Otilia Flonta este directorul companiei Ana Rinaldi Design. Are 33 deani, un baietel de doua luni, si este managerul cu cea mai puternicapersonalitate pe care l-am intalnit pana acum. Cand ne-a intampinat inapartamentul sau din jurul complexului Bucuresti Mall, purta un costumde training O'Neal si sapca. Parea de nerecunoscut, astfel imbracata. Peparcursul interviului si al sedintei foto am descoperit insa stilulinconfundabil al Otiliei si vestimentatia extravaganta abordata.
S-a nascut in Diosig, langa Oradea si, desi in copilarie si-a dorit sadevina astronaut iar in adolescenta aspira sa ajunga inginer silvic,a absolvit Facultatea de Drept iar in prezent are propria companie careproduce posete.
"Am inceput sa lucrez in domeniul vanzarilor imediat dupa '89. La 25 deani eram directorul comercial al companiei Argan, din Oradea.
"Chiar daca ani de zile m-am trezit la ora sase, nu pot sa spun cam-am sacrificat pentru cariera mea. Intotdeauna am facut lucruri caremi-au placut si m-au atras. La compania mea, spre exemplu, ma ocup si deaprovizionare, si de desfacere, productie si creatie. Si pentru ca m-ainteresat marochinaria, in 1998 am infiintat Asociatia Producatorilorde Inaltaminte si Marochinarie din Romania. La fel s-a intamplat sicu copilul. Nu l-am privit ca pe un sacrificiu si nici un moment nuam considerat ca daca raman insarcinata si devin mamica trebuie sarenunt la afacere sau la stilul meu de viata. Am considerat doar caeste timpul sa fiu si mama. Iar acum, cand baietelul meu are deja doualuni, sunt convinsa ca afirmatia
Otilia si-a inceput afacerea cu 20.000$. A stiut ca daca isiplateste angajatii si furnizorii la timp si produce atat cat se vinde,reuseste. "Cand iti place ce faci si te ocupi personal de afacerea ta,stii exact cat produci si cat vinzi, pentru ca stii ce model prinde, caree ritmul vanzarilor si nu ai cum sa gresesti" spune Otilia, apreciindca succesul ei se datoreaza culorilor pe care le-a folosit in designulposetelor.
"Desi, dupa un studiu realizat in Occident, femeile de afara au inmedie cate 15 posete, iar la noi cele care au trei sau peste trei suntexceptii, am hotarat sa introduc pe piata produse noi, colorate, si amavut succes. Anul trecut am vandut 8000 de genti. Ceea ce este destulde bine. Scopul meu in afaceri este sa castig 60.000 dolari pe an,suficient pentru a avea o viata linistita, in care imi pot permite ce-midoresc. Nu sunt genul de om care sa investeasca banii in case cu zecide camere. Imi place sa imi cumpar lucruri utile. Sa am patru vacantepe an si sa ma bucur de timpul liber, pentru ca sunt un om pasionatde moda, de jazz si o admiratoare a trupelor Iris si Cargo. Imi plachainele extravagante, foarte apropiate de stilul meu de viata, care sprefericirea mea, s-a mentinut acelasi: am afacerea mea, care imi placesi nu-mi ocupa tot timpul, pentru ca nu vreau sa-mi consum viata avandgrija investitiei. Imi place sa fiu mamica, dar in acelasi timp sa nurenunt la concertele preferate, la schi, la mersul pe role, windsurfsau la mountain bike", explica Otilia.