Incendiile din Australia au schimbat complet zonele pe care le-au mistuit. Pe unde a trecut pârjolul, nimic nu mai seamănă cu ce era înainte.
Proporțiile dezastrului sunt impresionante: jumătate de miliard de animale au devenit victimele incendiilor din statul New South Wales, arată Universitatea din Sydney. Peste 3.000 de case au fost distruse sau afectate.
Peste 100 de focare continuă să devasteze suprafeţe întinse din Australia, iar autorităţile locale, citate de the Guardian, au anunțat că ploile şi temperaturile scăzute nu vor fi probabil suficiente pentru a stinge incendiile de vegetaţie.
Fumul de la incendiile din Australia este de aşteptat să facă cel puţin "un tur complet" în jurul lumii şi să revină deasupra ţării, au avertizat oamenii de ştiinţă de la NASA, citaţi de CNN.
Fumul de la incendiile din Australia "deteriorează mult calitatea aerului" în Noua Zeelandă. Fumul a ajuns şi în Noua Zeelandă, situată la mii de kilometri, iar gheţarii au căpătat o nuanţă de culoarea caramelului.
Efectele incendiilor devastatoare din Australia sunt copleșitoare. Bored Panda prezintă o serie de imagini impresionante care surprind "cicatricile" provocate de incendiile din Australia.
Posteaza comentariu