Când plânge până se învinețește în creierii nopții, tu ești chioară de somn și nu vrea nici să mănânce, nici să stea în brațe, are scutecul curat, dar doar are chef să plângă, iar tu nu mai suporți nici să auzi ce zgomote face liniștea.
Când te aduce pe culmile disperării pentru că nu înțelegi ce are, de ce și cum poți rezolva asta, când nu mai știe ce e și ce nu e bine și ajungi să te îndoiești chiar și de cele
Când o noapte de somn legat ți se pare un lux pe care nu știi cum de ți l-ai permis ani de zile și nu l-ai apreciat.
Sau când râde după ce mănâncă și ești, în final, în culmea fericirii că poți să respiri, dar râsul îl face să regurgiteze și, brusc, ești toată numai vomă de bebeluș.
Când ajunge la diversificare și nu știi cum se începe: legume, fructe? Fructe, legume? Lapte, legume? Fructe, lapte? Autodiversificare sau diversificare? Mai mult sau mai puțin? Cât trebuie? Cum e corect? Care sunt primele alimente?
Când începi să te uiți cu milă la maică-ta pentru că a trecut deja prin toate astea (poate chiar de mai multe ori) și a ajuns la 50 și ceva de ani cu părul pe cap și cu mintea întreagă.
Când începe să plece de-a bușilea prin casă și te simți de parcă ai fi mama lui Superman.
Când pune singur mâna pe măr și duce la gură, iar tu faci zeci de poze cu acest moment de parcă tocmai a colonizat Marte.
Când cade ca lemnul și-și face botul țăndări și nu știi nici de unde iese tot sângele ăla, dar respiri ușurată că măcar dinții au rămas întregi.
Când îl păzești smiorcăit și febril și te gândești că e în zadar tot progresul omenirii dacă n-am fost capabili să inventăm dracului până acum o pastilă magică cu care să vindecăm orice, pe loc.
Când face primii pași, iar sufletul mamei face fâl-fâl și prinde aripi cu care ajunge în al nouălea cer.
Când începe să-și rupă genunchii după ce începe să-și perfecționeze pașii.
Când dă să scoată primele cuvinte și ai impresia că gata, ai copil mare, ești cam pe final cu treaba.
Când începe să mai stea pe la bunici de bunăvoie și nesilit de nimeni, deși îi e dor.
Când începe să accepte dorul și ți se pare asta cea mai mare dovadă de maturitate.
Când începe grădinița și e anxios, plânge cu sughițuri, dar îi bagi un fir de păr de-al tău în buzunar și îi spui că vei fi cu el toată ziua. Și el se liniștește!
Când vrea pe gard, pe lângă gard, peste gard și nu știi cum să faci să ajungi mai repede cu el acasă.
Când murdărește câte o mașină de rufe pe zi pentru că se tăvălește peste tot, desenează cu gem pe tricou, bagă mâinile și mânecile în ciorbă, își pune piure în cap și spaghete după urechi.
Când fiecare masă e o formă de distrugere a bucătăriei.
Când e casa plină permanent de jucării, pandișpan, fructe, capace, tacâmuri, șosete peste tot, tot, tot.
Când dai peste piese lego și în ciorbă pentru că au vrut și ele să mănânce.
Când aduce melci sau râme în casă și-i ascunde în pungi, ca să nu fugă, prin diverse colțuri (unde tu le vei descoperi foarte târziu).
Când mănâncă pământ pentru că și găinile fac asta.
Când sare în gard și-și rupe fața și te ții tare să ajungi la spital fără să pari impresionată în fața lui de gaura pe care o are deasupra nasului. Nici nu-l mai lași să se uite în jos ca să nu-și vadă sângele coagulat de pe față până pe vârful ghetelor și fugi cu el la urgență, direct pe intrarea ambulanțelor, cu domnul de la pază alergând după mașină.
Când îi ies dinții și e febril și plângăcios și tu ai și de lucru, lui îi e foame, dar nu vrea să mănânce nimic din cele 4 feluri pe care le-ai gătit, pe rând, de la începutul zilei și, efectiv, îți vine să te pui jos și să urli.
Când nu mai știi dacă ultimul duș fără grabă a fost acum 2 săptămâni, acum 3 luni, acum 5 ani sau poate nici nu există așa ceva, e doar ceva ce creierul tău a scornit din cauza oboselii.
Când singura formă pe care părul tău o cunoaște este încolăceala cu elastic.
Când face tantrum la cumpărături și sfârșești prin a fi luată chiar la înjurături de cei din jur că nu pui mâna să-i cârpești una ca să tacă.
Când îți dai seama că ai făcut 3 ani cu o pereche de pantaloni (și ăia de trening!) și asta doar pentru că nici nu te-ai gândit că ai nevoie și de alții.
Când uiți cum e să te dai cu ruj.
Când trec ani de zile de băut cafea rece la ore ciudate.
Când ajungi la un nivel al ignoranței în care poți să sfidezi oboseala cruntă și te ridici chiar și după 2 ore de somn/pe săptămână și încerci să fii ca nouă.
Când te grăbești ani de zile să termini jobul la ora fixă, să alergi spre grădiniță, să gătești în creierii nopții sau dimineața devreme ca să le ai pe toate gata la timp.
Când te bucuri că te ajută la prima curățenie sau când înțelege, într-un final, să nu mai înșire toate jucăriile și să nu mai rupă hârtii prin pat.
Când lista asta devine atât de lungă, încât - în loc să ne apucăm să le înșirăm pe toate - preferăm să mințim că nu știm când au crescut atât de mult.
Dar noi știm! Numai că nu vrem să spunem.
Posteaza comentariu