Nu ne punem steag la geam și nici nu agățăm unul la mașină. Am fost de două ori în viață la parada militară: prima dată pentru copil și a doua oară pentru mamaia, Dumnezeu s-o ierte!, că a vrut să vadă și ea o ”paradă d-aia” dacă tot o adusesem eu la București să vadă că am unde sta, unde găti, unde dormi. Voi povesti într-un episod următor cum a ieșit acest circ oltenesc.
Anul acesta, ne-am raportat la 1 Decembrie ca la orice altă zi.
Am mai ascultat un radio, ne-am mai uitat la un TV, parcă ne-a prins un pic mândria și pe noi. Dar, așa cum v-am zis, la noi mândria și foamea sunt pe același raft în magazia creierului, așa că prima zi din decembrie a coincis cu momentul în care noi ar fi trebuit să facem aprovizionarea generală. Aprovizionare generală înseamnă, la noi, momentul în care te duci la cumpărături cu listele organizate, umpli două cărucioare și, deci, o mașină. Pentru că noi mâncăm! Noi chiar mâncăm! Amândoi!
Partea care începe să fie proastă (pentru că până acum mă bucuram de ea) e că amândoi și gătim! Aproape că nu se mai odihnește bucătăria, nu știu cum să vă zic. Aproape că permanent e unul dintre noi care mai meșterește la ceva: măcar o bruschetă dacă nu o tocăniță. Gătim pe rând și consumăm amândoi! Mama râde de noi când ne aude că am fost la cumpărături: ”Iar? Ce-ați mai luat?”. Bine, mă întreabă și cât am cheltuit și mereu se necăjește - e convinsă că am mâncat o garsonieră în centru până acum. Mă rog, și eu tind să-i dau dreptate… măcar una ”central, adiacent Centru Civic, 5 minute de Unirii, metrou la scară, Popești-Leordeni” și tot am mâncat.
Ne-a venit rândul abia după Ziua Națională să mergem la aprovizionare. Încă nu apucaseră comercianții să strângă steagurile, așa că magazinele erau un amestec de patriotism cu globulețe, brăduți și multă ciocolată.
Noi suntem foarte bine organizați la cumpărături.
Nu trecem de două ori prin același loc - unul are partea stângă și altul partea dreapta printre rafturi și urmărim lista. Eh, numai că la legume-fructe se mai întâmplă să ne abatem de la listă dacă e să vedem ceva frumos în plus sau dacă nu găsim unele chestii în cea mai bună formă. Așa s-a făcut că m-am trezit cu copilul că pune o pungă plină ochi cu vinete în căruciorul de cumpărături: ”Mi s-a făcut o poftă de salată de vinete de leșin! Am luat astea: VINETE SPANIA scria acolo, 5 lei și ceva”. Eu, cu o privire de mama lui Ștefan cel Mare, mai că nu l-am trimis înapoi numai cu un semn al pupilei. Mi-era silă să spăl aragazul. Eram într-o fază de lene masivă, iar când am văzut vinetele direct cu gândul la ce urmează după coacere m-am dus. Copilul, după ce s-a uitat bine la mine și mi-a citit dezamăgirea, a încercat să dreagă lucrurile:
- Hai, mami, stai liniștită, că sunt din Spania, dar sigur sunt culese de români, e ok! Nu trădăm țara!
Eh, l-am lăsat să creadă că sunt patrioată. E mai bine să crezi că ai o mamă patrioată, în loc să știi că ai una leneșă.