De ce o mamă i-a permis fiicei ei să lovească un alt copil

În momentul în care părinții își educă copiii pentru o viitoare viață de adult, îi învață pe aceștia să nu lovească alți copii printre altele. Însă lucrurile nu sunt atât de simple precum par când vine vorba de creșterea și educarea unui copil. Iată de ce i-a permis o mamă fiicei ei să lovească un alt copil!

Care este motivul pentru care o mamă i-a permis fiicei ei să lovească un copil


O fetiță din Statele Unite mergea pe drumul spre casă cu mama sa, când i-a destăinuit acesteia că a fost agresată la școală. Mama acesteia s-a gândit prima dată că poate cea mică a auzit prea des despre bullying la școală în ultima perioadă și nu îi venea să creadă că fata ei independentă ar putea fi hărțuită. Se gândea că oricum copiii au tendința de a fi dramatici, până când cea mică a început să îi spună că niște băieți au alergat-o pe terenul de joacă de la școală.

Mama i-a spus fetiței să nu se mai joace cu acei copii dacă o deranjează, iar discuția s-a încheiat.
La cină, discuția a fost redeschisă. Era acel moment în care mama și fiica povesteau cum și-au petrecut ziua, până când a venit rândul celei mici. Aceasta a spus încet că niște băieți au hărțuit-o. Având în vedere că era deja a doua oară când cea mică pomenea de acest lucru, mama a întrebat-o exact ce s-a întâmplat. Fetița a spus că niște băieți i-au lovit posteriorul pe terenul de joacă, iar atunci când le-a spus să se oprească, aceștia i-au zis că este grăsuță și au râs de ea.

Mama s-a enervat instant, însă nu a lăsat-o pe cea mică să vadă acest lucru și a întrebat-o ce a făcut mai departe.
Fetița a dezvăluit că i-a povestit profesorului, profesorul le-a spus să se oprească băieților, însă aceștia nu l-au ascultat.

Cu cât asculta mai mult, cu atât se enerva mai tare mama fetiței. Cea mică i-a arătat exact mamei ce au făcut băieții, adică o pipăiau fără acordul ei, însă nu avea cum să înțeleagă acest lucru, având în vedere că fetița avea 6 ani.

Mama a discutat cu ea despre cât de innaceptabil și necorespunzător a fost ceea ce au făcut băieții și a felicitat-o pentru că a făcut lucrul potrivit spunându-i profesorului. Însă cea mică și-a lăsat capul în jos și a spus că a doua zi se va ascunde de băieții aceia.

Însă mama a venit mai aproape de cea mică, i-a ridicat bărbia ca să o poată privi în ochi și i-a spus că nu îi va lăsa pe cei doi băieți să îi strice distracția.
Ei sunt cei care încalcă regulile. În plus, i-a spus că dacă mai fac același lucru și a doua zi, cea mică ar trebui să le spună "Luați mâinile de pe mine!", iar dacă nu se opresc, să îi spună profesorului. Dacă vor continua să o deranjeze, mama i-a spus fetiței că îi dă permisiunea să îi lovească. Iar dacă cea mică are probleme din această cauză, să îi spună profesorului să o sune pe mamă. Mama i-a explicat celei mici că există posibilitatea să ajungă în biroul directorului, însă s-a asigurat că cea mică știe că se poate apăra.

Băieții învață cum să se comporte de la părinți și de la ceea ce văd în jurul lor.
Nu este un comportament înnăscut ca atunci când o fată îi refuză să îi spună că este grăsuță sau urâtă. Acesta este un comportament învățat. Meseria fiecărei mamei și fiecărui tată este de a se asigura că cei mici primesc o educație adecvată. 
iulia-mirica