Nu are sens să precizez că ușor nu e, nu-i așa? Asta cred că știe sau bănuiește toată lumea. Nu e deloc ușor. Am să vă povestesc, de acum încolo, aici pe eva.ro cum e să fii mamă divorțată în România.
Azi am să vă povestesc despre cele mai importante trei lucruri care m-au scos din minți în ultimii opt ani:
”Ai făcut tu ceva!”
Oamenii, din fire, sunt curioși. Motivul divorțului e ceva care le râcâie curiozitatea îngrozitor. De exemplu, de câte ori am spus cuiva că tata e mort, nu m-a întrebat nimeni de ce a murit. A murit, a murit, să fie sănătos, vorba aceea. Ei bine, când vine vorba despre divorț, oamenii vor să știe de ce: ”Aoleu, da` de ce?”.
Mai sunt și alții, mai eleganți, care pun problema altfel: ”Pot să te întreb de ce?”. E amuzant să fii atent la reacțiile lor atunci când răspunzi: ”Nu!”. Conversația se întrerupe și cu greu poate fi reluată.
Una peste alta, eu nu văd divorțul ca fiind ceva atât rău. E greu, e adevărat, dar de foarte multe ori s-ar putea să fie cel mai bun lucru care ți se poate întâmpla ție și copilului tău. Reacțiile de tipul ”Aoleu!” nu prea au ce să caute.
Divorțul este consecința sănătoasă a unei legături nesănătoase, care nu făcea bine nimănui. Iar unui copil îi dăunează de N ori mai mult o viață într-o familie în care nu mai există armonie și părinții sunt nefericiți, decât una în care părinții sunt separați și liniștiți.
Din păcate, mentalul colectiv duce divorțul în zona infidelității și curiozitatea vine din faptul că vor să știe care e cel care a călcat pe lângă.
”Vai, săracul copil! Crește fără tată!”
Prima oară când m-a șocat replica asta, că o mai auzisem de nenumărate ori înainte, era acum vreo doi ani, când o tipă al cărei soț era manager pe țară la nu știu ce mare firmă, călătorea tot timpul și venea acasă, în principiu, în weekenduri.
Și atunci când venea, evident, era obosit. Dar copilul meu, care mergea în weekend la tată, era cel demn de milă pentru că creștea fără tată.
În plus, există mulți tați care sunt prezenți în viața copilului doar fizic - există și ei în casă, mai trec prin sufragerie, cum ar veni. Așa că nu, un copil ai cărui părinți sunt divorțați nu crește chiar fără tată.
Și mai e ceva aici, dar despre asta am vorbit deja mai sus. Poate că uneori e mai bine pentru el să crească fără tată, nu credeți? Știți cazurile acelea horror în care tatăl e alcoolic și își bate soția de câte ori are ocazia sau face scandal sau și și(nu contează), iar ea rămâne lângă el strict din acest motiv - să nu stea copilul fără tată? Știți, nu? Ei bine, fix acolo e indicat să crească fără tată. Dar asta e altă poveste despre care vom vorbi cu alte ocazii.
Și angajatorii vor să-ți cunoască statutul și să știe cine stă cu copilul
În primul rând, este greu spre imposibil să ai un job normal, cu un program normal, în contextul în care nu ai pe lângă tine o bunică, o bonă sau orice alt om care să te ajute.
Cum nu am avut pe nimeni, am făcut un compromis pe plan profesional: joburi și jobulețe part time, colaborări, lucrat mult de acasă, astfel încât să pot, cât de cât, să fiu lângă copil. Chiar și după ce a mers la grădiniță, lucrurile tot complicate au rămas. Virozele nu te întreabă niciodată dacă ai timp de ele, știți și voi cum e.
Dar altceva voiam să vă spun. Am mers, la un moment dat, la un interviu de angajare. Avea copilul vreo trei ani și un pic și momentul în care am fost întrebată care îmi e starea civilă și le-am spus că sunt divorțată, am simțit cum s-a încheiat totul acolo. Am fost întrebată imediat câți ani are copilul (pomenisem de el înainte în discuție) și cine stă cu el.
- Și când se îmbolnăvește ce faci? m-a întrebat domnul.
- Îl las singur acasă și vin să muncesc pentru dumneavoastră, i-am zis.
Am stabilit rapid că nu putem colabora, ne-am strâns mâna cât de prietenește s-a putut și ne-am văzut de treabă.
Aveam tendința să spun că pe măsură ce copilul crește lucrurile devin mai ușoare.
Am realizat, în timp ce scriam acest text, că nu e așa. Nu devine nimic mai ușor. Sunt la fel de grele și la fel de complicate, dar te obișnuiești cu ele și nu mai par așa înfricoșătoare.