Potrivit unui studiu, copiii care au o relație emoțională strânsă cu bunicii lor sunt mai puțin predispuși să se confrunte cu depresia. Din fericire, bunicii au multă iubire de oferit, uneori mai multă decât le-au oferit propriilor copii și există câteva motive pentru care se întâmplă acest lucru.
Numeroase persoane observă că bunicii sunt mult mai apropiați de nepoții lor decât au fost cu propriii copii atunci când aceștia erau mici. Iată de ce se întâmplă acest lucru:
Pe măsură ce îmbătrânesc, oamenii devin mai toleranți și mai maturi în gândire
Oamenii devin de obicei bunici după ce au trăit o viață întreagă presărată cu alegeri, victorii, realizări și dezamăgiri.
Prin urmare, după ce au învățat numeroase lecții de viață, tind să devină mai toleranți și mult mai deschiși în a dezvolta relații apropiate cu alte persoane, începând chiar cu nepoții lor.Bunicii au alte priorități
Când devii bunic, prioritățile tale se schimbă radical. Copiii sunt deja adulți și nu ești nevoit să te dai peste cap pentru a-i ajuta și a le organiza viața, așa cum se întâmpla când erau mici. De asemenea, ai mai mult timp la dispoziție odată cu pensionarea și poți folosi acest timp pentru a te dedica nepoților. Iar acest lucru era aproape imposibil în tinerețe, oricât de mult ți-ai fi dorit.
Bunicii nu sunt la fel de critici precum părinții
Copiii sunt foarte atașați de părinții lor pentru că trăiesc alături de ei și au o relație apropiată.
Cu toate acestea, părinții pot fi uneori foarte critici în relația cu copiii lor, ceea ce înseamnă că de-a lungul anilor apar frustrări de ambele părți. În schimb, bunicii sunt mult mai toleranți și nu au tendința de a-și critica sau pedepsi nepoții atunci când aceștia greșesc. Este cunoscut faptul că bunicii încearcă să le câștige afecțiunea nepoțeilor cu tot felul de bunătăți și atenții, iar părinții consideră de multe ori că bunicii îi răsfață prea mult pe cei mici.Bunicii pot face pentru nepoți ce nu au putut face pentru copiii lor
Atunci când devin bunici, oamenii pot face pentru nepoții lor ceea ce nu au avut șansa de a face pentru copii.
De asemenea, pot analiza ce au greșit din punct de vedere emoțional în relația cu copiii lor și se descurcă mai bine în relația cu nepoții. Își pot exprima iubirea pentru nepoți fără stresul, responsabilitățile și grijile unui părinte.Rolul de bunic este mai puțin complicat și stresant
Părinții sunt responsabili să le ofere copiilor lor tot ceea ce au nevoie pentru a deveni adulți responsabili, iar bunicii pot răsufla ușurați că nu trebuie să îndeplinească acest rol deloc simplu. Și rolul unui bunic este important, dar fără responsabilitățile cu care se confruntă un părinte. Rolul buncilor este mai mult acela de a le oferi nepoților suportul emoțional și îndrumarea de care au nevoie.
Și dragoste necondiționată, pe care adulții care au avut bunicii aproape în copilărie nu o vor uita niciodată.