Mai ţineţi minte explicaţiile de la început ale autorităţilor? Că ne închid în casă ca să nu se aglomereze spitalele? Uite-aşa ne-au ţinut două luni şi acum mai că ne-ar mai ţine una sau două.
Dar ştiu că trebuie mers înainte pentru că aşa nu se mai poate. Nu ne puteţi închide în case pentru totdeauna, oricare ar fi deznodământul.
Nu puteţi închide în case copiii cu dizabilităţi!
Dar aţi făcut-o fără regrete. După două luni de stat în casă abia aţi testat 1% din populaţia României.
E strigător la cer să privezi de servicii de recuperare bolnavii cronici sau persoanele cu dizabilităti. Ce fel de stat îşi omoară cetăţenii încet, în chinuri? Ce fel de stat suspendă dreptul la educaţie şi recuperare - cei mai mulți copii cu dizabilităţi făceau terapie în centre acreditate ca grădiniţe sau instituţii de învăţământ. Ce se va întâmpla după 15 mai în aceste centre nu se ştie... Cel mai probabil, nu vor fi deschise sau terapia pe care o vor oferi va fi mai puţină.
Tocmai aţi șters cu buretele luni şi ani de terapie din viaţa copiilor noştri!
Pentru că progresele în autism se construiesc zi după zi, săptămână după săptămână, iar pentru noi e tragic când copiii sunt răciţi şi lipsesc câteva zile sau o săptămână. Dar luni de zile de pauză? Aţi anulat tot ce am făcut noi în ani şi ani de zile.
Statul român ne ajută să pierdem lupta cu autismul.
Ştiti cum e cu autismul? E o luptă contracronometru, iar statul român ne ajută să pierdem această luptă. Acum copiii mei sunt cu adevărat invizibili pentru că terapia trebuie sa fie continuă.
Citește și: Sunt mama a trei copii autiști și am obosit să fiu acuzată că am fost inconștientă să-i aduc pe lume
Nu mai pot continua aşa. Nu mai pot continua să fac eforturi, să investesc în terapie și o mână de incompetenţi să vină iar peste două luni, un an să-şi bată joc de toată munca noastră. Nu mă înţelegeţi greşit, înţeleg nevoia de izolare, dar în timpul acesta aşteptam ca ei să fie responsabil să nu-mi vândă măşti la 6 lei bucata, să căutăm Euthyrox ca bezmeticii prin farmacii și multe altele.
Statul român a pus în pericol 56.000 de persoane instituţionalizate din România
Prin refuzul testării angajaţilor centrelor rezidenţiale, ale căminelor de bătrâni sau ale centrelor de ”recuperate” pentru persoane, copii si adulţi cu dizabilităţi, guvernanţii noştri s-au dovedit încă o dată incompentenţi. Pentru ei, vieţile celor vulnerabili nu au oricum valoare.
Pe 10 mai, cifrele arătau 928 de infectaţi din rândurile beneficiarilor centrelor, din care 98 au decedat. Pe ei cine îi plânge? Cine plânge după un adult cu handicap neuro-psihic?
Nu ştiu voi, dar eu una m-am săturat să mă mai bazez pe cineva. Pe stat, pe legi sau pe oameni...
Ştiţi ce am învăţat în 10 ani de autism alături de copiii mei ?
Că nimeni nu îi poate ajuta mai mult decât noi. Statului român nu i-a păsat niciodată. Terapeuţii vin şi pleacă, pentru majoritate este doar un job. Noi, părinţii, rămânem alături de copiii noştri oricâte zile am avea. Simt că nu mai pot avea încredere în nimeni, tocmai pentru că am avut de prea multe ori. Iar eu refuz să îmi mai pun speranţele în vreun om care să-mi ”salveze” copiii. Va fi ce a fost scris să fie şi asta e.
Poate vorbeşte oboseala din mine, dar aşa simt acum, pentru că dacă mă apuc să număr zilele de când copiii nu au interacţionat cu nimeni, în afară de noi, mă îngrozesc. Vă puteţi imagina cum este pentru ei, pentru cei care chiar nu înţeleg de ce stau tot în casă şi acasă ?
Statul român şi acest guvern ne-au distrus toate speranţele de mai bine pentru noi şi pentru copiii noştri.
Am auzit de oameni care își doresc să poată ieşi fără să mai scrie declaraţie că se duc să cumpere pâine. Își doresc să poată intra într-un magazin fără să stea la o coadă imensă. Își doresc să se plimbe pe străzi în orice oraş din ţara asta, cu copiii la soare, fără grija de a fi întrebați ce caută pe stradă. Eu nu vreau decât să fim lăsați să ne ducem copiii la terapie și să avem ce ne trebuie pentru asta - adică să fie centrele deschise! Cer prea mult?
Ne puteți urmări și pe pagina de Facebook ”Ieșirea din autism”.