Nu are sens să precizez că ușor nu e, nu-i așa? Asta cred că știe sau bănuiește toată lumea. Nu e deloc ușor. Am să vă povestesc, de acum încolo, aici pe eva.ro cum e să fii mamă divorțată în România.
Azi am să vă povestesc despre cele mai importante trei lucruri care m-au scos din minți în ultimii opt ani:
”Ai făcut tu ceva!”
Oamenii, din fire, sunt curioși. Motivul divorțului e ceva care le râcâie curiozitatea îngrozitor. De exemplu, de câte ori am spus cuiva că tata e mort, nu m-a întrebat nimeni de ce a murit. A murit, a murit, să fie sănătos, vorba aceea. Ei bine, când vine vorba despre divorț, oamenii vor să știe de ce: ”Aoleu, da` de ce?”.
Mai sunt și alții, mai eleganți, care pun problema altfel: ”Pot să te întreb de ce?”. E amuzant să fii atent la reacțiile lor atunci când răspunzi: ”Nu!”. Conversația se întrerupe și cu greu poate fi reluată.
Una peste alta, eu nu văd divorțul ca fiind ceva atât rău. E greu, e adevărat, dar de foarte multe ori s-ar putea să fie cel mai bun lucru care ți se poate întâmpla ție și copilului tău. Reacțiile de tipul ”Aoleu!” nu prea au ce să caute.
Divorțul este consecința sănătoasă a unei legături nesănătoase, care nu făcea bine nimănui. Iar unui copil îi dăunează de N ori mai mult o viață într-o familie în care nu mai există armonie și părinții sunt nefericiți, decât una în care părinții sunt separați și liniștiți.
Din păcate, mentalul colectiv duce divorțul în zona infidelității și curiozitatea vine din faptul că vor să știe care e cel care a călcat pe lângă.
”Vai, săracul copil! Crește fără tată!”
Prima oară când m-a șocat replica asta, că o mai auzisem de nenumărate ori înainte, era acum vreo doi ani, când o tipă al cărei soț era manager pe țară la nu știu ce mare firmă, călătorea tot timpul și venea acasă, în principiu, în weekenduri.
Și atunci când venea, evident, era obosit. Dar copilul meu, care mergea în weekend la tată, era cel demn de milă pentru că creștea fără tată.
În plus, există mulți tați care sunt prezenți în viața copilului doar fizic - există și ei în casă, mai trec prin sufragerie, cum ar veni. Așa că nu, un copil ai cărui părinți sunt divorțați nu crește chiar fără tată.
Și mai e ceva aici, dar despre asta am vorbit deja mai sus. Poate că uneori e mai bine pentru el să crească fără tată, nu credeți? Știți cazurile acelea horror în care tatăl e alcoolic și își bate soția de câte ori are ocazia sau face scandal sau și și(nu contează), iar ea rămâne lângă el strict din acest motiv - să nu stea copilul fără tată? Știți, nu? Ei bine, fix acolo e indicat să crească fără tată. Dar asta e altă poveste despre care vom vorbi cu alte ocazii.
Și angajatorii vor să-ți cunoască statutul și să știe cine stă cu copilul
În primul rând, este greu spre imposibil să ai un job normal, cu un program normal, în contextul în care nu ai pe lângă tine o bunică, o bonă sau orice alt om care să te ajute.
Cum nu am avut pe nimeni, am făcut un compromis pe plan profesional: joburi și jobulețe part time, colaborări, lucrat mult de acasă, astfel încât să pot, cât de cât, să fiu lângă copil. Chiar și după ce a mers la grădiniță, lucrurile tot complicate au rămas. Virozele nu te întreabă niciodată dacă ai timp de ele, știți și voi cum e.
Dar altceva voiam să vă spun. Am mers, la un moment dat, la un interviu de angajare. Avea copilul vreo trei ani și un pic și momentul în care am fost întrebată care îmi e starea civilă și le-am spus că sunt divorțată, am simțit cum s-a încheiat totul acolo. Am fost întrebată imediat câți ani are copilul (pomenisem de el înainte în discuție) și cine stă cu el.
- Și când se îmbolnăvește ce faci? m-a întrebat domnul.
- Îl las singur acasă și vin să muncesc pentru dumneavoastră, i-am zis.
Am stabilit rapid că nu putem colabora, ne-am strâns mâna cât de prietenește s-a putut și ne-am văzut de treabă.
Aveam tendința să spun că pe măsură ce copilul crește lucrurile devin mai ușoare.
Am realizat, în timp ce scriam acest text, că nu e așa. Nu devine nimic mai ușor. Sunt la fel de grele și la fel de complicate, dar te obișnuiești cu ele și nu mai par așa înfricoșătoare.
Comentarii (13)
Sunt bărbat, soț, tata de băiat! Sunt pe punctul de a rupe căsnicia ! Nu inteleg de unde bravura asta și egoul și mândria asta de a creste un copil singura! Evident, unde este abuz ( substanțe, fizic, emoțional, financiar etc ) acolo tb o schimbare ( divorț, lege, consiliere etc). Însă, ca și femeie/mama ar trebui sa ne uitam și in propriul comportament sa vedem dacă nu cumva putem fi mai bune sau gândi diferit sau admite ca putem greși! Nu spun ca asta se întâmpla in general! In general mamele au o dragoste și o iubire de neegalat de către tati/ bărbați! Însă dpdv al copilului, lipsa tatălui ESTE O TRAUMA! Un tata/bărbat are și poate arăta o perspectiva diferită a vieții făta de mama/femeie! Uneori greșita uneori corecta! Lipsa tatălui din viața copilului IN MOMENTE CHEIE ale vieții familiei și copilului PRODUC TRAUME! Cum la fel de bine prezenta in mod negativ al tatălui ( ex. abuz) produce traume! Este f dezamăgitor sa vezi ca cineva BRAVEAZĂ ca de 3-5-7-10 ani un părinte nu are un partener ( celălalt părinte) alături la creșterea copilului! Mamele nu pot înțelege/concepe 100% prin ce trece copilul atât in copilărie/adolescenta și mai ales in viața adulta a copilului! Mamele/single parents pot spune “ da, am făcut tot ce am putut, cat am putut de bine” sa îmi cresc copilul/copiii. Însă asta nu înseamnă ca “da, copilul meu crescut singur e mai bine decât crescut de doi părinți “. Soția mea doarme cu băiatul in pat de la nastere ( are 6 ani acum), este extrem de posesiva cu copilul, naște scandaluri si certuri in fata copilului, îl izoleaza social, ii da de mâncare cu lingurita si la 6 ani, încă ii vorbește de alăptat , își tratează soțul ca pe un dușman chiar in fata copilului, refuza contactul cu familia apropiată ( unchi , mătuși, bunici, verișori etc). Sunt un bărbat care nu consuma nici o substanța vicioasa ( alcool, tutun, droguri etc), sunt f ok dpdv profesional, in deplinătatea facultăților mintale, multe vizite la psiholog, asistent social etc ( de unul singur) ca sa rezolv conflictul, de 5 ani de zile! Închei! E ok ca acest copil sa crească fără tata sau cu un tata absent păstrând circumstanțele de mai sus?!? Bravura asta o observ si la propria-mi soție! O mândrie ca poate sa îl crească singura “cum am făcut pana acum. Este copilul meu, eu l-am născut”. De menționat ca băiatul trage sa stea cu mine, sa petreacă timp cu mine etc însă mama este cea care crează fel de fel de scenarii ca acest lucru sa nu se întâmple sau sa se întâmple cat mai puțin. Este drept pt acest copil, BĂIAT, sa crească fără tata lângă el? Durerea e mult mai mare si povestea mult mai lunga! As fi curios de părerea doamnelor, mamelor in situația de mai sus si in general de TRAUMA copiilor care cresc fără un părinte ( in general tat). Mulțumesc
am patit si eu la un interviu sa fiu intrebata daca sunt casatorita, daca am copii si daca stau in chirie. i am raspuns la intrebari din cauza emotiilor, dupa ce am plecat am realizat ca ar fi trebuit sa refuz sa raspund. Bafta si numai intamplari frumoase in calea voastra. Numai bine :)
Eu cred ca e nevoie de mult curaj sa fi mama in general, iar nimic nu te poate pune feri de palme ale destinului. Am citit ca cineva te sfătuia sa fi stat măcar trei ani cu partnerul, ca sa “fi sigura” ca va fi un tata bun, însă asta nu e niciodată o garanție. Și din păcate socialetaea judeca femeile, cam orice ar face ele. Ca se mărita, ca nu se mărita, ca divorțează etc. O mama este întrebata la angajare despre cum va gestiona timpul cu copiii ei, in timp ce un bărbat nu primește aceasta întrebare (e vb de experiența personală aici), iar Așteptările societății rămân ca femeia tb sa preia cam toate îndatoririle creșterii copilului plus întreținerea gospodăriei. Nur cinstit, așa-i? Acum, pe timp de pandemie, mamele au mai fost și cocoșate de homeschooling, toate acestea in așteptarea ca le vor gestiona ca prin minune pe toate. Îți doresc mult curaj in continuare!
“Si l-a lasat inima sa te lase?” , rasuna si acum in mintea mea intrebarea unei “mamici happily married” la o petrecere de copii... Nu am stiut daca sa rad sau sa ma ridic sa plec. Da, viata de femeie divortata nu e deloc usoara, mai ales cu un copil mic . Si ne descurcam singure de cele mai multe ori si nu, nu vrem sa ne planga nimeni de mila!
