Poate nu mai sunt interesate de câte scaune a avut și ce culoare/textura au prezentat, câți ml de ciorbă au mâncat sau câte ore au dormit, dar preocupare există. Diferența e că acum se mută atenția pe alte lucruri, în feluri pe care nu le pot înțelege:
”Adolescenții nu trebuie să aibă alte preocupări în afara marelui examen de capacitate”
Nu contest, e un punct de cotitură, e primul lor mare examen, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să mai existe nimic pe lângă el. Viața nu e liniară: acum pregătim un examen, după care ne ocupăm de liceu, continuăm cu facultatea, iar la final ne luăm viitorul în piept. Viața are talentul de a ne servi șaorma cu de toate de când ne naștem până închidem ochii. Nu ne așteaptă niciodată să ne pregătim în liniște pentru ce credem că urmează, nu așteaptă să terminăm noi ce avem de făcut pentru a ne servi următorul eveniment. Viața ne ia de-a valma și adevărata virtute spre care ar trebui să tânjim cu toții este aceea de a face acest balet prin viață.
Și acum, serios vorbind, voi chiar ați avut numai examen în cap în anii premergători? În plus, pregătirea pentru examen nu stă numai în cunoștințele pe care copilul le acumulează, ci și în cum gestionează aceste lucruri într-un anumit interval de timp. Poți să ai în cap toate informațiile dintr-un domeniu, dar dacă nu ești capabil să sintetizezi într-un anumit interval de timp și te apuci să dai tot la un subiect, nu vei lua 10. Vei lua doar punctele aferente subiectului respectiv.
Cu o generație crescută în viteza acestor timpuri, obișnuită să primească totul imediat, care nu are deloc cultul răbdării, eu zic că ar trebui să-i pregătim, mai degrabă, pentru a-și evalua timpul. Copiii de azi nu pot aprecia cât înseamnă 5 minute, 10 minute, un sfert de oră.
”Nu le dăm chimicale/Îi lăsăm să mai copilărească”
Țineți minte cum era când erau mici, mici, mici bebeluși și aveau mirosul ăla de nedescris (după care, aș putea să bag mâna în foc, tânjim acum toate)? Țineți minte, nu? Eh, eu simt acum că nu m-am bucurat destul de mirosul ăla…
Nu cred că e un secret, dar am s-o zic la modul cel mai realist cu puțintă: mă, adolescenții put. Nu mai sunt niște copilași, gata! Și când simți asta, eu cred că tu, ca mamă, ești datoare să-i predai nu doar lecția apei și săpunului, că nu e de ajuns, ci și pe cea a antiperspirantului (nu zic și de parfum, că nu e obligatoriu). Chiar cred că datoria mamelor e să țină partea igienei. Băiatul meu vine de la școală și mi se plânge că mulți de la el din clasă miros a transpirație (transpirația asta ieșită din caruselul hormonal al vârstei bate toți dihorii de pe planetă, vă zic!).
Am mai discutat cu unele mame despre asta și sunt multe care consideră că puișorii sunt prea mici ca să pună chimicale pe ei. Se pot găsi și variante naturale, le-am zis, dar am aflat că au toată viața înainte pentru asta, să-i lăsăm să mai copilărească. Paradoxal e că mulți dintre cei care nu pun chimicale pe ei, bagă chimicale în ei - că nu se feresc de sucuri, energizante și alte produse a căror listă de ingrediente pare un subiect la testul de chimie.
”Adolescenții nu trebuie să aibă relații de cuplu”
Normal că nu! Altfel, nu le-ar mai sta capul la examenul ăla, nu-i așa? Despre acest aspect am mai vorbit în trecut. Eu nu sunt de acord cu interzicerea acestui lucru. Sigur, nu vorbim de cuplu în adevăratul sens al cuvântului, ci de îndrăgostirile acelea copilărești când ție îți plăcea de el și îi plăcea și lui de tine și erați amândoi fericiți, vă uitați unul la altul când vă intersectați în pauze și cam asta era tot. Cel mult, vă mai aruncați câte un bilețel cu vreo poezie ciungă compoziție proprie scrisă cu tot sufletul sau completai în oracol la colega și așteptai să vezi dacă va completa și el.
Sigur, acum curg râuri de mesaje text sau audio pentru că ei au telefoane, e altceva, dar mie aceste relații mi se par un exercițiu extrem de util pentru viitor.
Când ar fi momentul potrivit? După ce devin adulți și așteptăm de la ei direct căsătorie și nepoți? De unde să aibă habar cum e o relație? O să ne mire că nu le merge bine în căsnicie și sunt nefericiți și o să dăm vina pe ginere sau pe noră (care și ăia vor fi, probabil, tot copiii unor mame care au considerat că relațiile ar trebui să înceapă după ce ies pe servici).
Și mai sunt niște chestii pe care nu le înțeleg la mamele de fete, dar acolo nu am de ce să mă bag pentru că eu sunt mamă de băiat (deși - pentru rudele de la țară - sunt tot mamă de fată pentru că al meu tot cu părul lung e...)
Posteaza comentariu