desingerul german, care este directorul de creaţie al brandului de lux italian Bottega Veneta din anul 2001. De când el lucrează aici, firma de modă italiană a devenit una dintre cele mai luxoase din lume.

Gentuţa Knot este în culoarea bronzului (bronz Ayers) şi are un medalion de porţelan cu doi îngeri în relief aplicat pe ambele părţi ale genţii.

Medalionul a fost creat exclusiv pentru această colecţie Bottega Veneta, fiind fabricat din Oro Bruciato. Cadrul şi închiderea au fost împodobite cu sticlă colorată, tăiată manual, astfel încât să semene cu pietrele preţioase. Fiecare geantă fabricată este numerotată şi are o plăcuţă de argint cu inscripţia “250th Aniversary KPM”.  Ea a fost una din piesele de rezistenţă ale colecţiei de toamnă-iarnă ale brandului italian. Bottega Veneta colaborează încă din 2008 cu KPM, care este una dintre cele mai prestigioase şi vechi fabrici de porţelanuri din Europa.
Conform site-ului www.bottegaveneta.com, gentuţa cu celebrul medalion de porţelan costă 3.500 de euro.
Mai jos puteţi vedea şi alte clutch-uri Bottega Veneta, ele nelipsind nici din prezentarea colecţiei de primăvară 2014.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod