Am citit câteva din experienţele paranormale povestite de cititoarele voastre şi m-am gândit să vă împărtăşesc şi păţaniile mele, chiar dacă sunt bărbat şi teoretic n-ar trebui să mă regăsesc în acest cadru, printre voi.
Mă consider un tip norocos. Am o familie frumoasă, o soţie minunată şi împreună creştem cel mai important lucru din viaţa noastră: copilul Robert, care s-a născut în urmă cu trei ani.
Ceea ce vreau să vă povestesc este ceva ce eu trăiesc cam de la 15 ani, deci un fenomen care mă însoţeşte în viaţă de vreo 20 de ani. În general ezit să povestesc despre asta, pentru că cineva a făcut odată mişto de mine, şi, în general, dacă spui că auzi voci eşti luat de nebun. Ei bine, eu aud voci. Nu se întâmplă ca în filme, nu se ceartă mai multe spirite în capul meu şi nu mă transformă în nebun care aleargă disperat pe stradă.
E vorba despre o entitate care pare că e permanent lângă mine şi-mi arată calea. Vreau să înţelegeţi că nu sunt un tip religios, n-am fost la biserică mai des de nunta mea şi botezul lui Robert, deci cred în general în liberul arbitru. Mi se pare că soarta şi-o face cel mai bine omul, muncind, studiind şi alegând inspirat cele mai bune căi de a reuşi în viaţă.
E, la această inspiraţie mă opresc, pentru că eu consider că tot ce am realizat până acum în viaţă se datorează acelei voci care a fost în conştiinţa mea şi m-a îndrumat în momentele cheie.
Închipuiţi-vă că sunteţi într-o dilemă. Toţi avem parte de aşa ceva în viaţă, nu ştim ce să alegem, gândindu-ne dacă alegerea pe care o facem ne va duce la ceva bun sau dimpotrivă. Şi ştim că de multe ori nu există cale de întoarcere. Nu poţi să dai „undo” ca la computer, când ai greşit şi s-o iei de la capăt, nu?
Cam aşa a fost prima mea experienţă cu vocea. Eram în faţa unei decizii aparent banale. Oscilam între alegerea unui curs de programare IT şi unul de automobilism, de carting de fapt. Mă atrăgeau la fel de mult, şi ambele se desfăşurau la Palatul Copiilor din Bucureşti. Dar părinţii mei nu-şi permiteau să mi le plătească pe amândouă, aşa că trebuia să aleg. La înscriere încă mai oscilam, cu banii în mână, la ce să spun că vreau. La un moment dat am auzit foarte limpede o voce spunându-mi: „mai bine alegi cursul de computere, s-ar putea să te definească. Şofer poate fi oricine, iar raliurile nu sunt de tine”.
Am crezut atunci că îmi face cineva o farsă. M–am uitat spre doamna de la înscrieri, îşi vedea de treaba ei, nu părea că auzise ce am auzit şi eu. Ca şi când ar fi decis altcineva pentru mine, uşurat, m-am înscris la cursul de IT. Asta avea să mă ajute mai târziu, să mă definească, pentru că am devenit programator de computere.
Vocea a fost cu mine şi în momente mai importante. E ca un prieten imaginar care-mi dă cele mai bune sfaturi. Mi-a spus de exemplu la ce facultate să mă înscriu, la ce examen să nu mă duc atunci când nu eram suficient pregătit şi m-a salvat chiar de la moarte, într-un moment dramatic din viaţa mea, când câţiva colegi de-ai mei de facultate au plecat pe munte într-o expediţie şi nu s-au mai întors. Trebuia să mă număr printre ei, dar vocea mi-a spus că va fi mai important pentru mine dacă voi rămâne acasă. N-am înţeles de ce şi credeam că se datora faptului că mama a făcut atunci, în zilele acelea, un accident, a căzut pe gheaţă şi şi-a rupt o mână. A fost bine că eram în Bucureşti şi am putut s-o ajut. Ulterior am aflat şi că pe munte colegii mei fuseseră daţi dispăruţi.
E curios că vocea nu-mi spune explicit ce va urma. Dacă aş fi auzit că se va întâmpla ceva grav cu colegii mei i-aş fi avertizat. Îmi spune doar că e mai bine să fac cutare lucru. De exemplu, ştiu, o să vă gândiţi că aş putea s-o exploatez să-mi spună numerele câştigătoare la loto. Nu. Vocea îmi sugerează, destul de ferm, şi în timp şi-a câştigat credibilitatea. Practic am ajuns să nu pun la îndoială ce-mi spune, pentru că ştiu că dacă o urmez îmi va fi bine.
