Bijuteriile, esente de civilizatie

La inceputuri o "bijuterie" a insemnat o pietricica, un dinte de animal sau o bucatica de lemn purtata cu grija, de multe ori insotind omul de la nastere pana la moarte. Avea valoarea pe care oamenii i-o dadusera; paralelismele de culoare si asocierile de proprietati au fost primii pasi in investirea bijuteriei cu anume virtuti: apara de rani si boli sau dadea putere, facea sa rasara soarele si sa piara intunericul sau sa infranga animalele salbatice. Era timpul bijuteriei-talisman cu functie protectoare. Afla mai multe despre rolul bijuteriei de-a lungul timpului de la Cristina Turnagiu Dragna, jurnalist si consultant de imagine.

Cu vremea, "bijuteriile" au mai capatat o caracteristica: valoarea de rang, sustinuta de dreptul de a purta anumite insemne, ceea ce a facut din bujuterii "podoabe de rang". Erau purtate de seful comunitatii, de vraci, de persoana cea mai in varsta sau de razboinici. Pozitia sociala era marcata de podoabe, functie pastrata pana in zilele noastre, fie ca a fost vorba de coroanele de pene ale sefilor de trib, colanele din metale pretioase ale regilor, inelele cu sigilii sau blazoane ale familiilor dinastice, coroanele imparatilor sau tiarele printeselor.

Ulterior bijuteriile au inceput sa primeasca inclinatii estetice iar celor doua functii existente le-a fost adaugat rolul de infrumusetare. De aici in colo, bijuteriile aveau un mesaj bine definit: trebuiau sa placa, sa acompanieze, sa impresioneze.

Femeile, structural mai emotive, au fost dintotdeauna tentate sa tezaurizeze, sa investeasca emotional intr-o bijuterie, accentuand valoarea monetara a acesteia prin valoarea data de momentele importante.

Timpul, nu numai ca a extins, ci chiar a confirmat locul privilegiat castigat de functia estetica, in asa masura incat putem vorbi, o data cu cel de-al doilea razboi mondial, perioadele Art Nouveau si Art Deco, de o totala estetizare a bujuteriilor. Este perioada in care, cu grija nemasurata pentru echilibrul formei, perfectiunea liniei, stil si armonie sunt introduse bijuteriile-obiecte de arta.

In anii '30 o inclinare spre rigurozitate si formele geometrice precum si spre utilizarea aproape in exclusivitate a diamantului dau bijuteriilor un aer clasic, sculptural si epurat, in timp ce inaintand spre anii '40 sa intalnim tot mai des bijuteriile policrome, mari, cu influente orientale, indiene, negre si egiptene. In anii '50, podoabele aveau deja valoare strict decorativa, imbinari indrazneate de riguros si romantic, eclipsand celelalte functii. Bijuteriile ajung sa primeasca apelativul de "accesorii", sa constituie uneori chiar obiecte de vestimentatie, sa devina bijuterii-costum.

Incepand cu anii '60, pentru creatia de bjuterii au inceput sa fie acceptate combinatii spectaculoase, uneori socante de metale, cristale, pene, pietre, sticla, lemn, plastic sau sfoara. Formele sunt total eliberate de rigori si standarde, culorile au explodat intr-un imens curcubeu, liniile sunt indraznete.

Istoria bijuteriilor confirma faptul ca "valoarea" si "pretiozitatea", cele doua concepte care au intregit "viata" bijuteriilor, au evoluat permanent, ambele fiind incarcate cu semnificatiile pe care oameni le-au atribuit acestora. Pretiozitatea unui obiect de podoaba nu sta in valoarea materialului din care este produs ci in valoarea/valorile cu care oamenii il investesc. Astfel, nu vom sti niciodata ce este mai pretios: un sceptru cu diamante, un inel de logodna sau o pietricica de rau.