Asa cum era de asteptat, fiecare casa de moda sau creator se intrece pe sine in incercarea de a alcatui o colectie vestimentara care sa acopere o paleta cat mai larga de dorinte. Acum a venit randul celor de la Esprit sa-si etaleze creatiile pe care le-au gandit pentru primavara anului 2008.
Facand o comparatie cu propunerile celorlalti creatori in materie de vestimentatie, dar si de accesorii, se poate observa o tendinta de revigorare a modei din anii trecuti. Acest lucru este prezent si in colectia "Women Casual" de la Esprit, care propune pentru aceasta primavara o combinatie a influentelor din colectiile sezoanelor trecute, imbinate cu o serie de elemente futuriste, electrizante, foarte la moda in aceasta perioada.
Din colectie nu lipsesc contrastele puternice in croieli arhitecturale, dar si detaliile oversize, o tinuta perfecta de oras. Pentru ca la inceput aminteam de creatiile din anii trecuti, trebuie precizat ca s-au pastrat piesele vestimentare in stilul hippie, cu forme geometrice, cu buline sau dungi combinate.
Ca si culori, Esprit iti propune o paleta de tonuri de kaki, verde, crem sau gri. Insa nu trebuie sa neglijezi culorile elementare ale acestei primaveri, cum sunt albul-fum sau argintiul, care, combinate cu nuante de albastru cobalt, rosu si negru intens, "creeaza efecte luminoase si iti dau un aer avangardist", asa cum declara reprezentantii firmei.
In aceeasi idee, noua linie Esprit Women Collection pastreaza in linii mari tendintele retro din anii '70 si '80. Aici se vor regasi, cu siguranta, mansetele inalte, manecile largi si cingatorile. Acestea din urma au rolul de a defini tinuta si de a pune in evidenta talia si soldurile, creand astfel o imagine feminina si senzuala.
O alta propunere a celor de la Esprit este stilul baby-doll. Cele mai cautate produse ale acestui gen sunt pantalonii slim si jachetele care, prin combinarea diverselor lungimi si volume, reusesc sa creeze impresia unei imagini neglijente, dar studiate in acelasi timp. Totusi, sa-i dam Cezarului, ce-i al Cezarului: piesa de rezistenta a sezonului este rochia in stilul jucaus baby-doll, cu o croiala minimalista, foarte scurta.
Pentru a exprima feminitatea, linia EDC Women propune topuri voluminoase, care evidentiaza intr-un mod subtil o silueta perfecta. In plus, in aceasta colectie mai poti gasi bluze transparente, pulovere oversize crosetate sau stil hanorac, pantaloni scurti, tunici si jachete scurte.
Nici de aceasta data nu a fost lasat la o parte denimul. In functie de combinatia pe care o alegi, purtand denim poti fi eleganta, sexi sau sport. Pantaloni drepti in culori deschise - bleu si umbre de gri, vin sa completeze moda jeansilor inchisi la culoare.
Ca si culori, aceasta linie propune o variatie de tonuri, de la pasteluri pana la culorile stralucitoare ale stilului pop, iar negrul, albul, griul, maronul si bejul sunt culorile de baza ale intregului sezon.
Pentru a nu se simti scosi din ecuatie, Esprit propune doua linii vestimentare si pentru barbati. Daca vrei sa-i faci un cadou partenerului tau, ai posibilitatea sa alegi intre EDC by Esprit for Men si Esprit Casual for Men.
Pentru primavara, EDC Men prezinta o combinatie de stil dandy, sport retro, facand, de asemenea, apel si la cultura pop a anilor '80. Aceasta colectie reuseste sa obtina un look independent si cu atitudine, datorita culorilor vii, printurilor grafice si fotografice. De departe, vedetele acestei colectii sunt bluzoanele din bumbac sau nylon, pantalonii din denim cu taieturi slim-fit, toate acestea alcatuind un stil relaxat.
Aceasta a doua linie incearca, precum varianta pentru femei EDC by Esprit for Women, sa-si concentreze interesul pe silueta, de aceea obiectele vestimentare creeaza aspectul fizic perfect. Ideea acestei colectii a fost extrasa din vestimentatia docherilor din anii '60. Piesele care aduc originalitate sunt butonii, gulerele si mansetele in forme neobisnuite. Evident, nu lipseste omniprezentul denim, aici avand o imagine prespalata cu umbre profunde de indigo.
Colectia Esprit, intre trecut si viitor
Asa cum era de asteptat, fiecare casa de moda sau creator se intrece pe sine in incercarea de a alcatui o colectie vestimentara care sa acopere o paleta cat mai larga de dorinte.