Când am cunoscut-o pe Daniela, soţia mea, de exemplu, mă aşteptam ca să aud ceva gen „asta e fata cu care te vei însura”. N-a fost aşa. Vocea mi-a spus doar când Daniela a primit o ofertă de job în străinătate că „poate ar fi bine s-o opreşti cumva. N-ai vrea să fie soţia ta?”.
Şi am oprit-o. Cred că niciunuia dintre noi nu ne pare rău de asta. Tot ce mi s-a întâmplat bun în viaţă până acum, trebuie să-i mulţumesc vocii. Acum o fac şi celebră, povestindu-vă vouă. Nu ştiu dacă e un fenomen paranormal, dar cu siguranţă e o binceuvântare pentru mine.
© Copyright:
Mărturie paranormală: Vocea care-mi conduce viaţa!
Am citit câteva din experienţele paranormale povestite de cititoarele voastre şi m-am gândit să vă împărtăşesc şi păţaniile mele, chiar dacă sunt bărbat şi teoretic n-ar trebui să mă regăsesc în acest cadru, printre voi.
De Cristian B.
Comentarii (7)
Eu te cred. In cazul meu nu sunt doar voci care ma indruma...ma si ameninta, alteori sfaturile sunt paguboase si constat ca am facut bine ca am ales ce am vrut eu. In plus de asta (fiind in alta tara mi-am dat seama) aud voci intr-o romana perfecta desi cei care par a le spune nu cunosc romana. In momentul cand am auzit ce-a spus si ma uit la acea persoana...se uita uluit/a si putin speriata la mine. Am auzit multi vorbind intre ei ca eu aud ce isi spun eu in gand. Am crezut la inceput ca sunt probleme psihice insa am tot analizat situatiile, m-am analizat si pe mine, am avut timp sa meditez la toate astea si pot fi sigur. Nu stiu cum le aud dar cu siguranta nu mi se intampla datorita unei boli. Un psihiatru cu siguranta m-ar indopa cu pastile si as ingrosa randul ,,legumelor''. Totul mi se intampla de vreo 22 de ani...la inceput crdeam ca sunt servicii secrete cu aparatura sofisticata...injuram ,,securitatea'' in Romania pe rupte...probabil sunt si ei dar intr-o mica masura fata de cate si ce aud. Acum vreo 6-7 ani, intr-o dezbatere in direct la un post de televiziune (Antena 3 desi nu o suport) era invitat si Maestrul Mircea Diaconu care la un momentdat spune (parca si acum il aud): ,,Domne' uneori parca simti asa ca vin niste voci care nu cred ca sunt neaparat din zona serviciilor secrete, care spun...nu face asta, nu face asta....Dar lasati domne' oamenii sa faca ce cred ei...poate vor face ceva bun pentru ei...''. Mare respect pentru ceea ce a spus si nimeni nu a mai avut curajul s-o spuna in direct si atat de clar...
am fost avertizat o data . nu intelegeam ce se intampla . ca pare o tampenie sa auzi o voce care iti spune ca se va intampla ceva . nu am tinut cont dar am luat masuri de precautie . sa intamplat exact ce a spus . ieseam sifonat cred tare daca nu eram avertizat . dar vorba ,,colegului de suferinta,, la loto nimic . bine sa intamplat doar odata . dar iti dai seama ca totusi lumea asta nu este ce credem noi ca este .....
tin sa cred ca are foarte mare dreptate si nu pun la indoiala afirmatiile acestui om deoarece si eu aud voci care m-au si ajutat in viata si stiu cu siguranta ca aceste voci vin de la Divinitate,acest lucru m-au facut si mai mult sa-mi intaresc credinta,vocile imi ridica moralul cand am nevoie si stiu cu siguranta ca Dumnezeu ma iubeste.
E ceva cu adevarat extraordinar, uimitor,tulburator chiar, si cel mai important este ca tu ai stiut sa pretuiesti acest dar. Este ca un prieten care stii exact ca te va ajuta, sustine, indruma in momentele grele. Dupa parerea mea, cu adevarat esti un tip norocos)))):)
Asta e vocea de la Dumnezeu,chiar daca nu ai crede. Mai devreme sau mai tarziu tot o sa crezi cu tarie in El,viata iti va dovedi ca el te apara si te ghideaza in viata!.
multumeste-i lui Dumnezeu ca ti-a dat un inger pazitor puternic si intelepciune sa-i urmezi sfaturile.
foarte frumos dar in acelasi timp....infricosator
Posteaza comentariu