Iubirea, un sentiment gresit inteles?

De-a lungul a cateva decenii, am intuit ca iubirea nu este apreciata, ca este maltratata si chiar supusa unor acte de violenta de catre multi indragostiti - altfel spus, de catre oameni, asa ca tine si ca mine! Totul se petrece ca si cum fortele raului si ale violentei au coplesit pe cele ale binelui. De asemenea, am sentimentul ca iubirii i-a fost atribuita o misiune imposibila, respectiv aceea de a suplini toate pierderile, a umple toate golurile, a vindeca toate ranile, a compensa toate lipsurile si de a ne face sa uitam toate micile inconveniente ale vietii de zi cu zi - viata care consta atat in reusite, cat si in esecuri!

Sunt constient de faptul ca, prin asemenea afirmatii, voi surprinde cu siguranta pe multi, ii voi irita pe cei a caror viziune despre iubire este una idilica si romanesca si voi intari conceptia celor care considera ca dragostea este ceva cat se poate de banal, mult mai putin complicat decat ceea ce intentionez sa descriu in randurile urmatoare.

In primul rand, consider ca se impune realizarea unei distinctii intre iubire si alte versiuni ale acestui sentiment, acele pseudo-iubiri propuse de unii si, de asemenea, trebuie sa invatam ce inseamna respectul reciproc. In dragoste, a-l respecta pe celalalt inseamna a accepta ca-l iubesti, dar nu este vorba de iubirea aceea narcisista sau egocentrica, ci despre o dragoste caracterizata de bunavointa, incredere in sentimentele celuilalt si acceptarea defectelor inerente. Astfel, celor doi le va fi mult mai simplu sa se accepte si sa se respecte reciproc.

Atunci cand spun "dragostea fata de celalalt", vreau sa vorbesc de fapt despre daruirea dragostei catre cineva care impartaseste pentru noi acelasi sentiment. Nu ma refer la dragostea pe care o cautam in zadar la altii, nici la sentimentul acela pe care il confundam cu iubirea - cand de fapt incercam sa ne impunem unei anumite persoane - nici la cea pe care o primim, dar pentru care simtim ca ar trebui sa fim doar recunoscatori! Si cu atat mai putin, la acea situatie in care noi iubim si speram in reciprocitatea sentimentelor - "pentru ca eu te iubesc, trebuie sa ma iubesti si tu".

Acea impartasire a dragostei despre care vreau sa vorbesc mi se pare ca este din ce in ce mai greu de gasit. Pentru a iubi sau pentru a-ti fi impartasite sentimentele nu este suficient nici sa te multumesti sa fii iubit, nici sa-ti impui sa accepti faptul ca cineva te iubeste. Dragostea trebuie sa fie caracterizata de respectul de sine, incredere in capacitatile si aptitudinile tale, bunavointa si dragoste fata de viata - care este autorul divinului ce se afla in fiecare dintre noi.

Aceasta sa insemne oare ca barbatii si femeile din ziua de azi nu se mai iubesc suficient? Asa as inclina sa cred... Atunci cand esti prea dependent de celalalt, cand incerci sa gasesti in el resursele unui echilibru altminteri precar, este dificil sa iubesti, sa ai suficienta siguranta de sine si sa gandesti pozitiv astfel incat sa poti oferi celuilalt ceea ce ai mai bun. Este ceea ce se intampla astazi cu multi tineri, pentru care un aparent confort material ascunde cu dificultate angoasele, interogatiile si suferintele.

Bineinteles ca nu este totul pierdut si nici atat de grav cum ar putea parea in urma afirmatiilor mele, daca acceptam ideea ca trebuie sa invatam sa iubim. Pentru ca iubirea reprezinta un ansamblu de sentimente complexe care sunt dominate de irational, de imprevizibil, de creativitatea sau de suferinta, ratacire si disperare.

Iata cateva puncte de reper pentru a te regasi in acest complex amestec al sentimentelor de iubire.

La varsta primelor iubiri, majoritatea dintre noi confunda dragostea adevarata cu unele sentimente care sunt de fapt pseudo-iubiri. Este dificil de acceptat, dar se intampla multora. Incercand sa te ajut sa le recunosti, ii voi acorda fiecaruia cate un calificativ:

dragostea alimentata de nevoie (eu ii spun "te iubesc" si asta semnifica de fapt "iubeste-ma, iubeste-ma");

dragostea alimentata de fica (eu ii strig "te iubesc" si asta semnifica de fapt "nu ma parasi, nu ma parasi!");

dragostea alimentata de o lipsa, un gol (eu ii murmur "te iubesc" si asta inseamna de fapt "tu trebuie sa ma iubesti asa cum m-ar fi iubit mama mea, asa cum ma iubea cel care a fost prima mea dragoste si care m-a parasit!");

dragostea ca si consumatie (sunt indragostit de dragostea pe care o simte celalalt pentru mine si ma las iubit);

dragostea ca inlocuire (in care ii daruiesc celuilalt iubirea pe care mi-as fi dorit sa i-o dau cuiva care m-a parasit sau pe care l-am pierdut...).

Si, bineinteles, mai exista si alte forme de pseudo-iubiri, pe care fiecare le va recunoaste la randul sau! De asemenea, mai exista dragostea-ecran, care mascheaza neputinta noastra de a iubi (atunci cand spunem "te iubesc", fiind de fapt perfect constienti ca nu simtim astfel).

Din fericire, exista si iubiri posibile si perfect reale, vii si care ne umplu de fericire si energie. Dar, pentru a ajunge la capacitatea de a iubi astfel, de a iubi total, trebuie sa crestem, sa ne marim (nu indraznesc sa spun sa murim). Iar aceasta se invata, cateodata prin suferinta, dezvoltarea capacitatii de a te implica, de a-ti putea imagina o viata traita impreuna, de a-ti imagina chiar ca-ti dai viata pentru celalalt - totul pentru a conferi un sens mai profund unei asemenea iubiri...

Asadar, este important sa ne intrebam pe noi insine despre ce fel de iubire dam si primim si, pe de alta parte, sa oferim acestei iubiri sansa durabilitatii. Aceasta implica sa acceptam sa ne intrebam daca avem posibilitatea de a hrani aceasta iubire cu o relatie de calitate, in care ambii parteneri au incredere unul in celalalt si se respecta reciproc.

Sper ca nu am descurajat pe nimeni si sper ca am fost inteles de catre toti cei care isi doresc sa transforme o intalnire amoroasa in ceva magnific si, eventual, sa o prelungeasca pentru toata viata.