Care sunt pericolele parentingului neatent și ale părinților distrași de telefon și alte tehnologii?
Cercetările sugerează faptul că problema parentingului neatent este subapreciată. Este vorba despre dezvoltarea copiilor, însă nu cum te-ai aștepta. Pe lângă obsesia copiilor pentru ecrane, preocuparea ar trebui să fie îndreptată și către părinții acestora. Părinții au în prezent mai mult timp de petrecut cu copiii. În ciuda unei creșteri dramatice a procentului de femei în forța de muncă, mamele petrec mai mult timp având grijă de copiii lor decât o făceau mamele în 1960. Dar legătura dintre părinți și copii este din ce în ce mai scăzută. Părinții sunt prezenți constant în viața copiilor lor în mod fizic, dar mai puțin în mod emoțional.
Folosirea tehnologiei de către părinți nu reduce riscurile directe la care sunt supuși copiii. Dovezi substanțiale sugerează că multe lucruri de pe ecrane, în special cele care implică violență, dăunează creierului tânăr. Preșcolarii din zilele noastre petrec mai mult de patru ore pe zi în fața unui ecran. Din 1970, vârsta medie de folosire a unui ecran a trecut de la 4 ani la doar patru luni.
Unele dintre cele mai noi jocuri pe care le joacă copiii pe telefoane sau tablete pot fi mai periculoase decât vizualizarea videoclipurilor pe YouTube sau filmelor la televizor, deoarece acestea mimează comportamentul copiilor în jocurile normale. Cu toate acestea, nimeni nu contestă adevăratele pericole la care sunt expuși copiii mici în fața unui ecran. Timpul petrecut în fața unui ecran este timp care nu este petrecut în mod activ în explorarea lumii și în conexiune cu alte ființe.
Însă este surprinzător de mică atenția acordată utilizării ecranelor de căte părinți, care suferă de atenție continuu parțială. Noul stil de interacțiune parentală poate întrerupe un sistem de învățare emoțional vechi, al cărui semn distinct este reprezentat de comunicarea receptivă, baza majorității învățăturilor umane.
Experții în dezvoltarea copilului denumesc sistemul de semnalizare dintre adulți și copii drept o comunicare de servă și retur, un duet conversațional. Modelele vocale pe care le adoptă părinții în timpul schimburilor conversaționale cu sugarii și copiii mici sunt marcate de o tonalitate mai înaltă, de o gramatică simplificată și de un entuziasm exagerat. Un studiu a arătat că sugarii expuși acestui stil de vorbire interactiv și emoțional, la vârsta de 11 și 14 luni, cunoșteau de două ori mai multe cuvinte până la vârsta de 2 ani față de cei care nu au avut parte de acest stil de vorbire.
Dezvoltarea copiilor este relațională, limba fiind cel mai bun predictor al realizărilor școlare, iar cheia pentru abilitățile lingvistice puternice este reprezentată de conversații fluente între copii și adulți. Prin urmare, apare o problemă atunci când sistemul de reacție emoțională pentru adulți și copii este întrerupt, de exemplu printr-un mesaj sau o verificare rapidă a contului de Instagram. Un economist a remarcat o creștere a leziunilor copiilor, pe măsură ce smartphone-urile au început să devină mai prezente în viața oamenilor. Aceste constatări au atras atenția presei cu privire la pericolele fizice, însă care este impactul asupra dezvoltării cognitive a copiilor? Copiii nu pot să învețe atunci când părinții întrerup fluxul de conversații prin folosirea telefoanelor mobile.
Nu a fost niciodată ușor să fie echilibrate nevoile adulților și cele ale copiilor, iar copiii nu reprezintă centrul neclintit al atenției părinților. În unele privințe, timpul petrecut în fața ecranelor de către copii nu este foarte diferit de modalitățile prin care părinții au încercat să-și țină copiii ocupați de-a lungul timpului.
Lipsa ocazională de atenție parentală nu este catastrofică, însă distragerea cronică este altceva. Utilizarea de smartphone-uri a fost asociată cu un semn similar al dependenței. Adulții distrași devin nervoși atunci când le este întreruptă folosirea telefonului. Un părinte obsedat de ecrane se poate enerva mai rapid decât un părinte implicat, presupunând că un copil încearcă să îl manipuleze când, de fapt, cel mic doar vrea atenție. În prezent însă a crescut îngrijirea imprevizibilă, aceasta fiind guvernată de semnalele sonore alte telefoanelor inteligente. Poate că cel mai rău model de pareting este cel în care părinții sunt prezenți fizic, blocându-le astfel autonomia copiilor, dar în același timp sunt absenți emoțional.
Rezolvarea acestei probleme nu este ușoară. Și mulți copii cu vârste fragede care urmează programe de învățare sunt supuși unei educații în care lecțiile sunt structurate astfel încât profesorii să fie cei care vorbesc în mare parte. În astfel de medii, copiii au puține oportunități de conversație spontană.
Posteaza comentariu