Poveste adevărată: "Un avort mi-a distrus viaţa!"

Am 25 de ani şi mi-am distrus viaţa crezând că gestul meu o va îmbunătăţi de fapt. Am făcut un avort de dragul carierei şi acum mă aflu în situaţia de a nu mai putea vreodată să fac copii. Plătesc un preţ prea mare pentru o carieră efemeră.

Când aveam 16 ani, tata a primit pe stradă un fluturaş care anunţa o preselecţie de tinere pentru o agenţie de modele, la noi în oraş. Dintre cei trei copii din familie, tata întotdeauna a fost mândru de mine, pentru că eram cea mai reuşită. Sunt brunetă, am ochi verzi, eram pe vremea aia cea mai înaltă din clasă (acum am 1,78) şi, fără modestie, am un corp armonios. Nu chiar 90-60-90, dar pe aproape.

Aceste atuuri nu aveau cum să scape neobservate la preselecţie, aşa că am câştigat nişte cursuri gratuite şi o şedinţă foto ce aveau să mă introducă în lumea strălucitoare a prezentărilor de modă şi nu numai. Ce-şi putea dori mai mult o fată din Moldova fără alte oportunităţi?

În primii doi ani lucrurile au mers ca într-un vis. M-am mutat iniţial în Iaşi, apoi în Bucureşti, am renunţat la matematică şi geografie, materiile mele preferate, în schimb am învăţat ce minuni poate să facă fardul pentru nişte cearcăne sau cât de bine te simţi după o prezentare, când bei şampanie în compania creatorului sau a sponsorilor.

Geografia am învăţat-o mergând prin ţară cu firma care ne închiria, pe mine şi pe colegele mele, la diverse manifestări. Eram hostese, purtătoare de haine scumpe, bijuterii, sau promotoare de diverse produse.

Când am devenit majoră am fost remarcată de un tip care se ocupa de oranizarea multor evenimente din Bucureşti. Era şarmant, elegant, fin, cam toate fetele erau cu ochii după el, o prezenţă care atrăgea în orice companie s-ar fi aflat.
 
Poate că eu eram un pic mai întârziată din punctul ăsta de vedere, emoţional, şi, la început, nu am răspuns la avansurile lui. Fapt ce l-a determinat să insiste, să-mi facă curte, şi, în cele din urmă, să mă cucerească. Eram, în fond, o gâscă uşor de impresionat, chiar dacă mă speriam de intimităţi. Eram virgină.

Relaţia cu Doru a fost foarte frumoasă atâta timp cât a durat. El mi-a arătat Parisul şi Milano, el m-a sprijinit să intru la facultate. Aveam aproape 20 de ani când s-a întâmplat să rămân însărcinată. Am fost şocaţi amândoi, iar el, care fusese deja căsătorit şi avea de plătit o pensie alimentară, mi-a spus clar că nu-şi mai doreşte un copil.

În plus, a ştiut să-mi inoculeze aşa de bine ideea că sunt prea tânără pentru un copil, că îmi va strica viaţa, cariera, că am de terminat studii, de cucerit lumea, de, de, de...

Dincolo de toate astea, gândul meu principal ducea către el. Dacă el ar fi dorit să păstrez copilul,l-aş fi păstrat. În fond, era prima mea dragoste, primul bărbat pe care am deschis ochii, ce-ţi poţi dori mai mult decât să ai un copil cu el?

Văzându-mă că oscilez – chiar dacă nu i-am spus niciodată explicit gândul meu cu privire la el şi la copil – Doru a decis că cea mai bună metodă de convingere e să mă părăsească. Aşa că m-am trezit într-o zi, fără un job fix, fără locuinţă şi fără iubit. Doar eu cu corpul meu frumos, care mă ajutase până atunci să câştig bani, dar care, în câteva luni, avea să fie o povară.

Unde să mă duc? Am plecat acasă la părinţi, iar mama m-a dus la spitalul din localitate. Eram deja însărcinată în 3 luni, iar în timpul intervenţiei lucrurile s-au complicat. Poate că de vină au fost şi medicii, nu ştiu exact. Cert e că după ce m-am trezit din anestezie mama plângea lângă patul meu. Aveam să aflu mult mai târziu de ce.

Medicii îmi scoseseră uterul pe motiv că „fusese compromis de sarcină”. Nu ştiu nici acum ce înseamnă asta. Cineva mi-a spus că probabil în timpul chiuretajului, medicul a perforat uterul, de aceea am fost anesteziată complet şi operată imediat.

Pentru mine oricum nu mai contează acum. Au trecut deja câţiva ani de atunci. N-am mai avut decât relaţii pasagere. Doru a murit pentru mine, la fel ca şi copilul nostru. Probabil că relaţia noastră n-ar fi fost de durată, dar de ce a trebuit să mă coste atât de scump?
Acum am 25 de ani, sunt încă frumoasă, am terminat o facultate de drept, ca toate fotomodelele, dar ce folos? Sunt conştientă că doar mi-am cumpărat o diplomă. În viaţă lucrurile nu sunt ca în filmul „Blonda de la drept”.
Câştig bani din vânzarea trupului meu, pentru diverse prezentări, dar cât timp o mai pot face? Zilnic se alătură acestei cohorte de fete frumoase care se consumă pe catwalk, altele mult mai tinere. 
Apoi, spre deosebire de alte fete eu sunt doar un bun consumat şi avariat. Nici dacă sufletul mi-ar renaşte şi m-aş îndrăgosti din nou n-aş putea să sper la o căsnicie.

Cine ar vrea să se căsătorească cu o femeie care nu poate avea copii?