Murmur lansează colecția de vacanță „Holiday Edition”

Murmur a lansat prima colecție de vacanță ediție limitată, Holiday Edition. „Cum ar fi Murmur într-o vacanță pe Rivieră? Cum ar arăta piesele pe care femeia Murmur le-ar purta într-o atmosferă de relaxare și culoare? Acestea s-au numărat printre întrebările pe care ni le-am pus când am conceput ediția dedicată vacanței.”, spune Andreea Bădală, designer și fondator Murmur.
Colecția este constituită din câteva piese de bază destinate vacanței, fără a se rezuma doar la plajă, printre care se regăsesc pantaloni scurți care pot fi deschiși rapid printr-un singur gest de deznodare, topuri de mătase cu bretele multiple care pot fi purtate în mai multe moduri, topuri din satin până în talie cu print-ul specific colecției, orhideea. Kimono-urile vin ca o propunere de piesă clasică de vară, ce poate fi foarte ușor purtată în contexte diferite, întinsă sub o umbrelă pe plajă sau împreună cu o curea-corseletă, ca rochie în sine. Piesele au fost gândite în culori gurmande, luminoase, iar print-ul viu și relaxat.

„Ediția limitată de vacanță este o dedicație pe care noi o facem clientelor noastre directe din toată lumea.
Sunt genul de piese pe care le vezi azi și vrei să le ai tot azi, de aceea am gândit-o astfel încât, de la momentul lansării, clientele să o poată vedea și achiziționa online.”
, spune Andreea.
Ediția limitată de vacanță va fi disponibilă începând cu 26 iunie în showroom-ul MURMUR din Strada Icoanei nr. 75A, București, online pe www.murmurstore.com și în magazinul partener Victoria 46 din Băneasa Shopping City.

Colecția de vacanță a fost lansată marți, 20 iunie, într-un mod inedit, în cadrul evenimentului Murmur Hotel la Grand Hotel Continental. Invitații au avut rol de voyeuri și au experimentat Universul Murmur prin cele trei povești desfășurate în camerele hotelului.
Relaxarea de vară, senzualitatea, joaca și eleganța au reprezentat atmosfera din fiecare cameră, creată de personajele îmbrăcate în piese Murmur.

Murmur a fost lansat în anul 2011 ca un concept unic de prêt-à-porter cu influențe retro, care integrează elemente surprinzătoare de lenjerie, adaptate într-un mod inovator și feminin în piese purtabile, de zi sau seară. Încă de la început, brandul s-a bucurat de atenția presei internaționale, piesele Murmur apărând în publicații precum Vogue UK, India, Olanda și Spania, Elle UK, Paper și Brides Magazine. Vedete consacrate precum Katy Perry, Madonna, Kylie Jenner, Beyonce, Lady Gaga și Britney Spears au ales să poarte produse Murmur pentru proiecte renumite sau în cadrul aparițiilor publice.
Pe plan internațional, piesele Murmur pot fi găsite în magazine selecționate din principalele orașe ale lumii, începând cu Paris, München, Amsterdam,  Moscova și până în Dubai, Tokyo, New York sau Los Angeles.

Pentru mai multe detalii:  Andra Schuler, e-mail: andra@murmur.ro  telefon: 0726 581 808

Credite campanie fotografie:

Fotografie | Mihai Bumbu
Modele | Ada și Mălina | One Models
Make-up | Alexandra Crăescu
Hairstyling | Claudiu Sârghe


Credite eveniment:

Concept: Murmur, Dăescu Borțun Olteanu, Attila Kim, Bogdan Ciocodeică
Organizare: Murmur, Mădălina Ivașcu, Dăescu Borțun Olteanu
Event Design: Attila Kim, Bogdan Ciocodeică
Styling: Andreea Bădală, Magearu Vincentiu
Fotografie: Will Sterns, George Pruteanu, George Sandu, Ioana Enescu
Modele:  One Models
Make-up:  Alexandra Crăescu
Hairstyling: Claudiu Sârghe
Locație: Grand Hotel Continental
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod