Colaborarea sub numele "Examene cu Brio" marchează un efort unic de implicare socială cu misiunea de a sprijini în această perioadă dificilă și delicată, atât elevii și familiile acestora, cât și profesorii de Matematică și Limba Română, nevoiți în acest an de răscruce să apeleze la instrumente complementare școlii tradiționale, pentru a susține pregătirea în scopul examenelor.
Programul se desfășoară prin intermediul platformei digitale Brio®, care pune la dispoziția celor înscriși atât testarea, cât și evaluarea cunoștințelor la materiile de bază.
Înscrierea se realizează simplu, prin accesarea adresei online brio.ro/examenecubrio, care va fi disponibilă nelimitat, pe întreaga perioadă a calendarului de examene școlare 2020, inclusiv în a doua sesiune de examinare.
Brio® este avizat de Ministerul Educației și Cercetării, Sistemul de Testare Brio® fiind un produs științific conceput pe baza programei școlare din România, conceptualizat de o echipă de profesori și experți internaționali în testare și psihometrie, conduși de Dragoș Iliescu, Chief Scientist și fondator Brio®, doctor în psihologie, profesor universitar în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea București.
„Mai este foarte puțin timp până la susținerea examenelor de Evaluare Națională și Bac, astfel că recomandăm elevilor să se testeze cât mai repede cu BRIO pentru a vedea care sunt subiectele de materie pe care nu le stăpânesc încă, și să se concentreze pe învățarea lor, pentru a-și crește șansele la o notă bună. Primul test Brio îi va spune unui elev care este nivelul său actual, punctele tari și punctele slabe, dar și unde ar trebui să mai lucreze pentru a îndrepta lacunele identificate. La matematică, testele cuprind peste 20.000 de probleme care acoperă programa școlară, fără ca întrebările să se repete, chiar dacă un elev dorește să dea de zece ori același test. Testați-vă, ca să aflați unde trebuie să mai învățați! Testați-vă, fiindcă este un test digital la îndemână, pe care îl puteți da singuri și apoi discuta cu părinții voștri sau profesorii despre cum să vă îmbunătățiți șansele de trecere cu brio a examenelor!", recomandă profesorul Dragoș Iliescu.
Brio® este singura platforma digitală de soluții fundamentate științific pentru testare si evaluare școlară, destinată elevilor din clasele I -XII, părinților, educatorilor, școlilor și altor instituții implicate în actul educațional din România.
1. Programul este nelimitat cu privire la numărul de elevi înscriși.
Contact: office@brio.ro
Posteaza comentariu