Erau convinși că animalele astea le-ar mânca mâncarea degeaba. Câinele era bun pentru pază, dar pentru că se credeau invincibili, ajunseseră la concluzia că ar ține degeaba unul, iar pisica era bună numai de prins șoareci. Iar cu șoarecii, ce să vezi?, că n-ai tot timpul șoareci prin casă. În fine, ei cred că sunt inventatorii metodei ”pisică împrumutată”, pentru că luau o pisică de prin vecini când aveau șoareci în pod.
Când eram eu măritată, fostul soț era pasionat de pești. Am ajuns, la un moment dat, să avem un acvariu de 500 de litri. Ceva sinistru, vă zic! Eu aveam coșmaruri cum se sparge ăla și inundăm tot blocul și pasajul de la Obor.
Când au venit bunicii mei în vizită, tataie a stat mult cu ochii la pești. A fost foarte interesat și de mâncarea lor, s-a uitat când i-am hrănit.
- Și apă nu le mai dai, că au ei acolo, ă?
- Da, tataie, doar mâncare le dau! O dată pe zi și scap!
În fine, a analizat fiecare pește, ne-a întrebat de când îi avem. Eu, plină de entuziasm că, în sfârșit, uite niște vietăți care îi plac lui tataie, dau și îl întreb:
- Îți place acvariul, tataie?
Tataie, Dumnezeu să-l ierte, s-a uitat cu milă la mine:
- Da, mă, taică, da` mâncaț voi pește d-acilea... peste 10 ani.
Ca să vedeți că am învățat și eu ceva de la tataie, azi am pus pisica la treabă!
Trebuie să am și eu un folos de pe urma ei, nu? Carne, nu. Lapte, nu. Ouă, nu. Măcar să facă și ea ceva în casa asta.
Am trimis-o să ia copilul de la școală:
Și l-a luat!
Adevărata poveste din spatele acestor imagini e așa: cât noi am fost plecați cu cortul, această gingașă ființă a fost la bunica, la țară. Așa a ajuns să nu mai suporte statul în casă, iar noi nu putem ieși pe ușă fără ea. A fost tragedie azi dimineață când a plecat copilul și ea a rămas.
Posteaza comentariu