Nu mi se pare un mare curaj sa fii o mama singura. Mai degraba mi se pare o usoara iresponsabilitate sa faci copil fara sa iti pui niste intrebari vitale inainte. Eu am fost crescuta de o mama singura si nu pot spune ca o admir deosenit, din moment ce am fost victima indirecta a alegerilor ei. Singurul meu sfat pt femeile care citesc acest articol e sa astepte minim 3 ani dupa ce intra intr-o relatie pana la a se arunca la o sarcina, pt ca dupa 3 ani se duc hormonii si ramane realitatea. Nu vreau sa demonizez barbatii nici sa infierez femeile, dar stindardul mamei singure mi se pare greu de dus si nedrept pt copil, basca pt mama
Eu am doi copii si stau acasa cu ei de dragul familiei desi vroiam sa reincep activitatea anul acesta in martie... Tocmai am aflat ca va venii la anul si al treilea si cu toate acestea nu ma inteleg cu sotul. Practic ma vad cu trei copii singura fiindca sotul considera ca o sotie-mama si a incheiat viata sociala si va trb sa stea acasa toata viata sa creasca copii.
Haha, cu situatia asta m-am confruntat si eu la un interviu, la un moment dat. Cati ani are copilul si cum se descurca cu scoala, cine il duce si cine-l aduce, m-a intrebat doamna de la HR. Cand I-am spus doamnei ca eu la actualul loc de munca am program flexibil pentru ca sunt parinte singur (am mintit, recunosc), am dat-o gata si colaborarea noastra s-a incheiat inainte de a incepe.
Si in Romania este ilegal sa te întrebe starea civila si alte chestii personale
In State este ilegal sa te întrebe ce vârsta ai sau starea civilă. De asemeni nu am întâlnit un american care sa își permită sa întrebe pe cineva fie femeie sau bărbat de ce a divorțat. Este considerat nepoliticos. Cred ca poporul roman încă are mentalități misogine și anume ca o femeie este valoroasa doar dacă este măritată, iar una singura sigur are o problema.
Eu sunt o viitoare mamica, singura! Si nu ma tem! O sa lupt pt copilul asta cat o sa pot. Toate mamicile ca tine, ca mine, sunt condamnate uneori de "barbati" cu o gandire imatura si care nu au nici cea mai mica idee de ceea ce inseamna responsabilitate. Din aceasta cauza Dumnezeu i-a lasat pe pamant barbati si nu femei, pt ca ei nu ar fi putut sa treaca prin asta.
Ma regasesc in aceasta relatare, nu in totalitate dar 90% cu siguranta. Am fost o femeie divortata cu copil mic de 2 ani, acum are aproape 16. Spun am fost deoarece m-am recasatorit. Da, intrebarea "cine a fost de vina?" sau "ai facut tu ceva!" imi suna foarte cunoscut, Intr-adevar sunt cazuri in care copilul e mai bine sa creasca fara tata (cel putin,cel biologic, in cazul meu) pentru ca ar fi fost cu siguranta toxic pentru copilul meu, toata educatia pe care i-am dat-o fiului meu, el ar fi facut-o praf, macar din ura lui pentru mine fiindca i-am stricat planurile cu amanta lui, ramanand insarcinata la momentul "inoportun".Cand copilul avea aproape 2 ani, dupa o cearta crunta, mi-am vazut viitorul al meu si al copilului meu alaturi de acel om, si am avut intelepciunea sa-i pun capat. Nu regret nicio clipa decizia din ziua aceea, si copilul meu este acum un adolescent adorabil, cu note bune la scoala, si ambitii sanatoase pentru viitor. Nu a fost usor, dar acest copil a fost si este motorul vietii mele, puterea mea de a infrunta viata, de a realiza foarte multe lucruri pe care nu le-as fi realizat alaturi de tatal lui biologic.Iar acum am noroc de un sot care imi iubeste copilul si fiul meu are un tata adevarat.
Draga prietena, Subiectul este incitant si in acelasi timp discriminatoriu pentru generatia mea. Nu fac parte din miscarea '' sufragetelor '' dar pentru ce in CV sunt 2 intrebari : divortata sau vaduva. . O femeie are de trecut prin purgatoriul intrebarilor cand este divortata, de ce ?, are un picior in minus,este insemnata, ce o deosebeste fata de alta femeie ? Eu cred ca curajul, este calitatea care o deosebeste si-i descurajeaza pe cei din jur. Atunci cand omit aceste raspunsuri,,reactia este si mai virulenta si parerea mea este ca aceste intrebari sa fie excluse,pentru ca sunt descriminatorii. Cu drag, Seara placuta,..
Ce funny e, ca sa nu spun ironic, faptul ca te-au întrebat cu cine sra copilul. Pe mine nu m-a întrebat nimeni cu cine sta copilul and m-am întors la munca, deși lucram amandoi in ture, iar de la 6 seara nu avea cine sa îmi ia copilul de la grădinița sau sa stea cu el când era bolnav. A fost principalul motiv pentru care nu am mai făcut unul. Însă in cazul tău, a fost una din întrebări , Ma îndoiesc, totuși, ca era de grija. Am fist crescută de o mama singura in timpul lui Ceaușescu și consider ca da, decât sa creasca intr-o relație toxica, mai bine sa creasca frumos, alături de un părinte singur. Nu îmi vine sa cred ca, in atâția ani, deși continuam sa ne plângem ca nu s-a schimbat nimic, totuși , nimic din mentalitatea noastră nu s-a schimbat.
Posteaza comentariu